După ce, dintr-un impuls de moment, m-am dus şi m-am înscris pentru circuitul din Thailanda, mai că-mi venea să-mi dau două palme. Şi câţiva pumni, bonus. Adică totuşi, ce dracu fac eu la Pattaya cinci zile? La plajă nu stau, la femei nu mă duc, de vizitat nu prea am ce, căldura mă seacă, bălăcitul în ocean pe suprafeţe limitate mai mult mă enervează decât mă încântă, de aglomeraţie ce să mai zic, iar vreo minunăţie a naturii cu ape de cleştar şi stânci ieşind din mare nu-i nici Pattaya asta.
Mi-a fost însă bine la Pattaya, poate tocmai pentru că nu aveam niciun fel de aşteptări. Şi pentru că nu mi-am setat vreun obiectiv. Am lăsat să curgă zilele una după alta, pentru ca la final să constat cu surprindere că sunt de-a dreptul zen şi mai ales odihnită. Ba mai mult, că încep să înţeleg preferinţa multora pentru vacanţele de tip sejur, fie ele all inclusive sau nu.
Cu prea multe activităţi nu mă pot lăuda. Nu m-am dus să vizitez satul Nong Nooch cu grădinile sale luxuriante, pentru că ar fi însemnat să sponsorizez indirect schingiuirea elefanţilor. Nu m-am dus nici să văd recentul, dar extrem de fotogenicul Templu al Adevărului, tot din cauza spectacolelor cu elefanţi. Cu insulele din apropiere tot aşa, mai subţire, o zi pe Insula Koh Larn fiindu-mi mai mult decât suficientă.
Celebra Walking Street (un fel de cartier roşu) m-a lăsat rece. Am fost într-o seară până acolo, cochetam cu ideea de a „savura” un gândac sau o lăcustă, iar în zona de hoteluri delicatesele astea lipseau cu desăvârşire din ofertă. Până la urmă am lăsat-o baltă, nu merită să-mi încalc principiile pe care le respect cu sfinţenie de peste 10 ani (ceva care a respirat acelaşi aer cu mine nu-mi ajunge-n farfurie) pentru atâta lucru. După cinci minute, nu ştiam cum să dispar mai repede de acolo. Din toată seara îmi amintesc cu plăcere drumul către hotel. Am parcurs cei vreo 6 km pe întuneric, cu sandalele în mână, de-a lungul ţărmului, cu picioarele mângâiate de apele oceanului.
În rest, am înotat mult. Nu în ocean, care era peste drum cum ar veni, ci în una dintre piscinele hotelului, niciodată aglomerată şi având dimensiuni aproape olimpice. Cel târziu la şapte mă înfiinţam la masă, la şapte şi jumătate eram în apă. Începeam cu 30 de bazine (cca. 1,2 km), luam o pauză de cafea, alte 30 de bazine. Pauză de un smoothie de pepene roşu, apoi încă un tur de forţă. Mă mai mutam de pe un şezlong pe altul în căutarea umbrei, apoi, pe la un unşpe aşa, sătulă de căldură, dispăream în cameră.
E ciudat faptul că devenisem aproape dependentă de camera mea de hotel din Pattaya, mai mult decât în orice alt concediu de până acum. Parcă nu-mi venea nici măcar să mă îndepărtez prea tare de hotel, uşa aia pe care o puteam trage şi încuia în urma mea, care mă salva de hărmălaie, soare şi caniculă trebuia să-mi fie în permanenţă accesibilă. După vreo oră de reveneală la răcoare, mă simţeam aptă să-mi mut fundul până la cel mai apropiat salon de masaj.
M-am lămurit cum stă treaba şi cu celebrul masaj thailandez. Nu vă gândiţi la prostii, că vă gândiţi prost! Nu că n-are nimic erotic în el masajul clasic thailandez, n-are nici măcar ceva plăcut! M-am lecuit de la prima tentativă, din momentul în care o tanti şi-a plasat strategic genunchiul între omoplaţii mei şi a început să tragă de umeri, de ziceai că vrea să mi-i întoarcă pe dos. În schimb, masajul relaxant pentru picioare e divin!!! Dura vreo oră şi mi-era ciudă de fiecare dată că după câteva minute adormeam buştean şi pierdeam tot spectacolul. :)) 350 de bahţi (către 10 Euro) costa toată distracţia (masaj de relaxare al picioarelor + presopunctură).
Îmi propusesem să merg într-o zi şi la pedichiură din aia şmecheră cu peştişori. Din păcate sau din fericire, m-am întâlnit în drumul către salon cu ghidul thailandez, care mi-a scos spa-ul din cap cu alerte de HIV şi hepatită C.
După cura de relaxare la salon, treceam invariabil la îndeletnicirea mea favorită din concediul ăsta: mâncatul. Mi-am păstrat şi la Pattaya pasiunea aproape isterică pentru mâncarea asiatică care mă lovise brusc în Bangkok, obiceiurile mele culinare s-au schimbat totuşi întrucâtva. În primul rând, n-am mai rezistat să mă privez de pâine cu totul şi am scăpat într-o seară la o pizza. În al doilea rând, e adevărat că am mai mâncat şi de la tarabe sau seara, în piaţa de noapte, dar încet, încet am început să trag tot mai mult către terasele restaurantelor, căutând probabil o relativă linişte.
Despre fructe am tot vrut să scriu şi n-am apucat. Am menţionat deja într-o altă postare că singurul fruct „nou” care mi-a plăcut cu adevărat a fost mangostana. Mi-ar fi plăcut să încerc rambutan, n-am găsit însă, probabil nu era încă sezonul sau n-am ştiut eu unde să caut. Am gustat fructul dragonului, mi s-a părut că n-are niciun gust consumat ca atare, în schimb dă tare bine în salatele de fructe. Apoi lamyai, un fel de strugure chinezesc cu boabele acoperite de o coajă tare. Nu-i rău, dar mă enerva să tot desfac boabă cu boabă. Fructul pasiunii m-a dezamăgit rău. În Peru mi se păruse cea mai gustoasă delicatesă din lume, aici era parcă lipsit de orice aromă. Cert e că într-un final am revenit la pepeni şi ananaşi, absolut delicioşi în Thailanda.
Am încercat, desigur, şi celebrul durian, faimos pentru mirosul lui respingător. Cică dacă treci peste duhoare, savoarea lui ar fi de nepreţuit. Pe naiba. Nu-i nici chiar atât de împuţit încât să-ţi ridici singur statuie că, vezi Doamne, ţi-ai depăşit nu ştiu ce limite muşcând din împuţiciune, iar de vreo savoare aparte nici vorbă. Senzaţia cu care am rămas e că aş fi mâncat ceva gen varză stricată.
Atât. Va veni şi o a doua postare despre Pattaya, n-aş vrea să petrec prea mult timp şezând la calculator atunci când nu e strict necesar, având în vedere durerile mele de spate. Aşa că, dacă s-a gândit careva că pentru lipsa mea mai îndelungată de pe blog e de vină vreo vacanţă cum nu s-a mai văzut, eroare: vara e compromisă, iar eu mă înţep chinezeşte de zor. Sper că şi cu spor.
Ioana
Ce imagini frumoase cu tine inotand!! Ce-mi place la tine ca incepi cu nemultumiri (aia cu curvele, m-a depasit:)))), si totul se termina ZEN ! Doua-trei fructe am identificat(hai patru), in rest – nici denumiri, nici sa le fi vazut vreodata, ca atare nici de gustat. Arata apetisant farfuriile cu mancare, banuiesc vegetariana + fructe de mare?? bine ca nu mi-ai dat posibilitatea sa aflu despre “savoarea” lacustelor, gandacilor. Frumos Ioana, insanatosire grabnica…ca de povestit ai, slava Domnului:*
Păi de, Pattaya cam pentru asta e celebră, pentru prostituţie. Unde mai pui ca termenul de curvă mai e şi un pic epicen, aşa. Să ştii că mi-e tare dor de mâncarea thailandeză :). Asta am mâncat tot concediul, orez, legume, fructe şi creveţi în diverse combinaţii şi cu diverse arome. Şi acea pizza. Cu lăcustele mai bine că m-am abţinut. Mă mai întâlneam la piscina cu cei din grup, erau unii de şi după trei zile se mai chinuiau să-şi scoată picioruşele gângăniilor dintre dinţi :))). Cu pozele în apă, era un domn care mă filmase şi fotografiase înotând şi mi-a arătat rezultatele. Mi-a plăcut de mineŞi am zis că na, dacă tot o face, s-o facă şi cu aparatul meu. Dar ale lui erau mai bune, probabil şi pentru că nu ştiam că-s pozată. Mulţumesc, Tania, Doamne ajută să funcţioneze acupucntura asta că dau în depresie încet încet. Cu poveştile nu stau într-adevăr atât de rău, chiar dacă nu mai plec nicăieri, oricum îţi datorez o Ecaterină, nu? :)) :*
Nu pot sa dorm! Oare de ce? 🙁 Pe de alta parte, nu ti-e dor de un bras in Marea Neagra?
Hm, ar merge şi un bras în Marea Neagră, dar cred că şi mai bine ar merge o cură de nămol la Techirghiol! Ne băgăm?