Pamukkale – Revelaţii şi dezamăgiri (2)

Dacă Hierapolis, anticul oraş în ruine de la care nu aşteptam mai nimic, a sfârşit prin a mă încânta, în primul rând prin teatrul roman splendid decorat şi aflat la finalul unor lucrări de restaurare fără cusur, Castelul de Bumbac, vedeta locală, mi-a lăsat mai degrabă un gust amar. La pomul lăudat …

În primul rând, nu l-au plăcut urechile mele. Atmosferă de ştrand. Chiote, răcnete, viermuială peste tot. Iar mie nu-mi plac mulţimile. Cu atât mai puţin mulţimile gălăgioase şi cu atât mai puţin în natură. Dacă în mai e aşa, mă întreb cum o fi în plin sezon estival, când zi de zi vin sute şi sute de autocare cu turişti aflaţi în sejur la ţărmul Egeei sau Mediteranei. Nu lăsaţi pozele să vă inducă în eroare. Am făcut şi eu ca tot omul eforturi disperate pentru a surprinde imagini cât de cât fără oameni, dar realitatea era cu totul alta.

Nici ochilor mei nu le-a prea plăcut plimbarea printre „piscinele” din travertin. Mai aveam puţin şi orbeam. Prea multă lumină din prea multe direcţii. Reflectă ochiurile astea de apă, săpate de izvoarele termale în calcar, lumina solară mai ceva decât zăpada. Când, în condiţiile astea, te mai şi calci în picioare cu alte jdemii de oameni, parcă îţi pierzi cu totul simţul orientării.

Apoi, n-aş putea afirma că picioarelor mele le-a fost prea bine. Habar n-am, or fi tălpile mele anormal de sensibile, dar chiar au existat porţiuni în care îmi venea să merg în mâini. A nu se înţelege din asta că aş fi avut pretenţia să fiu lăsată să intru cu bocancii în picioare în lumea calcarelor.

Până la urmă, alta-i de fapt durerea mea. Cele expuse mai sus sunt doar nişte fiţe de doi lei de cucoană pretenţioasă. Baiul cel mare e că simt că n-aş fi avut ce căuta acolo. Nici eu şi nici restul. Două milioane de oameni vin anual să distrugă încet, încet una dintre minunile lumii. Precum o armată interminabilă de termite. Sau de lăcuste, dacă vreţi.

Cu sprijinul larg al industriei turismului, apă mai e în zonă cât să ajungă de două duşuri, iar alea câteva ochiuri de apă au ajuns nişte piscine pentru pulime. Monument al naturii cum puţine sunt pe pământ? Who cares!

Mă rog, am citit că turiştii mai au acum acces doar pe fostul drum tăiat în terase de nişte demenţi, care ducea la hotelurile construite prin anii 60 deasupra Castelului de Bumbac de alţi demenţi. Apoi, că bazinele astea pe lângă care am trecut n-ar fi ele chiar naturale, ci reconstruite din ciment, că în cele naturale accesul e interzis şi că în nu ştiu câţi ani natura va fi refăcută pe deplin. Am mai citit şi că au nu ştiu ce sistem de repartizare a puţinei ape care mai ajunge să spele terasele şi că totul e sub control. Un rahat!

În fine, am făcut-o şi pe asta. De-acum pot să mă duc la Guilin şi să aduc vreo două-trei stalactite suvenir din peştera Reed Flute, să servesc, dacă tot sunt în China, ceva fripturi de căţel asezonate cu creier de maimuţă, apoi să mă mut în India şi să călăresc la greu elefanţi, iar, într-un final, să mă întorc în munţii noştri şi să scriu mesaje de dragoste pe fiecare scoarţă de copac care-mi iese în cale, neuitând bineînţeles să las şi câte un pet amintire la plecare. Că doar sunt un turist responsabil, nu??

Ioana

2 thoughts on “Pamukkale – Revelaţii şi dezamăgiri (2)

  1. TANIA

    La beneficiile masajului la talpi ,nu te-ai gandit?? Ioana ,toate locurile istorice din lume , pana la introducerea monitorizarii video ,au fost mai mult sau mai putin vandalizate.La Acropole ,nu erau verificati turistii ? luau mici suveniruri ,bucatele de piatra:( tone/an :(.Tie iti propun :Sfinxul , Pietrele Doamnei (sau macar una)…:)Foarte interesant ,superbe imagini ,bravo Ioana!! La mai multe :*:*

    Reply
    1. Ioana Post author

      Păi na, până la urmă şi existenţa unui British Museum, a unui Luvru sau a unui Muzeu al Pergamonului în Berlin e în esenţă o dovadă a vandalismului ăstuia. Dar na, parcă e mai ok să-i înjuri pe alţii decât să realizezi că şi tu faci, chiar dacă la o altă scară, cam acelaşi lucru. În plus, parcă am o altă sensibilitate când e vorba despre monumente ale naturii. Chiar nu ştiu ce s-ar putea face, că e evident că nu poţi socate Castelul de Bumbac din circuitul turistic. Poate construită o pasarelă de pe care lumea să-l poată vedea fără să mai treacă prin el? Şi luată în serios chestia cu nu mai construim nimic. Merci, Tania :*

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.