Noapte moscovită

Mănăstirea Novodevici. Pare atât de romantică la ceas de seară, privită din afara zidurilor, oglindindu-se în apele liniştite ale lacului despre care se spune că l-a inspirat pe însuşi Ceaikovski să invite lebedele la dans. Şi, totuşi, oare câte ţarine, ţarevne, văduve, neveste repudiate sau fiice ale puternicilor boieri moscoviţi or fi fost nevoite să se retragă aici şi să ia calea călugăriei pentru că deveniseră inutile­? Sau incomode. Sau, pur şi simplu, pentru că trebuiau să dispară.

De o asemenea soartă a avut parte Sofia Alexeievna, sora vitregă a lui Petru cel Mare, regentă a Rusiei între anii 1682-1689. Susţinută de streliţi, ţarevna Sofia, reţinută de istorie ca o femeie hidoasă şi extrem de crudă (modul în care a văzut-o Ilia Repin aproape două sute de ani mai târziu spune totul – luaţi de-aici), adică o femeie determinată, inteligentă şi ambiţioasă în traducere liberă, n-avea nici cea mai vagă intenţie să predea puterea fraţilor săi minori, co-ţarii Ivan al V-lea şi Petru I. I-au fost fatale până la urmă campaniile dezastruoase duse împotriva Hanatului Crimeei, care au făcut ca tânărul Petru să se bucure de o susţinere populară tot mai mare şi să preia puterea de facto în 1689, la numai 17 ani.

Lupta pentru putere a Sofiei, exilată la mănăstire, n-a încetat însă, şi a culminat cu o nouă rebeliune a gardei streliţilor moscoviţi, în 1698, în absenţa lui Petru, aflat în turneul său interminabil prin vestul Europei. Întors de urgenţă în ţară, Petru a înăbuşit răscoala în sânge, iar fosta regentă a fost călugărită cu forţa, petrecându-şi ultimii ani în izolare la Novodevici.

Mult mai mult noroc n-a avut nici prima soţie a lui Petru, Evdochia Lopuhina, bănuită şi ea de conspiraţie şi trimisă la mănăstire, la Susdal. Aş zice totuşi că a fost super de treabă Petru într-o perioadă în care ştreangul, otrăvurile, măcelurile în plină stradă erau la ordinea zilei.

Şi, apropo de Evdokia Lopuhina, ţarina îşi doarme somnul de veci aici, în cimitirul Mănăstirii Novodevici, alături de personalităţi de seamă ale Rusiei, reunite într-un melanj oarecum bizar: Cehov şi Gogol, pictorul Valentin Serov, poetul roşu Maiakovski, dar în acelaşi timp cea de-a doua soţie a lui Stalin, apoi Hruşciov, Raisa Gorbaciova sau Boris Elţîn.

Vorobiovi Gori (Colina Vrăbiilor, fosta Colină a lui Lenin), dominată de impunătoarea clădire a Universităţii de Stat Lomonosov, cea mai înaltă dintre cele şapte stele-surori ale lui Stalin. Ce ştiam bine e că Gorbaciov a studiat la Lomonosov. Ce ştiam prost e că Ion Iliescu i-ar fi fost coleg. Hai să verific, mi-am spus, iar gugălul mi-a servit cu promptitudine un interviu al fostului preşedinte în care lămurea cum stau lucrurile: nu fusese coleg cu niciun Gorbaciov, pentru simplul motiv că nu fusese student la Lomonosov, ci la Institutul Energetic din Moscova. Unde avusese însă parte de un alt coleg, la fel de politician şi aproape la fel de faimos, în persoana lui Li Peng, fost prim-ministru al Chinei (1987-1998).

Tot de aici, de pe Colina Vrăbiilor, nu are cum să nu-ţi sară în ochi imensul Stadion Olimpic Lujniki. Dacă în Rusia a existat un moment care m-a durut, ăsta a fost: cel în care privirea mi s-a oprit asupra stadionului. Ani de zile am visat şi am crezut cu tărie că într-o bună zi voi fi şi eu acolo, spectatoare la una dintre marile sărbători ale sportului: Jocuri Olimpice de vară sau de iarnă ori, dacă nu va fi să fie, măcar un Campionat Mondial de Atletism. Mi-au lipsit fie banii, fie îndrăzneala de a mă arunca cu capul înainte într-un ceva care ameninţa să-mi depăşească aptitudinile organizatorice oricum destul de precare, m-a copleşit în schimb teama de atacurile de panică pe care le-aş fi putut suferi în înghesuiala crâncenă, care vine inevitabil la pachet cu un astfel de eveniment.

Acum e tardiv, încep să-mi pierd tot mai mult interesul. Mi-e greaţă de toate scandalurile astea de dopaj, de înţelegerile jegoase între sponsori, federaţiile naţionale şi WADA. Cu atleţii jamaicani, de exemplu – au fost suspendaţi Asafa Powell, Sherone Simpson, Veronica Campbell-Brown, Shelly-Ann Fraser, au mai fost şi alte nume pe care nu mi le amintesc, oricum, cam toată crema cremei sprintului mondial (în timp ce capetele starurilor americane – vezi Tyson Gay, Justin Gatlin – cădeau şi ele în draci). Cu o singură excepţie, Usain Bolt cel neprihănit şi atât de oripilat de nelegiuirile colegilor săi, pe care i-a iubit şi respectat ca pe nişte fraţi, care nici usturoi n-a mâncat, căruia nici gura nu-i miroase şi a cărui eventuală cădere în dizgraţie ar fi produs daune mult prea importante „industriei”.

Sau cu cicliştii spanioli, serviţi acum câţiva ani la grămadă pe tavă Agenţiei Anti-Doping. În schimbul a ce? Ca să nu fie deranjat şi trimis să facă pipi în momente nefavorabile un anumit tenisman? Sau ca o anumită echipă de fotbal să-i dea nestingherită înainte cu tiki-taka aia a ei, alimentând în draci diverse bugete?

În fine, nu mai divaghez aiurea. Ideea e următoarea: am avut un vis frumos care a murit încet. Ceea ce nu mă împiedică să simt cuţite răsucite în inimă atunci când dau nas în nas cu stadionul pe care, cu mai puţin de o săptămână în urmă, se încheia Campionatul Mondial de Atletism (2013).

Piaţa Roşie. Ţeapă. Cu excepţia Pieţei Manejului, cu a sa clădire roşie (cum altfel?) care găzduieşte Muzeul de Istorie, totul era cufundat într-o beznă adâncă. N-aveam pretenţii la nu ştiu ce fotografii, trecuse de mult ora albastră şi oricum nu-s în stare de vreo capodoperă, dar parcă tot mi-aş fi dorit să văd măcar Catedrala Sfântului Vasile luminată feeric. Nu ştiu care o fi fost cauza întunericului, vreo pană de curent sau nu ştiu ce pregătiri pentru nu ştiu care paradă în onoarea nu ştiu cărui Summit. Voi mai scrie oricum despre Piaţa Roşie, în care am revenit ziua, pe o minunată ploaie torenţială.

Gata. Am plecat la somn. Şi atunci, şi acum.

Ioana

3 thoughts on “Noapte moscovită

  1. TANIA

    Cea mai “hard” postare, m-ai plimbat prin Moscova cum n-ai mai facut-o, alaturi de tzari, tzarine…m-ai trimis sa revad picturile lui Ilia Repin , mi-ai reamintit de Cehov, Gogol si Maiakovski, de marii atleti ai lumii!:) Bine ca ai lamurit dilema : a fost, sau n-a fost Iliescu, coleg cu Gorbaciov?? Astept Piata Rosie…si niste fotografii (una , in mod special) :))))Bravo Ioana :*

    Reply
    1. Ioana Post author

      Da da, dilema se cerea rezolvată, e chintesenţa postării :)))). Vine şi Piaţa Roşie, poza (ştiu eu care :d) mai stă un pic, e din cealaltă capitală a Rusiei. Mulţumesc :*

      Reply
  2. Pingback: Kremlinul lui Ivan cel Groaznic. Scurt recurs la istorie. |

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.