O croazieră pe Neva. Şi încă una.

Nu ştiu dacă e sau nu e un clişeu, dar, atunci când ajungi într-un oraş ridicat pe ape, te dai cu barca. Nu contează dacă pe oraş îl cheamă Veneţia, Stockholm, Amsterdam, Suzhou sau Bangkok. Te dai cu barca şi punct. Valabil şi pentru Sankt Petersburg. Chiar în două rânduri.

Mai întâi a fost o plimbare pe canale, în prima zi plină petrecută în oraşul de pe Neva. Cumva, mi s-au estompat amintirile. Nu doar pentru că am lăsat prea mult subiectul să se coacă, cred că aceeaşi senzaţie aş fi avut-o şi la câteva zile după întoarcerea în ţară.

Trăiam cu impresia că aş fi un soi de expertă în Iusupovi, Menşikovi, Voronţovi, Stroganovi sau Şuvalovi, că aş putea identifica la orice oră din zi sau din noapte zeci de palate, pentru ca la faţa locului să constat că nici măcar nu sunt în stare să deosebesc palatele de celelalte reşedinţe baroce sau neoclasiciste, la fel de monumentale, care se înalţă dincolo de malurile zăgăzuite ale Nevei, Moikăi, Fontankăi şi Griboedovei. În loc să mă las pe spate şi să mă bucur de splendidele peisaje urbane care mi se derulau cu repeziciune prin faţa ochilor, eu îmi investigam de zor neuronul bulversat, scotocind într-o manieră uşor obsesiv-compulsivă după frânturi de informaţie despre una sau alta dintre clădirile care mi se păreau familiare, dar pe care, pe moment, nu le puteam asocia cu nimic.

Apoi, ulterior revenirii pe uscat, mi-am petrecut întreaga zi, ca de altfel şi ziua următoare, rătăcind de una singură prin Sankt Petersburg. Am revăzut multe dintre locurile zărite fugitiv de pe apă, le-am savurat fără să mă grăbească nimeni, amintirile sunt mai degrabă de atunci.

Mi-au rămas totuşi în minte două lucruri, poate fiindcă, în privinţa lor, neuronul singuratic n-a mai dat rateuri, sau poate pentru că nu aveam să le mai întâlnesc în plimbările mele prin oraş.

Primul e crucişătorul Aurora. Navă-amiral a flotei imperiale, Aurora a supravieţuit dezastruosului război ruso-nipon (1904-1905), reuşind să se salveze după bătălia din Strâmtoarea Tsushima şi să ajungă în Portul Manila, spre deosebire de căpitan şi de o bună parte din echipaj. Ironia sorţii a făcut însă ca Aurora să devină dintr-un simbol al ambiţiilor expansioniste ale ţarilor un simbol al revoluţiei bolşevice, doar câţiva ani mai târziu.

Revoluţia din februarie (1917), care a dus la abdicarea şi arestarea ţarului, n-a avut nicio treabă cu bolşevicii, oricât s-ar fi muncit propaganda ălora să o înghită ulterior. S-a întâmplat de foame şi s-a întâmplat pentru că trebuia să se întâmple, după ce trei dintre ultimii patru ţari au fost nişte panarame jalnice. Al patrulea, Alexandru al II-lea (1855-1881), o nestemată rară printre Holstein-Gottorpii ăştia deveniţi slavofili înrăiţi, a plătit cu viaţa încercarea de a transforma imperiul din temelii. Şi, a plătit degeaba, având în vedere că fii-su şi-a petrecut anii de domnie încercând să-i şteargă cu buretele reformele liberale şi să ducă pe noi culmi principiile de guvernare ale bunicului său, Nicolae I (altă fiinţă obtuză până la Dumnezeu): „Autocraţie, ortodoxie şi naţionalism”.

Nici Prinţul Lvov, nici Kerenski, cei doi prim-miniştri ai Guvernului provizoriu instalat în urma Revoluţiei din februarie, n-au avut vreo treabă cu comunismul. Chiar şi o bună parte dintre menşevicii marxişti, care dominau Sovietul Petrogradului (s-a încercat umplerea vidului de putere de către două instituţii: Duma – Parlamentul şi Sovietele – Sfaturi ale muncitorilor şi militarilor), considerau că monarhiei de tip feudal ar trebui să-i urmeze într-o primă fază o democraţie capitalistă. Doar că nici unii, nici alţii n-au anticipat şi nici n-au fost în stare să gestioneze proporţiile haosului creat de politicile ţariste imbecile şi accentuat de revoluţia mă-sii. Aşa că, logic, au prins rădăcini alţii, pe care-i durea fix în cur de principii cât de cât democratice, de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti sau de vieţile oamenilor în general. Bolşevicii lui Lenin, da. Care au preluat puterea prin forţă, în urma Revoluţiei din octombrie, nenorocindu-i definitiv nu doar pe ruşi, ci şi pe noi, printre alţii. Părerea mea.

Revenind la crucişătorul Aurora, că de-acolo am început să bat câmpii cu mai multă sau mai puţină graţie, în seara zilei de 25 octombrie 1917 s-a dat semnalul de pe navă, printr-o salvă de tun, pentru începerea asaltului asupra Palatului de Iarnă, asalt considerat începutul Revoluţiei. Acum nava găzduieşte o secţie a Muzeului Marinei, dar, aşa cum spuneam, n-am mai ajuns acolo.

Al doilea obiectiv care mi-a rămas întipărit pe retină în timpul croazierei e Palatul de Vară al lui Petru cel Mare. Eram determinată să vizitez Grădinile de Vară cu palat cu tot, dar am ajuns la porţile lor într-o marţi, când sunt închise. Nu verificasem programul, prea eram convinsă că doar lunea se poate întâmpla să găseşti câte un loc turistic închis. Să-mi fie învăţătură de minte. Aşa că am rămas doar cu imaginea palatului văzută de pe apele Canalului Fontanka. Palatul a fost ridicat în perioada 1710-1714 în stilul simplu al barocului petrin, după planurile lui Domenico Trezzini, pe care l-am amintit în vreo două rânduri aici. Însuşi termenul de palat e o exagerare. Era modest Petru, chiar era modest. Revenea vară de vară aici, în clădirea care are doar 14 camere. Ţarul ocupa parterul, iar nevastă-sa, Ecaterina I, etajul. Prea multe construcţii din acea vreme n-au rămas în picioare, ştiu Palatul de Iarnă al lui Petru (de fapt două palate, ridicate succesiv pe locul actualului palat) doar din schiţe şi tablouri, nu pare nici el vreun exemplu de megalomanie, mai există însă, spre comparaţie, pe Insula Vasilievski un palat din aceeaşi perioadă, cel al Prinţului Menşikov, guvernatorul oraşului şi mâna dreaptă a lui Petru. Ei bine, cred că slugile lui Menşikov ocupau aripi ale palatului care afişau mai mult lux la exterior decât aşa-zisul palat de vară al ţarului însuşi.

Bineînţeles că n-a fost nici Petru ăsta, oricât aş fi eu de fană, vreo Maica Tereza. O fi fost el modest în ceea ce priveşte confortul propriu, dar îi puteţi oricând reproşa că Sankt Petersburg e construit pe schelete, şi nu vă voi putea contrazice. Pentru că da, a fost ridicat prin munca forţată a zeci şi zeci de mii de ţărani iobagi, care au pierit de scorbut, malarie, dizenterie sau, pur şi simplu, de foame şi epuizare. Dar mno, asta este, dacă nu s-ar fi practicat metode de genu’ peste tot şi de când e lumea, dacă i-ar fi păsat cuiva de vieţile constructorilor, fie ei sclavi sau oameni liberi, astăzi n-ar mai exista prea multe monumente istorice demne de vizitat. Şi măcar ăsta n-a zidit-o cu propria mână pe propria nevastă, ca nemernicul ăla de Manole, căruia pe vremea mea n-aveai voie să-i zici criminal ordinar, că te trezeai în pragul corigenţei la română (been there, done that 😀).

Când am ajuns eu la Sankt Petersburg, la sfârşit de august, nu mai rămăsese mare lucru de văzut din celebrele nopţi albe. Pentru asta tot am făcut însă o a doua croazieră, de noapte, doar pe cursul principal al Nevei, pentru a asista la deschiderea podurilor. După ora unu noaptea, podurile rabatabile încep să fie ridicate pe rând, pentru a permite trecerea vaselor de mare tonaj. Podul Blagoveşenski (Locotenent Schmidt) şi Podul Palatului sunt primele, deschizându-se simultan la 1:25. După zece minute vine rândul Podului Trinităţii (Troiţki), după alte cinci minute Podului Liteini. Urmează Podul Petru cel Mare şi alte patru poduri, mai departe de centrul istoric, începând cu ora 2:00. Până acolo n-am ajuns cu vaporaşul.

Spectacolul e interesant, aş spune că merită o jumătate de noapte pierdută, dar, cu mintea de pe urmă, l-aş fi urmărit de pe uscat şi nu din barcă. Am prins zile călduroase la Sankt Petersburg, nopţile veneau cu temperaturi plăcute, în schimb apele Nevei sunt de gheaţă, iar lucrul ăsta se simte al dracului de bine pe vapor. Toate păturile puse la dispoziţie de echipaj şi toată vodka din lume nu te lasă să ignori curenţii. Că nu mă omor după ger e una, dar la mine în casă toata iarna centrala rămâne fixată pe 16-17 grade. Asta dacă nu mă trezesc noaptea că mor de cald şi o pun pe 15 grade, că se mai întâmplă şi din astea. Ei bine, la Petersburg am fost printre ultimii care au cedat în faţa frigului şi s-au refugiat în cabină, dar mai mult de douăzeci de minute nu mi-a luat nici mie până să-mi declar abandonul. După care, privitul podurilor deja ridicate printr-un hublou cât o pizza medie şi-a pierdut tot farmecul.

Oricum, cei care vin la Sankt Petersburg în primul rând pentru viaţa de noapte ar face bine să fie foarte atenţi atunci când aleg locul de cazare, având în vedere că între unu noaptea şi cinci dimineaţa legăturile între cartierele aflate de-o parte şi de alta a Nevei sunt întrerupte cu totul. Mai puţin iarna, atunci când Neva îngheaţă bocnă iar podurile rămân coborâte.

Ioana

10 thoughts on “O croazieră pe Neva. Şi încă una.

  1. TANIA

    Am revazut o parte din istoria Rusiei, filmele rusesti (alea : Mosfilm) care mi-au placut…cred ca si cu crucisatorul Aurora am vazut.Potemkin , cred ca era altceva – asta, doar sa te incit putin:)))Cred ca este un spectacol magnific noaptea, cand se deschid podurile.Sper ca in biletul de calatorie pe vaporas, era inclus si antidotul pentru frig – vodca:) Bravo,Ioana:*

    Reply
    1. Ioana Post author

      Ai văzut “Crucişătorul Potemkin?” Devii instantaneu bolşevic :)) Propagandă ordinară, mai ales că revolta aia de pe vas n-a avut nici ea vreo legătură cu bolşevicii, dar e cutremurător filmul. Nu era inclusă nicio vodkă :((. De fapt tot zic eu de vodkă, dar, ca să fiu sinceră, singura dată când am pus în Rusia gura pe ea a fost de la ruşii ăia bine dispuşi pe Cheiul Universităţii. În rest, tot la berea mea am rămas :). Mulţumesc :*

      Reply
  2. adriana

    M-am intrebat cateodata:cum se face ca atunci cand Lenin se intorcea acasa, dupa ce participase la intrunirea Internationalei a II-a in Elvetia,nu s-a gasit nimeni care sa-l dea jos din tren si sa-i traga cateva picioare in fund si de restul palme? Raspunsul pare a fi unul pe care l-as ridica la rangul de dicton:”Nimic nu are legatura cu nimic”!Dar cum ramane cu doctrina comunista asa de “elaborata” si de pusa la punct?Alfel am inteles tot!In luna august nici prin gand sa nu-ti treaca sa stai cu picioarele in Neva,ca nu e bine.Te pup!

    Reply
    1. Ioana Post author

      Teoretic nu putea fi controlată nenorocirea aia de tren că avea statut extrateritorial şi era sigilat. Practic, ghinion. S-au ocupat nemţii să-l readucă din exil, altă chestie care mă disperă. După halul în care au nenorocit Europa în prima jumătate a secolului 20, uite-i unde sunt acum. Io aş vrea să reînvie Marx să vadă cam ce s-a ales în practică de filozofiile lui. Cred că s-ar cere înapoi în iad :)) Aveam Capitalul prin casă, dar la prima raportare la Hegel l-am aruncat cât colo, că nu-s chiar masochistă. Oricum, în viziunea lui etapele dezvoltării societăţii erau: societate primitivă (comunism primar) – sclavagism – societate feudală – capitalism – socialism – comunism. Unde dracu or fi fost capitalismul şi socialismul în Rusia “marxist”-leninistă habar n-am. Oricum, eu cred că Rusia aia pe care o iubesc eu ar fi avut o şansă să-i supravieţuiască lui Lenin. Lui Stalin nu.
      In rest, da, baie în Neva nu bun :))) Pup!

      Reply
  3. adriana

    Asta nu stiam!Au avut grija sa ajunga la destinatie si eventual sa “nu greseasca tara”!Totul a fost atunci cu mare premeditate,zic.Un gunoi ideologic pentru care au suferit si au murit atatia oameni.Este uimitor cum au reusit sa treaca peste toate.Cred ca in nici o istorie nu a existat atata teroare.In pofida a tot,sa sti ca si eu ii iubesc,au o cultura remarcabila.Cum spunei,pictura rusa despre care nici nu am prea auzit.Dar literatura rusa!Si mai trebuie sa spun ceva:Doamne cat il iubesc pe Nikita Mihalkov!

    Reply
    1. Ioana Post author

      Cred că ar trebui să-mi fie ruşine să recunosc, dar mno, asta e: n-am atins în viaţa mea vreun roman de-ale lui Tolstoi iar Dostoievski n-a fost chiar pe gustul meu. Chiar, tre să caut prin biblioteca bunicului, sigur am ce alege, să văd însă de unde iau energia, că momentan adorm cu romanele poliţiste pe piept, sau cu revistele de sudoku şi cu pixul în gât. În schimb m-au prins Esenin şi Lermontov, de la Cenaclul Flacăra mi se trage 🙂 Pe mine mă fascinează şi muzica rusească. Nu-mi vine să cred ce au putut crea Şostakovici şi Prokofiev în ţara lui Stalin, pe vremea lui Stalin. Mihalkov … fascinant bărbat 🙂 Ţin minte că am fost la cinema pe vremea lui Ceauşescu, la Fata fără zestre. Eram mică, n-am înţeles nimic din film, decât că ce fain e nenea ăla :)))

      Reply
  4. adriana

    Nu stiu cum apar revelatiile.Ai sa descoperi!Dostoievski are foarte mare densitate in idei,nu il poti citi atunci cand esti prea obosit.Trebuie sa ai disponibilitatea de a te transpune in atmosfera aceea tipic ruseasca.Daca “te prinde” nu poti lasa cartea din mana.Experienta lui din Siberia este povestita in”Amintiri din casa mortilor”.Ca sa te imprietenesti cu Tolstoi poti citi nuvelistica si romanul”Invierea”.Nu o sa-ti vina sa crezi ca a fost scris acum o suta de ani, este clasic dar si modern.Inca nu ti-am citit toate postarile.Gasesc ca ai talent.Ai putea sa faci orice:scenarii,documentare adevarate,carti.Poate iesi ceva din asta.Te pup!

    Reply
    1. Ioana Post author

      Neee, nu-mi schimb profesia, cineva tre să plătească şi nişte facturi :))) Mi-am amintit de ce nu mi-a plăcut din start Dostoievski. Personaje care îmi erau atât de antipatice încât îmi venea să dau cu cartea de perete. Am constatat ieri că ai mei deţin Tolstoi – opere complete. Am răsfoit un pic, mi-ar putea plăcea, am luat un volum la mine, dar va avea de aşteptat, îmi bat capul momentan cu civilizaţia asiro-babiloniană :)). Mulţumesc!

      Reply
  5. adriana

    Uite ce potriveala!Tocmai am terminat o carte despre civilizatia semita si ma intrebam ce sa fac mai departe.Ce sa citesc mai repede si mai repede.Nu stiu cum se face, dar am momente cand imi dau seama ca aria ignorantei mele parca se extinde(!!!) si atunci parca simt ca imi fuge pamantul de sub picioare.Si eu iti multumesc!

    Reply
  6. Pingback: La plimbare prin Sankt Petersburg (1) |

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.