Turistă cu treabă prin Braşov

Zilele astea mi-am amintit de un fel de prolog la periplul meu sud-american, despre care tot scriu şi tot scriu cu ceva întreruperi de mai bine de un an încoace. Dintre cele patru ţări în care am călcat, singura pentru care noi, românii, avem nevoie de viză turistică e Bolivia, iar de la agenţie fusesem informată iniţial că, pentru obţinerea ei, ar fi necesar să mă vaccinez împotriva febrei galbene.

Am purces deci la a mă interesa unde aş putea să mă înţep cu stamaril cât mai aproape de Sibiu. Varianta câştigătoare a fost Braşovul (la Hyperclinica MedLife PDR, doamna Dr. Mihaela Constantinescu). Era prin septembrie (2012), am sunat, m-am programat şi am plecat spre Braşov.

Se impun două paranteze. În primul rând, cu vreo două săptămâni înainte de zborul peste ocean, când deja mă gândeam câte perechi de chiloţi şi de şosete să îndes în troller, am fost sunată de la agenţie cum că nu mai trebuie vaccin, ci cazier judiciar, tradus în germană sau engleză şi legalizat. Şi că trebuie acum, acum, acum! Trecând peste faptul că eram deja bine merci înţepată, că înţepatul cu pricina nu fusese tocmai ieftin şi că, atunci când doamna doctor mă obligase practic să citesc contraindicaţiile şi efectele secundare ale stamarilului, mai avusesem puţin până să mă întorc pe călcâie şi să fug cât văd cu ochii, nu mai spun altceva decât că să-i dea Dumnezeu sănătate autorizaţiei mele de traducător, altfel nu ştiu zău cum dracu o mai dregeam pe loc.

În al doilea rând, fusesem programată pentru vaccin undeva spre seară, la 17:30 sau aşa ceva. Și, ce m-am gândit eu? Ia hai să plec spre Braşov cât mai devreme posibil şi să fac un pic pe turistu’ în vacanţă. Realitatea e că era şi cam cazul să văd cu ochi de turist Braşovul, care în ultimii mai bine de 15 ani nu fusese decât o staţie intermediară, unde de regulă luam masa între două trenuri, plecând spre sau venind dinspre Piatra Craiului, Bucegi, Piatra Mare sau Ciucaş.

Zis şi făcut. La 6 dimineaţa mă urcam în tren, iar la 9 coboram pe peronul Gării Braşov. Mi-am cumpărat rapid o hartă din gară, apoi am pornit glonţ către Piaţa Sfatului, unde aveam programată o primă întâlnire, la cafea. Băut cafeaua, băut şi a doua, plecat mai departe.

Aveam o mare curiozitate: în capul meu de sibiancă îndoctrinată, eram convinsă că există în Sibiu ganguri mai înguste decât celebra Stradă a Sforii, doar că nu ne-a venit nouă încă ideea să le spunem străzi. E posibil însă ca de data asta patriotismul meu local să o fi dat cu bâta-n baltă. Nu ţin minte să fi trecut prin vreun gang în care să ating zidurile laterale concomitent cu ambele mâini, şi asta cu braţele îndoite. Trebuie să mai cercetez, oricum. :))

Bun. O lămurisem şi pe asta, sau nu, aşa că mi-am continuat drumul spre Bastionul Ţesătorilor, ridicat pe trei niveluri, singurul dintre bastioanele braşovene care a supravieţuit incendiului de la 1689 şi care mai păstrează încă forma originală. Dacă stau să mă gândesc, aici mi-a plăcut cel mai mult. Poate din cauza aerului medieval, poate datorită scârţâitului din alte vremuri al podelelor de lemn, poate pentru că era pustiu sau, poate, pentru priveliştea din turnurile de apărare asupra oraşului.

Părăsind Bastionul Ţesătorilor, m-am aruncat într-un taxi. Aveam de făcut o vizită scurtă şi nu voiam să pierd prea multă vreme cu drumul. Iar cafea. De întors, m-am întors pe jos. Din nou regrupare în Piaţa Sfatului. Ioi, ce-aş fi băut o bere! Doar că după o bere merge şi a doua, şi mi-era oarecum ruşine să apar la medic duhnind a alcool. Ca să alung ispita, m-am dus aţă la biserică. Biserica Neagră, desigur. Cea mai mare şi mai mare biserică-hală ridicată în stil gotic la est de Viena.

Mno, iar se trezi patriotismul local să-mi zbiere şoptească în ureche: tu nu vezi că e mai faină Evanghelische Stadtpfarrkirche a noastră? Mai taci, mă! :))

Mai aveam vreo două ore şi jumătate până la înţepat şi mi-era tot mai foame. Deh, după atâtea cafele pe stomacul gol, cred şi eu! M-am oprit pe o terasă şi am savurat în tihnă o pizza, urmărind uşor absentă forfota din piaţă. Cred că asta e una dintre cele mai mari plăceri ale vieţii: să fiu în concediu într-un loc frumos, să n-am nicio grijă şi să stau singură pe o terasă cu ceva bun în faţă şi în cap cu un relativ vid, în timp ce în jurul meu lumea se agită cu treabă de colo până colo. Zău dacă nu!

Vidul din capul meu era într-adevăr unul relativ. Ispita era tot acolo. Bere, bere, bere! M-am gândit, m-am codit, apoi m-am îndurat să fac un compromis: bere cu lămâie. Frecţie la piciorul de lemn. :))

M-am mai învârtit vreo oră cu ochii pe ceas, pe la Poarta Şchei (1828) şi Turnul Ecaterinei (1559), apoi m-am dus să-mi văd de „treabă”, aka vaccin. Mă gândeam că scap repede şi mai dau o tură scurtă, dar nu mi s-a arătat. A trebuit să rămân în faţa cabinetului aproape o oră după înţepătură, să nu leşin sau ceva. Adevărul e că după ce citisem cuvântul „deces” pe prospectul vaccinului, nici nu mai aveam mult. Aşa că de la clinică m-am dus cuminte la gară şi, după alte trei ore, apucam să beau şi eu într-un glorios final berea aia nediluată după care bălisem atâta.

Una peste alta, chiar a fost o zi faină. Mi-am propus atunci că voi repeta figura şi prin alte oraşe când se va ivi în timpul săptămânii câte o zi mai liberă la birou. Ştiţi de câte ori m-am ţinut de cuvânt? Vă spun eu: niciodată! Poate de-acum încolo, cine ştie, dacă tot am scris asta negru pe alb, poate m-oi simţi naibii obligată să trec şi la fapte.

Ioana

4 thoughts on “Turistă cu treabă prin Braşov

  1. TANIA

    Frumos Brasovul!!Se cunoaste influenta dinspre vest , atat in arhitectura cat si in atitudinea oamenilor …imi place mult sa ma opresc in Brasov ,chiar si pentru cateva ore!! Pe “strada” Sforii ,incercai sa impingi zidurile?:( s-o faci mai larga?:)). Si am o nelamurire : pentru cat timp iti ofera imunitate acel vaccin:)) daca tot l-ai facut ;;) Bravo Ioana , reusesti sa ne reamintesti ,ca sunt locuri frumoase si la noi!:*

    Reply
    1. Ioana Post author

      Nu, nu, măsuram doar :). Păi 10 ani. Dar nu prea ştiu dacă o să-mi folosească vreodată. În zona tropicală din America de Sud mă îndoiesc că ajung în următorii ani, iar cu Africa neagră am altă problemă. Mi se pare oribil să am statut de alb şi să mă răsfăţ în timp ce oamenii de pe acolo mor la propriu de foame. Acum mă gândeam că dacă tot plec în Thailanda (dacă oi mai pleca), poate ar fi cazul să-mi fac vaccin şi împotriva febrei tifoide. Dacă tot m-am umplut cu stamaril, s-o fac şi cu Thyperix. Mulţumesc! :*

      Reply
  2. Pingback: Amsterdam ca bonus (1) |

  3. Pingback: O zi la Câmpina şi nişte revelaţii de-ale mele | De pe drum …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.