Malta: Dingli Cliffs – Ora de aur şi ora de fiere

A fost fără îndoială cea mai ciudată zi din vacanţa mea malteză, una în care am trecut cu viteza luminii de la extaz la agonie, de la fericire la panică, de la rânjete tâmpe la frisoane, clămpănit de dinţi şi sprijinit de ziduri ca să nu mă împrăştii pe jos. Pentru ca apoi, la fel de brusc cum se instalase, toată senzaţia aia de „mai am un pic şi mor, cui dracu să-i las averea” să dispară ca prin minune, să-mi recâştig rânjetul tâmp şi să-mi închei ziua mărşăluind în pas săltat, cale de kilometri buni, de-a lungul ţărmului.

Când am părăsit Mdina, eram cel mai zen turist de pe insulă. La poalele zidurilor Mdinei se află vechea suburbie a fostei capitale, actualul oraş Rabat. Era şi el pe lista mea de vizitat, nu concepeam să sar peste catacombele feniciene, aş fi putut face o plimbare lejeră până acolo, dar m-am gândit să procedez altfel. Mai aveam pe ordinea de zi încă un punct, faleza stâncoasă de pe coasta sudică a insulei, aşa-numitele Dingli Cliffs. Părea o zonă mai sălbatică, nu-mi era foarte clar unde exact ar fi trebuit să cobor din autobuz, ştiam că stâncile se întind pe o lungime de mai mulţi kilometri pe care intenţionam să-i străbat pe jos, aşa că mi-am zis că e mai bine să le acord prioritate stâncilor în faţa Rabatului. Riscam să mă prindă întunericul pe drum şi aş fi preferat să o facă într-un oraş, nu într-un loc rupt de lume.

M-am luat aşadar şi m-am urcat în autobuzul 52 (cealaltă variantă e autobuzul 56) cu direcţia Ħad-Dingli. După circa un sfert de oră de oarecare emoţii legate de faptul că, aşa cum zisei, habar n-aveam care-mi e staţia, m-am liniştit. Şoferul a oprit la un moment dat în Dingli-sat şi a strigat că cine vrea la Cliffs să facă bine să coboare. Am făcut bine. Eu şi încă un mini-grup vesel de pensionari francezi.

Pe un gard era prins în cuie un indicator obosit, am pornit vitejeşte pe un dum de ţară şi m-am tot dus pe lângă cactuşi şi ziduri joase din piatră, printr-un semi-pustiu pârjolit de soare, doar cu aprigii reprezentanţi ai cocoşului galic pe urme, până am dat de şosea. Dincolo de şosea – Mediterana.

Dingli Cliffs. O faleză abruptă şi stâncoasă întinzându-se cât vezi cu ochii. Cel mai înalt punct al Maltei (Ta’ Dmejrek – 253 m). Nici urmă de cetate ioanită, o fortăreaţă nu şi-ar fi avut oricum rostul, chiar şi cel mai înverşunat dintre turci ar fi abandonat din faşă orice intenţie de asalt în faţa unui asemenea zid natural de apărare.

O vreme am încercat să mă ţin de planul iniţial – străbaterea integrală a celor câţiva kilometri de stânci – apoi am abandonat. N-avea sens. Promenada pietonală e la metri buni distanţă de abrupt, nu vezi nimic interesant de acolo, iar calcarele de pe buza hăului sunt atât de erodate, încât mersul pe ele e un chin.  

M-am aşezat pe o bancă, amplasată strategic pe marginea promontoriului stâncos. Să cuget, cică. Francezii dispăruseră între timp. Se pornise o briză plăcută, alungătoare de arşiţă. Şi-am stat, şi-am stat, şi marea albastră era toată a mea, şi stâncile erau toate ale mele, şi mica insuliţă Filfla care străpungea în depărtare luciul apei tot a mea era. Ale mele, ale mele, ale mele! Şi m-am trezit că mă loveşte dintr-odată o fericire din aia nebună, sufocantă, pe care simţi că n-o poţi duce de unul singur, în tăcere. M-am apucat să dau telefoane, să afle întregul univers despre starea mea de graţie. Îmi venea să cânt, de fapt am şi făcut-o, m-am aruncat în valuri împreună cu Vasile Şeicaru, am vorbit cu marea în tandem cu Cătălin Crişan (dăăăă!), am încercat chiar şi un cântec al mării în duet cu Dulce Pontes, dar mno, nu mi-a prea ieşit că nu ştiam versurile.

Mai oprea din când în când câte o maşină prin zonă, pasagerii coborau, făceau două-trei poze şi plecau în treaba lor. Ducă-se în pace! Probabil că nu nimerisem tocmai cel mai spectaculos punct al falezei, dar cui îi păsa? Mie sigur nu, beatitudinii mele nici atât. A trecut o oră, şi încă una, şi soarele mă bătea oblu în cap, şi şapcă n-aveam, şi apa mi se terminase de mult, şi gura mi se încleştase de atâta uscăciune, şi realizam că ar cam fi cazul să mă retrag, dar parcă nu-mi venea, şi hai să mai stau, doar un pic, numai un minut.

Iar minutul ăla s-a tot lungit şi s-a tot lungit, până când am simţit primele săgeţi care-mi sfredeleau temeinic creierii. Aoleu, insolaţie! Până să mă car de acolo au început şi frisoanele, iar dinţii îmi clămpăneau voios pe ritmuri de maşină de cusut Singer. Colac peste pupăză, am început să văd pete negre. Bine că nu vedeam naibii oaze de palmieri şi cămile, că, la cât de sete îmi era, nici Fata Morgana aia care li se arată muribunzilor prin deşert nu putea fi prea departe.  

Nu mai ştiu cum am ajuns în sat, m-am tot împleticit din gard în gard pe drumul ăla pustiu, sta-mi-ar pustietatea în gât, că prea mi-o tot doresc! Care drum arăta cam aşa:

Cu psihicul nu stăteam încă prea rău, mă gândeam că oi găsi vreo alimentară pe undeva, oi turna în mine o găleată de apă, m-oi urca în primul autobuz care mi-o ieşi în cale şi Dumnezeu cu mila. Unde mai pui că-mi revenise parţial şi vederea între timp.

Panica s-a instalat abia când am ajuns la concluzia că Dingli ăsta trebuie că e o aşezare nelocuită. Nimeni pe stradă, storuri trase, nimic care să aducă a magazin deschis, a crâşmă, cişmea, jgheab de adăpat vite, whatever. În plus, nici urmă de staţie de autobuz pe partea pe care mă gândeam eu că ar trebui să fie (pe direcţia opusă celei din care venisem). În fine, n-o mai lungesc, după ce m-am învârtit vreun sfert de oră tot mai leşinată, mai dezorientată şi mai disperată, am dat peste o femeie care m-a lămurit că autobuzul nu se întoarce pe acelaşi traseu şi m-a ghidat înspre staţia corectă.

Apă tot nu luasem că n-am avut de unde, de clămpănit din dinţi clămpăneam în continuare, capul îmi era în prag de implozie, iar în autobuz m-am pricopsit cu cireaşa de pe tort, un mirobolant jet de aer condiţionat care-mi bătea direct în ţeastă. De arătat, arătam cam la fel cum mă simţeam, având în vedere că doamna care se aşezase iniţial lângă mine m-a măsurat scurt cu coada ochiului la primele frisoane, apoi s-a luat şi s-a mutat hăt în celălalt capăt al autobuzului. Devenisem contagioasă. :))

Aş fi vrut să cobor în Rabat, îmi rămăseseră catacombele restanţă, dar, pur şi simplu, n-am fost în stare să mă ridic de pe scaun până la capăt de linie, în Valletta. Odată coborâtă, am dat-o în extrema ailaltă: io în autobuz nu mă mai urc azi nici să mor. Bine, oricum trăgeam să mor, dar în niciun caz evenimentul nu avea să se producă într-un autobuz. Cumva trebuia însă să ajung în St. Julian’s, vie sau moartă. Mi-am amintit de feribotul către Sliema (aflată între Valletta şi St. Julian’s) şi m-am târât până în port, doar ca să văd cum feribotul mă-sii îmi pleacă de sub nas.

Noroc că era un chioşc de sticlă cu câteva mese în faţa debarcaderului, de unde am putut cumpăra apă. Multă apă. Vreo patru sticle. Şi cafea. Şi, ghiciţi ce: un litru de apă mai târziu, nu mai aveam nici pe dracu. Nu tu pete negre, nu tu frisoane, nu tu dureri de cap. Am aşteptat relaxată următorul ferry, iar din Sliema am luat-o frumuşel pe jos de-a lungul ţărmului, având drept ghid Portomaso Business Tower, cea mai înaltă clădire de pe insulă, aflată la două minute de hotel.

M-a prins şi noaptea pe drum, dar ce mai conta, faleza era plină de terase, m-am oprit să mănânc pizza, m-am mai oprit la bere, ce să mai, viaţa e frumoasă, mai ales atunci când eşti în vacanţă. The end.

Ioana   

2 thoughts on “Malta: Dingli Cliffs – Ora de aur şi ora de fiere

  1. Tania

    Mult prea pustie zona…am impresia ca te atrag locurile mai putin obisnuite pentru o promenada.Mai precis generatoare de adrenalina, emotii, departe de lume 🙂 Ai mult curaj sa te arunci in necunoscut .Frumoase imagini !

    Reply
    1. Ioana Post author

      Habar n-aveam ce-i acolo înainte să merg :))) Ciudată şi apăsătoare mi s-a părut pustietatea din sat la întoarcere, mai ales că mi-era rău ca naiba, teoretic ar avea satul ala vreo 3000 de suflete. Zău dacă mă pot gândi unde se ascunseseră toţi! Dar da, în principiu îmi plac tare locurile pustii 🙂 :*

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.