Minunata lume a stejarului pufos

La începutul lui februarie am fost la plimbare prin pădure. Auziserăm de un traseu tematic, marcat recent pe dealurile dintre Şeica Mare şi Petiş, „Minunata lume a stejarului pufos” pe numele lui. Chiar dacă n-am habar câte tipuri de stejar există şi care-i diferenţa dintre stejarul pufos şi cel nepufos, iar perioada anului nu era tocmai cea optimă ca să mă dumiresc care-i treaba cu pufoşenia, nu spun niciodată nu unei plimbări în natură. Pe de altă parte, mă cam rodea curiozitatea, neputând să-mi dau seama exact ce s-ar putea ascunde sub titulatura de traseu tematic.

Aşa că, într-o dimineaţă de sâmbătă (9.02.2014), ne-am urcat din Gara Sibiu în personalul de Mediaş cu destinaţia Şeica Mare. Şeica, aflată la 30 km distanţă de Sibiu, are două halte, sau o haltă şi o gară, sau două gări, naiba ştie, cred că totuşi varianta a doua. De reţinut e că am coborât la cea de-a doua oprire a trenului în comună. Am găsit repede, cu ajutorul unui domn ceferist, drumul ce duce spre Petiş, un drum de ţară necirculat mai deloc, spre norocul nostru (cred că ne-a depăşit o singură maşină la dus, iar la întoarcere au făcut-o trei, plus un grup de motociclişti din ăia „meseriaşi”, cu toba spartă).

Până să zărim panoul care marchează intrarea în traseu, să fi tot făcut vreo oră (aş zice că undeva la 5 km). Vara m-ar fi scos din sărite drumul ăsta, dar acum era îngheţat, fără praf şi liniştit, iar zona, situată în Podişul Târnavelor, chiar nu-i de lepădat.

Pe site-ul Asociaţiei Biounivers, care a amenajat traseul în circuit, scrie că acesta are o durată de 2-3 ore, e marcat, dotat cu 10 panouri informative şi are aproximativ 3 km. Nu prea bate timpul de parcurgere cu distanţa, dar asta era chiar ultima dintre problemele mele. Nu că aş fi avut altele. Din drum se văd deja vreo patru panouri (primele 3 şi ultimul). Ajunşi la Panoul 1, am dat peste o hartă a traseului. Trebuia să înaintăm pe drum, după care să cotim la un moment dat la dreapta şi să intrăm în pădure. Atâta doar că, după ce pe drum am trecut rapid de panourile 2 şi 3 şi am dat şi peste nişte marcaje, n-am mai găsit niciun semn care să ne spună când anume să intrăm în pădure.

Aşa că am trecut la partea de orientare turistică. Am intrat în pădure unde am văzut un drumeag, dar l-am părăsit imediat şi am urcat prin zăpadă pe culmea dealului. După câteva minute de mers pe culme, surpriză: apare Panoul 5, apoi imediat Panoul 6. Panoul 4 pauză. Habar n-am unde o fi fost amplasat. De aici încolo nici nu ne-am mai sinchisit de marcajul sporadic, care oricum mi s-a părut cam dubios (patrat roşu în chenar alb – parca era limită de Parc Naţional, nu?) şi am mai rătăcit vreo două ore prin pădurea de stejar, înlocuită mai încolo de cea de fag, doar doar ni s-o arata vreo căprioară sau vreun mistreţ (exclus scroafe cu pui de lapte, am avut parte de-o asemenea întâlnire şi zău dacă îmi mai trebuie). Nu ni s-a arătat.

De altfel, dintre toate speciile descrise pe panouri, am remarcat doar nişte gaiţe pe câmp. Acum nu e ca şi cum m-aş fi aşteptat să dau peste orhidee, guşteri şi fluturi în februarie …

Ce să mai spun? Pădurea e frumoasă, e frumoasă şi priveliştea de pe deal, se văd Făgăraşii, Munţii Lotrului. Panourile cu numerele 7 şi 8 le-am ratat de asemenea, în schimb am dat la coborâre, mai mult din greşeală, peste Panoul 9. Şi, apropo de coborâre: terenul e destul de accidentat, a trebuit să refacem de vreo două ori urcuşul pentru a evita nişte râpe nu tocmai îmbietoare, mai ales că pământul era destul de reavăn. Mă şi gândeam că n-ar fi tocmai plăcut să vii la o plimbare tihnită cu familia, cu căţel şi purcel, să constaţi că marcajul nu e chiar marcaj, să pierzi drumul şi să te blochezi în vreo ruptură de pantă.

Oricum ar fi, mi se pare o idee foarte bună asta cu marcatul traseelor pietonale prin pădure. Până la urmă, nu oricine are dorinţa sau putirinţa de a urca munţii în trasee care adesea depăşesc 10 ore, îşi doreşte însă ieşiri în natură care să depăşească limitele clasicului grătar pe nu ştiu care vale. Să te plimbi pe drumurile forestiere printre maşini şi racoanţele cu brazi tăiaţi e cel mai enervant lucru din lume, iar să te afunzi în codru la nimereală iar nu-i o treabă, oricine umblă cât de cât ştie că e mult mai uşor să te pierzi în pădure decât pe vreo creastă golaşă.

La întoarcere am pierdut trenul. Nu pentru că nu am fi putut ajunge în Şeica Mare la timp, ci pentru că nu suntem în stare să citim două cifre pe un bilet (alea cu ora de plecare, de fapt cu minutele de după oră). Chiar am ajuns prea repede şi, ca să nu stăm aiurea, am pornit alene spre celalaltă haltă din comună. Unde am aflat că trenul trecuse deja. Trăiască ocazia!

Ioana

2 thoughts on “Minunata lume a stejarului pufos

  1. TANIA

    “DECALOGUL” din padure,cred ca ar trebui raspandit (din pacate) in mult mai multe locuri…si sa fie si respectat . Padurea ,este frumoasa in orice anotimp …ai intalnit niste gaitze?! Frumoase privelisti , bravo Ioana !!

    Reply
    1. Ioana Post author

      Degeaba-l răspândeşti …. uită-te şi la celălalt Decalog, cât e de respectat …. Văzut gaiţe, de fapt văd tot timpul, doar că rar se întâmplă ai aibă pene albastre :)))

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.