Lacul Vulturilor

Dacă ar fi să realizez un top personal al celor mai frumoase 10 locuri din România, cu siguranţă că în el s-ar regăsi Lacul Vulturilor sau Lacul fără Fund din Munţii Siriu, lac periglaciar cu o suprafaţă de 0,5 ha şi o adâncime de până la 2,5 m, situat la o altitudine de cca. 1420 m şi străjuit de Vf. Mălâia (1662 m), cel mai înalt punct din masiv.

De ce Lacul Vulturilor? Pentru că legenda, preluată de Alexandru Vlahuţă în „România pitorească” zice asa: „Aici spun ciobanii că vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor.”

De ce Lacul fără Fund? Pentru că o altă legendă spune că un cioban şi-ar fi abandonat turma de mioare, aruncându-şi bâta în lac şi plecând într-ale sale. După un an de rătăcit fără vreun ţel, ciobanul îşi regăseşte bâta în apele Dunării şi, mistuit de dorul mioarelor şi al locurilor natale, se întoarce acasă, recuperează turma şi îşi reia vechile obiceiuri.

Asta cu vulturii trebuia musai verificată, aşa că într-o dimineaţă de aprilie ne-am înfiinţat la coada lacului de acumulare Siriu, pe DN 10 Buzău-Braşov, încercând să găsim o cale de a coborî din şosea la puntea care trece peste râul Siriu şi duce la Cabana Valea Neagră.

Am dat într-un final de o breşă, care cu siguranţă nu era drumul cel bun, având în vedere că am ajuns la punte cam avariaţi de hăţişurile întâlnite în cale. Aia să fi fost toată problema! Am trecut de Cabana Valea Neagră şi am găsit indicatorul care marchează începerea traseului bandă roşie, marcaj realizat recent şi destul de bine aplicat. Indicatorul ne spune că până în Poarta Vânturilor sunt cca. 2.5 h, de acolo urmând ca pe traseu marcat cu bulină roşie să ajungem la lac în cca. 30 minute. Bullshit, dar despre asta mai târziu!

Am început urcuşul pe drum forestier. Cum panta nu era foarte dură, ne-am cam luat cu poveştile şi, la o intersecţie, am continuat spre dreapta pe drumul forestier, care, culmea, era marcat cu sus-numita bandă roşie, chiar dacă părea un marcaj ceva mai vechi. Parcă nu era tocmai bună direcţia, dar ne-am tot dus pe ea că, deh, are marcaj sau ce?!?, până la revelaţia finală: frateeeee, noi coborâm naibii iar în vale!!!

Lasă că suntem noi mai deştepţi! Hai că urcăm abrupt pe culme, pe unde apucăm, şi apoi facem stânga, regăsim noi traseul până la urmă. Regăsit pe dracu! După vreo oră şi jumătate de înotat prin noroaie şi neregăsit nimic am revenit spăşiţi la răspântia cu pricina. Aha, uite că şi pe cealaltă variantă avem bandă roşie. Bun, bine că ne-am dumirit! Un pic mai sus, o altă bifurcaţie care ar putea pune probleme, într-o poiană dotată cu o amenajare forestieră (cred). Fuseserăm însă instruiţi încă de jos să ţinem dreapta, iar de data asta am nimerit calea cea bună, fără să mai pierdem alt timp preţios cu iniţiative dubioase.

De aici încolo, drumul devine potecă, marcajul e fără cusur şi, în mod normal, probleme de orientare nu au cum să mai apară. Am depăşit rapid zona pădurilor de foioase, iar, când acestea au făcut loc definitiv coniferelor, au început să apară tot mai des luminişuri pline de ghiocei şi brânduşe, acolo unde soarele topise deja zăpada grea şi moale de primăvară, într-un final făcându-şi apariţia şi veritabilul gol alpin. Suntem deci în Poarta Vânturilor, şa largă între Vf. Bocârnea (1657 m) la nord şi Culmea Mălâia la sud, situată la o altitudine de cca. 1490 m. Locul în care ne despărţim de banda roşie şi de unde urmăm pe drum forestier bulina până la lac e marcat de o troiţă.

Până a ajunge la obiectivul nostru, ne-am mai împotmolit într-o mlaştină, Lacul Sec probabil, care ne-a obligat să ne abatem de la drumul marcat, după care gata, de-acum ne putem trânti în fund şi admira în voie frumuseţea care ni se deschide în faţă ochilor. Mă rog, nu chiar în voie, mai trebuia să ajungem şi înapoi în Caşoca, unde eram cazaţi la o pensiune, şi nu prea ştiam cu ce …

Revenind la timpul trecut pe indicatorul din Valea Neagră, 2.5 h până în Poarta Vânturilor şi alte 30 de minute până la lac, aş spune să nu vă prea bazaţi pe el dacă nu cumva aveţi profil de maratonist sau campion la trekking-viteză. Nu ştiu cât timp am făcut noi efectiv pe traseu, probabil peste 4 ore – m-a derutat un pic ocolul ăla – asta după ce-am tras de mine ceva mai mult decât de obicei pe ultima parte, din cauza întârzierii în care ne aflam şi pentru că mai speram să fie timp să urcăm şi pe Mălâia, dar, din privirile disperate şi retorica celor pe care i-am întâlnit încă urcând atunci când noi coboram, am înţeles că se poate şi mult mai rău. Şi nu, nu erau nici în şlapi şi nici în tenişi şi nici cu pet-ul de bere în bot!

A doua zi, dacă tot eram în zonă, am zis să facem o plimbare şi până la Cascada Pruncea (Caşoca), la poalele Masivului Podu Calului, situată la o distanţă de 5 km de localitatea Siriu, pe cursul râului Caşoca. Cascada, cu o cădere de cca. 10 m, este accesibilă şi cu maşina pe drum forestier.

Din păcate ne-am nimerit acolo în plină sesiune foto pentru feisbuc. Nu-i nimic, îmi aprind o ţigară, nu mă grăbesc. Se termină ţigara, se termină şi a doua, sesiunea continuă! Mai stau 10 minute, deja sunt curioasă când au de gând să termine. Mă lasă şi curiozitatea la un moment dat, mă apucă nervii. Mă duc peste ei! Sunt întâmpinată cu priviri inocente. Vreţi şi voi să vă facem o poză? Nuuu, vreau să te dai dracului la o parte să pot fotografia cascada. Aaaaa, dacă vreţi totuşi o poză să ne spuneţi. Mă abţin să-i expun teoria mea referitoare la pozele de tip yola (io la munte io la mare) şi apuc să fotez de vreo două ori cascada. Mă dau în lături căutând un alt unghi. Maaare greşeală. Au înţeles că am terminat. Se reia sesiunea! Hai că n-am parte de atâtea mini-concedii, cât să merite să mi le petrec enervându-mă. Renunţ!

Atât pentru ziua de azi. Poate mă mai apucă cheful de scris, dar dacă e să fie ultima postare pe anul ăsta, vă urez tuturor (celor 1,5 cititori ai mei) un An Nou fericit şi plin de bucurii, călătorii minunate şi îndeplinirea unui număr cât mai mare de dorinţe!

Ioana

6 thoughts on “Lacul Vulturilor

  1. Maria

    M-am apucat sa citesc o carte (incredibil)… Mi-a placut mult o fraza de acolo, mi se parea ca e total adevarata(ma rog, e mai multe fraze).

    “Daca vrei sa afli gustul unei pere, trebuie obligatoriu sa ii schimbi forma cu o muscatura; daca vrei sa inveti teoria si metodele revolutiei, trebuie obligatoriu sa iei parte la ea. Cunoasterea cea mai autentica deriva intotdeauna din experienta directa.”

    Era adevarata pana sa-ti citesc postarea asta…(.) Cred ca simt traseul asta la fel de bine precum l-as fi facut eu. 8-}

    Am ajuns sa-mi dea peste cap principiile, pe rand, o carte (biografie de comunist) si apoi o postare a unei montaniarde democrate (mai mult sau mai putin in esenta ei :>)…

    P.S. : Cred ca. in realitate, am mai auzit peripetia asta de vreo 2 ori.:>

    Reply
  2. TANIA

    Mi-am facut o schita ,cu traseul cu banda rosie ,cu bulina …..am tinut dreapta, si m-am ratacit:)) dar am baut o gura de apa din Lacul Vulturilor! In cat timp voi intineri ?? sau voi invata doar sa zbor? Savuroasa….pana la feisbucisti (?) Era mare distanta pana la cascada?? trebuia sa-i sfatui sa faca poze sub cascada:))
    AN NOU 2014 PLIN DE SANATATE SI IMPLINIRI!! :*

    Reply
    1. Admin Post author

      Greu cu feisbucistii ăştia :)). Oricum, jur că n-am văzut vreodată aşa ceva. Cred că săriseră de o mie de poze faţă, profil dreapta, profil stânga, semiprofil ….I-am şi zis unuia că in China+Egipt+Orientul Apropiat probabil că am apucat să fac atâtea, evident că fără mutra mea care să strice peisajul. Un An Nou fericit, Tania! :*

      Reply
    1. Admin Post author

      An nou fericit, Mihai, şi să ne dea Dumnezeu şi vouă şi mie concedii peste concedii, care de care mai minunate! 🙂 Ei, făceam şi eu pe autoironica 😉

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.