Sankt Petersburg – Catedrala Sf. Isaac şi Alexander Nevski Lavra

Despre Catedrala Sfântului Isaac ştiam foarte puţine. Că e cea mai mare biserică din Sankt Petersburg. Empatizasem puternic cu arhitectul, francezul Auguste de Montferrand, care, după ce trudise mai bine de 40 de ani la ridicarea catedralei (1816-1858), îndrăznise să viseze că va fi înmormântat acolo. Bineînţeles că nu s-a putut, Montferrand era catolic şi nu avea ce căuta într-o catedrală ortodoxă, oricât ar fi fost el de tatăl ei. Cam atât.

Apoi, vizitând biserica, am ajuns la concluzia că ruşii nu-s chiar băieţi răi, totuşi. Dacă tot nu i-au putut îndeplini francezului ultima dorinţă, măcar i-au plasat bustul la loc de cinste în interiorul clădirii sacrale. M-au impresionat mozaicurile realizate după picturile originale ale lui Briullov, m-au impresionat desigur şi imensele coloane din malachit şi lapis lazuli, mai ales că nu-mi puteam închipui cele două pietre decât purtate pe deget, la gât sau în urechi. Nu mi-am putut înăbuşi un rânjet când mi-am ridicat privirea spre iconostas. Chiar şi la o cină de taină în viziune pravoslavnică se mai întâmplă ca locul din dreapta lui Iisus să fie ocupat de o femeie.

În rest însă, catedrala nu m-a marcat în niciun fel, nu mi-a spus nicio poveste care să mă atragă de partea ei, e mult prea încărcată ca să vină în întâmpinarea gusturilor mele, am ieşit aşa cum am intrat.

Abia recent, având în vedere că sunt un fel de colecţionară de informaţii care nu mă ajută la nimic, m-a mânat curiozitatea să aflu cine e acest Sfânt Isaac şi, mai ales, de ce e atât de important pentru ruşi, încât să-i dedice cea mai monumentală biserică din capitala (de pe atunci a) Rusiei. Bănuiam că e un sfânt ortodox, aşa că l-am căutat pe româneşte. Greu. Sfântul Isaac Sirul nu, celălalt Sfânt Isaac Sirul iarăşi nu. Alt sfânt Isaac nu găseam. În fine, evrika: Cuviosul Isachie Mărturisitorul, egumenul mănăstirii Dalmaţia. V-aş da link, dar am o reţinere să trimit un pingback către un blog de ortodoxie, în mod evident nu mă prea calific pentru titlul de mironosiţă şi mi-e că mă mai trezesc naibii afurisită de careva. Pe scurt, Isachie al nostru s-a hârâit cu împăratul roman Valens, care nu voia să restituie bisericile ortodoxe date arienilor. I-a prorocit împăratului că va muri în chinuri din cauza asta, s-au ocupat vizigoţii de împlinirea prorocirii, după care cuviosul a trăit bine mersi până la adânci bătrâneţi, la Constantinopol.

Deci nicio legătură cu ruşii. Atâta doar că Sfântul Isachie e prăznuit pe 30 mai, care se întâmplă să fie data naşterii lui Petru cel Mare. Să zicem că am lămurit-o şi pe asta!

Cu Alexander Nevski (1220-1263), lucrurile stau diferit. N-avea cum să nu-mi suscite interesul cel pe care ruşii îl consideră cel mai mare rus ever ever ever. Mărturisesc că m-au cam şocat rezultatele acelui poll care-l declara pe Nevski cea mai importantă personalitate a Rusiei, cu Stalin pe locul al treilea şi Lenin pe al şaselea, la fel cum mărturisesc că mi s-a părut oarecum banală povestea Ducelui de Novgorod, Mare Duce de Kiev şi de Vladimir. Poate mă aşteptam la ceva mult mai spectaculos, poate că nici n-am priceput tot ce ar fi trebuit să pricep. În esenţă, Nevski i-a bătut un pic pe suedezi pe Neva (de unde supranumele de Nevski), apoi un pic mai tare pe cruciaţii nemţi şi danezi care încercau să-şi extindă influenţa în actuala Rusie, şi i-a dat cu flit papalităţii. Lucru care i-a bucurat tare mult pe popii ortodocşi ai vremii. Bine, marele duce a cam fost în permanenţă vasalul mongolilor, dar asta nu deranja clerul, având în vedere că hanii Hoardei de Aur aveau doar pretenţia să încaseze biruri, îi durea la bască de religia celor care le plăteau şi nu se ocupau de subtilităţi gen hai să-i convingem/obligăm pe ruşi să se închine la idoli.

În fine, după moartea ducelui s-a creat un adevărat cult, l-au exhumat la un moment dat şi l-au declarat incoruptibil, apoi a fost canonizat în 1547. Întâmplător sau nu, e exact anul în care Ivan cel Groaznic devenea primul ţar încoronat al Rusiei. Iar Nevski şi Ivan aparţineau aceleiaşi dinastii rurikide. Eu aş tinde să cred că ţarul urmărea să-şi consolideze poziţia şi să-şi crească prestigiul bazându-se pe legătura de sânge cu un sfânt, e însă doar o presupunere personală, n-am găsit nicăieri vreo abordare a subiectului ăstuia, zic şi eu ca să nu tac.

Bănuiesc că din motive asemănătoare, de creştere a prestigiului noii capitale, Petru cel Mare a dispus aducerea relicvelor de la Vladimir la Sankt Petersburg şi depunerea lor la Mănăstirea Alexander Nevski, unde se află şi acum.

Lavra (cel mai înalt rang pe care îl poate avea o mănăstire răsăriteană, sunt doar trei lavre în întreaga Rusie şi încă două în Ucraina) se află la capătul Nevski Prospect, strada principală a oraşului. Hotelul meu era situat pe aceeaşi stradă, aşa că în ultima seară petrecută la Petersburg am pornit într-o plimbare până acolo.

A fost o vizită destul de frustrantă în sine. În ciuda aşteptărilor mele, nu e deloc un loc turistic. Am simţit acut lipsa unui ghid. N-am găsit nicăieri un plan al mănăstirii, m-am trezit că sunt complet dezorientată şi că nu e nimeni pe acolo care să mă descebăluiască.

La intrarea în complex sunt două cimitire, unul pe stânga şi celălalt pe dreapta. Cimitirul Lazăr şi Cimitirul Tiknov. În primul sunt înmormântaţi printre alţii Lomonosov şi arhitectul Carlo Rossi. În cel de-a doilea, cimitirul artiştilor, îşi dorm somnul de veci Ceaikovski, Dostoievski, Rimski-Korsakov, Glinka, Mussorgski şi Rubinstein. Am tot pendulat între casele de bilete de la cele două intrări, încercând să mă dumiresc care-i care. N-am reuşit. Niciun panou informativ, nicio persoană dispusă să lege două vorbe într-o altă limbă decât rusa. Am renunţat în cele din urmă, era evident că dacă am probleme cu identificarea a două cimitire, n-am nicio şansă să mă descurc printre morminte.

Nici în materie de biserici şi mănăstiri n-am fost mai brează. Sunt vreo cinci clădiri sacrale în zonă, am reuşit, cred, să identific două dintre ele: Biserica Buna Vestire, cea pictată în roşu şi alb, operă a lui Trezzini, arhitectul de curte al lui Petru, şi Catedrala Sfintei Treimi, ridicată în timpul Ecaterinei cea Mare. În interioare fotografiatul era interzis, poate nişte imagini m-ar fi ajutat să mai reduc ulterior din numărul nebuloaselor.

Cert e că lumea pupa de zor un scrin, din fericire fără moaşte la vedere, am presupus că sunt relicvele lui Nevski înăuntru. Trebuie să fie şi o criptă a Romanovilor prin zonă, eu, una, n-am găsit-o, drept e că începuse deja să-mi fie scârbă să mă tot duc şi să deranjez cu întrebări oameni nevinovaţi care veniseră să se roage şi care oricum nu pricepeau ce tot încerc eu să bolborosesc acolo.

Abia spre final, după ce am reuşit să accept şi să mă împac cu ideea că sunt picată din lună, am remarcat atmosfera de serenitate, senzaţia de timp oprit în loc, de Rusie ancestrală. Şi atunci a început să-mi placă.

Ioana

11 thoughts on “Sankt Petersburg – Catedrala Sf. Isaac şi Alexander Nevski Lavra

  1. TANIA

    Mi-ar fi placut sa pot vedea mormintele marilor artisti rusi – dincolo de “raceala” pietrei funerare,este multa istorie,multa incarcatura spirituala,emotie..N-am inteles niciodata de ce nu poate fi inmormantat un ortodox in cimitirul catolic, sau invers… Multa istorie impletita cu arta in catedralele rusesti, bine ca au ramas inca!Bravo, Ioana!:*

    Reply
    1. Ioana Post author

      Mi-ar fi plăcut şi mie, da, poate ar fi trebuit să insist, asta este, e tardiv. Sau poate că va mai exista o dată viitoare, cine ştie… Habar n-am ce-o fi cu schisma asta chiar şi dincolo de mormânt. Nici nu ştiu cât de stictă e, văd că pe arhitectul Rossi l-au mutat din cimitirul lutheran în Cimitirul Lazăr de aici, ortodox. Doar nu l-or fi convertit după moarte :D.
      O să ne plimbăm în schimb printre mormintele ţarilor, doar timp să-mi fac, sunt un pic prea aglomerată these days. Mersi :*

      Reply
    2. horia

      Din “sfertodoxie…” Popii ortodoxi nu calca teritoriul Catolicesc. Este vorba de ritual mai mult decat directia de inchinaciune. Cred ca si catolicii ocolesc “saracele” locuri de ingropaciune rasaritene.

      Reply
  2. adriana

    Am fost un pic cam ocupata dar am reusit sa citesc totusi cate ceva.Am gasit detalii interesante.Cand arhitectul August de Montferrand a primit proiectul,constructia era deja inceputa.Initial a existat o rivalitate intre arhitecti.El a utilizat o parte din priect.A renuntat la sistemul de fundare perimetral pe piloni si a construit un radier.Lucrarile de infrastructura au durat cinci ani.A conceput o structura tripla pentru cupola domului.O premiera pentru vremea aceea.I-a trebuit zece ani ca sa procure coloanele pentru portaluri.Fasonarea coloanelor a durat patru ani.Atunci cand s-au montat coloanele pentru dom, Montferrand a cazut de pe schele,doar printr-un noroc a fost prins de muncitorii din preajma lui.Sa ridici 68to la o inaltime de 51m era o provocare.Arhitectura interioara a fost facuta de alti trei arhitecti.Asa se explica excesul de stiluri pe care l-ai perceput.Trebuie sa spun ca de cand am intrat pe acest subiect Sankt Petersburg “sunt pierduta”- mi se pare fascinant.Asa ca:Da-i bataie Ioana!

    Reply
    1. Ioana Post author

      Hmm, nu mi s-a părut că ar fi vorba de stiluri diferite, atâta doar că, tipic catedralelor ortodoxe, e totul prea încărcat. O chestie pur subiectivă, de gustibus … Io cred că şi io cred că Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici :))) Eu ştiu că tot sub conducerea lui Montferrand a fost finalizat şi interiorul, nu că ar fi fost alţi arhitecţi la “butoane”, pentru picturi i-a angajat pe fraţii Briullov, a mai angajat şi nişte sculptori, Piotr Klodt, cu care aveam să tot dau nas în nas prin Petersburg (de fapt nu cu el, cu caii lui), a fost unul dintre ei, pe ceilalţi nu mai ştiu cum îi cheamă.
      E un oraş fasinant, frumos, prea frumos. Am mai zis undeva, regret că la faţa locului am avut momente în care mi-am făcut singură viaţa grea. Mi se părea că ştiu atât de multe, evident că acolo mi-am dat seama că ştiu un rahat, şi mi-a luat destul de mult timp până să renunţ să mă mai cramponez de nu ştiu care palat pe lângă care am trecut fără să-l bag în seamă sau de nu ştiu ce pod pe care nu am remarcat nu ştiu ce statuie.
      Mai am câteva episoade, vreau să mai povestesc despre plimbările mele de-a lungul canalelor, de acolo am până la urmă cele mai dragi amintiri. Mulţumesc, Adriana!

      Reply
  3. Hantataru

    Daca tot le stii pe toate poate imi explici si mie cum mongolii care erau musulmani se inchinau idolilor. Mai citeste!!!

    Reply
    1. Ioana Post author

      Păi nu-ţi pot explica exact CUM se închinau la idoli, că n-am fost de faţă. În schimb îţi pot explica CÂND s-au închinat la idoli. Anume înainte de a trece la Islam. De exemplu pe la jumătatea secolului 13, pe vremea lui Nevski. Cât despre îndemnul de a citi (mă rog, la câte semne de exclamare ai pus aş zice că era mai degrabă un ordin), mă gândesc totuşi să-l urmez. Tu?

      Reply
  4. Pingback: La plimbare prin Sankt Petersburg (1) |

  5. horia

    Impresionat placut de fluenta descrierilor tehnice, mai putin de interventia brutala a lui GingisHanTatarStolicinaia!

    Reply
    1. Ioana Post author

      Mulţumesc! Până la urmă nu sunt rele nici intervenţiile astea mai “abrupte”, ca să zic aşa. Măcar pentru că mă obligă să verific ceea ce scriu. În plus, omul chiar pare că a citit integral postarea, închinatul la idoli chiar nu era o idee centrală, şi asta nu poate decât să mă bucure. Iar atâta timp cât n-a zis urât de mama … 🙂

      Reply
  6. Pingback: La plimbare prin Sankt Petersburg (2) |

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.