Vatra Dornei (1) – Mănăstiri bucovinene

Plimbându-mă prin arhivă, mi-am dat seama că, deşi au trecut aproape 3 luni de când scriu pe tentativa asta de blog, până acum m-am limitat strict la munte şi străinătăţuri, fără să postez nimic în cea de-a treia categorie pe care mi-am propus-o, „Prin ţară”.

Măcar de dragul echilibrului în postări trebuia remediată omisiunea în cauză! În plus, chiar îmi plac de mor mini-concediile prin România, în care pot îmbina câte-un traseu pe munte cu vizitarea unor obiective cultural-istorice aflate mai la şes. Pentru astfel de concedii ne cazăm de regulă la hotel sau pensiune într-o staţiune montană (dacă am baie proprie cu apă caldă şi restaurant care să deschidă la primele ore ale dimineţii ca să-mi facă mie cafea, îmi declar satisfăcute toate pretenţiile) iar apoi, preţ de câteva zile, câte-or fi, ne apucăm de periat zona.

De o asemenea ieşire am avut parte în vara anului 2010, în Bucovina, cu precizarea că, până la urmă, având în vedere că în plină criză economică nebunei îi ardea de termopane, porţi noi şi amenajări de terase, pretinsul mini-concediu s-a dovedit a fi cel mai consistent concediu din anul respectiv.

Fără a face anterior vreo rezervare, am ajuns la Vatra Dornei după aproape o zi petrecută în autobuz – de fapt două autobuze, dacă ţin bine minte am schimbat cursa la Piatra Neamţ. Cu cazarea nu ne-am bătut prea mult capul şi am decis să rămânem la primul hotel care ne-a ieşit în cale, cred că Hotel Intus era. Poate că pare ciudat, dar prefer oricând hotelurile mari, fie ele şi dintre cele construite în perioada comunismului, pensiunilor mici şi cochete cu bucătărie, patroni prietenoşi şi vecini sociabili care fac grătar în curte. În primul rând mi se pare că hotelurile astea îmi garantează anonimatul, în al doilea rând oricum nu prea stau pe acolo şi în al treilea rând am restaurant la botul calului, în condiţiile în care n-aş găti în concediu nici să mă pici cu ceară (nu că aş face-o în alte condiţii, precizare cu care sper să pot preîntâmpina anumite comentarii maliţioase şi, evident, răuvoitoare :D).

Era deja târziu, ne-am mai învârtit ce ne-am mai învârtit prin staţiune, urmând ca abia începând cu a doua zi, prima zi de concediu efectiv, să trecem la „treabă”.

Ziua I:

E clar că, dacă ajungi în Bucovina, nu ai voie să nu „bifezi” măcar câteva mănăstiri dintre cele cu pictură exterioară. Nici nu aveam gânduri de genul ăsta.

Chiar dacă, în urmă cu un an, mai petrecuserăm o săptămână în Moldova, în zona Neamţului, ocazie cu care am putut constata că autostopul funcţionează peste orice aşteptări (inclusiv Poliţia ne-a adunat de pe drumul dintre Gura Humorului şi Suceava, şi asta nu pentru a ne duce la secţie :)), am văzut afişate la intrarea în hotel oferte cu circuite de o zi şi ne-am înscris pentru un asemenea tur al mănăstirilor, gândindu-ne că astfel ne facem viaţa mai uşoară.

Dimineaţa m-am şi mirat de cât succes se bucură tururile astea, în condiţiile în care trăiam cu impresia că suntem ultimii mohicani (sau pârliţi) care circulă prin România fără maşină mică. La ora stabilită a apărut un autocar, ne-am urcat în el fără să punem întrebări suplimentare, pentru a fi ulterior daţi jos fiindcă greşiserăm agenţia. Într-adevăr, abia atunci ne-am dat seama că sunt mai multe autocare şi microbuze aparţinând unor agenţii diferite şi că toate erau pline sau relativ pline. Deci se face şi turism organizat în România pentru şi de către români, ceea ce mă gândesc că e de bine!

Prima oprire a fost la Mănăstirea Moldoviţa, o premieră pentru mine. Ctitorită de Petru Rareş în 1532 în apropierea ruinelor unei mănăstiri omonime, ridicată de Alexandru cel Bun şi prăbuşită spre sfârşitul sec. al XV-lea în urma unor alunecări de teren, biserica mănăstirii îmbină elemente bizantine şi gotice, păstrând tradiţia arhitecturii ecleziastice moldoveneşti, cristalizată în perioada lui Ştefan cel Mare.

Atât pictura interioară, cât şi frescele de exterior datează din timpul aceluiaşi Petru Rareş, cu menţiunea că pictura exterioară – atribuită meşterului Toma de la Suceava, pictorul de curte al domnitorului, şi echipei sale de zugravi –  s-a păstrat în mult mai bune condiţii pe peretele sudic al bisericii decât pe cel nordic.

Ca majoritatea mănăstirilor bucovinene, şi Moldoviţa are aspectul unei fortăreţe, cu ziduri şi un turn de apărare, hramul bisericii este „Buna Vestire”, şi bănuiesc că toată lumea ştie că biserica mănăstirii face parte din patrimoniul cultural UNESCO.

După o scurtă oprire în Pasul Ciumârna, situat la o altitudine de cca. 1100 m în Obcina Mare, unde am putut admira Monumentul Drumarilor (zis şi „La Palma”), construit în 1969 ca omagiu adus constructorilor DN SadovaRădăuţi (numai Dumnezeu ştie câţi dintre ei şi-or fi pierdut viaţa în timp ce-şi aduceau contribuţia la această „victorie a omului împotriva naturii”), am ajuns la următoarea mănăstire-obiectiv, Suceviţa, de asemenea o premieră pentru mine.

Ajungând acolo, mi-am amintit că Suceviţei îi datorez un pariu câştigat, făcut în urmă cu un an cu ghida care ne-a însoţit în Maroc şi cu care mai aveam un pic şi mă luam la bătaie pe tema apartenenţei sau nu a Bisericii Învierii la patrimoniul UNESCO. Nu prea am obiceiul de a pierde astfel de pariuri (dacă nu ştiu, nu mă bag şi, din câte ţin minte, o singură dată am gafat-o, când am susţinut sus şi tare ca Mike Tyson ar fi mai bătrân decât Lennox Lewis, bazându-mă nu pe ştiinţă, ci pe faptul că de Tyson auzisem cu cel puţin 10 ani înainte de a apărea Lewis pe firmament), aşa că, evident, am avut dreptate când am zis că Suceviţa nu era parte din UNESCO, pentru că cei responsabili nu fuseseră în stare să depună un dosar de Doamne-ajută în timp util, zădărnicind astfel preluarea bisericii în patrimoniul universal în 1993, împreună cu celelalte biserici pictate din nordul Moldovei.

Includerea în patrimoniul universal a avut loc abia în 2010, tocmai anul în care am ajuns şi eu la Suceviţa, dar, din nefericire, n-am reuşit nicicum atunci, în Maroc, să conving femeia că dreptatea e de partea mea, iar apoi nu prea am mai avut cum să dau de ea şi să-mi încasez pariul. 😀

Atestată pentru prima oară în 1582, în timpul domniei voievodului Petru Şchiopul, Mănăstirea Suceviţa este de fapt ctitoria comună a Movileştilor, fraţii Gheorghe Movilă (mitropolit al Moldovei), Ieremia Movilă (domn al Moldovei în două rânduri, între 1595 şi 1606) şi Simion Movilă (pentru scurt timp domn al Munteniei, tot în două rânduri, şi, ulterior, pentru şi mai scurt timp, domn al Moldovei, după moartea lui Ieremia).

Arhitectural, stilul nu diferă simţitor de cel al celorlalte mănăstiri bucovinene. Acelaşi plan trilobat, acelaşi pridvor închis, aceleaşi fortificaţii, aceleaşi elemente bizantine şi gotice. Biserica impresionează prin dimensiuni, fiind cred cea mai mare dintre cele cu fresce pictate în exterior. Atât pictura interioară, cât şi cea exterioară sunt realizate de către Ioan Zugravul şi fratele acestuia, Sofronie. Merită o menţiune specială una dintre scenele biblice pictate în frescă, „Scara raiului”. Cel puţin alinierea îngerilor mi se pare că atinge perfecţiunea, fiind vorba, după neavizata mea părere, despre una dintre cele mai frumoase picturi murale. Din lume, nu doar din România!

Ufff, în capul meu urma să tratez tot acest mini-concediu în Moldova în 2 postări, dar se pare că năravul din fire (tendinţa mea patologică spre pălăvrăgeală) chiar n-are lecuire şi vorba lungă-i sărăcia omului, aşa că mă opresc aici, după doar jumătate de zi şi doar 2 mănăstiri „povestite”, cu promisiunea că voi reveni cât de repede şi cu continuarea.

Ioana

7 thoughts on “Vatra Dornei (1) – Mănăstiri bucovinene

  1. TANIA

    Daaaa,ai ajuns si in Moldova!! si ai inceput si bine ,cu Bucovina !Spre rusinea mea,n-am ajuns (inca) la Sucevita , cred ca am asteptat sa “merg” acum cu tine!!!Sper sa nu te opresti aici , mai sunt multe , multe si frumoase locuri de vazut in Moldova! P.S. Cafea la spirtiera ,ai incercat vreodata??? sa sufli si tu ,doar -doar va fierbe mai repede ???:))

    Reply
    1. Ioana Post author

      Nici măcar nu ştiu cum arată o spirtieră 8-}. Daaa, e frumoasă Moldova, am mai stat cu un an înainte o săptămână la Bălţăteşti (cu bilete vândute prin sindicat :>), am periat atunci Neamţul şi jumătate din jud. Suceava, am urcat în Ceahlău … De fapt în Ceahlău mai fusesem prin 2005 parcă. Oricum, n-am călcat încă deloc prin Iaşi, prin Bacău, Botoşani, Vrancea etc. etc. aşa că am multă treabă pe viitor :))

      Reply
  2. Adina

    Daca-l prind ca face asemenea comentarii, ii ard cratita preferata! Da’ poza aia cu Mos Iordache, de ce n-ai pus-o? :>

    Reply
    1. Ioana Post author

      :))). Nu-şi permite să facă, altfel vreo lună povestesc pe blog doar despre minunaţii creveţi cu legume al dente pe care i-am creat sub privirile disperate ale bucătarului şef :>. Nu e de atunci Moş Iordache, e mai veche şi nu o am în format electronic 🙁

      Reply
      1. Adina

        … sau cum sa circuli pe autostrada pe contrasens, in drum spre mare!! :>
        Adevarul e ca ceee m-as duci oleaca cu tini, prin Moldova! :>

        Reply
  3. Pingback: Vatra Dornei (3) – Prin Ţara Dornelor, pe drumuri de munte |

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.