La Câmpulung Muscel am ajuns practic din întâmplare, la sfârşitul lui iulie. Aveam în plan un weekend prelungit pe munte, în Iezer-Păpuşa. Când am sunat însă la Cabana Voina pentru rezervare, ciuciu locuri. Cel puţin aşa mi s-a comunicat telefonic. Plan B? Cortul. Nu l-am mai folosit din 2009, de când am urcat ultima oară în Retezat. M-am apucat să-l caut fără prea mare tragere de inimă. Nu m-am putut odihni niciodată în cort. Sau poate că da, în extrem de rarele ocazii în care am dormit singură în el, ceea ce n-ar fi fost cazul acum. Câteodată, mai ales după 2-3 nopţi de somn chinuit şi de spălat pe apucate, era nevoie de cantităţi importante de anestezic – a se citi alcool – ca să pot trece peste trauma intratului în sacul de dormit.
În seara dinaintea plecării, pe măsură ce-mi pregăteam rucsacul, Plan B ăsta mă enerva tot mai mult. Până când am explodat. Ştii ce? Nu iau niciun cort. Şi ce facem? Dormim la hotel în Câmpulung. Aşa, şi la munte cum ajungem? Cu taxiul!
Acestea fiind zise, a doua zi, după trei ore petrecute în tren până la Braşov şi alte două în autobuz, coboram în jurul prânzului în autogara din Câmpulung şi porneam în căutarea unui loc de cazare.
N-a trebuit să căutăm prea mult. Nu departe de Primărie am dat peste Hotel Muscelul şi acolo am rămas. E genul ăla de fost hotel comunist, gen care mie – culmea – îmi place (cu condiţia să aibă saltele, perne şi cearceafuri ok, iar ăsta avea). Oricum mai mult decât porcăriile astea de hoteluri noi care miros a chimie şi ale căror geamuri nu se pot deschide ca lumea, ci doar se rabatează.
Preţul: 100 RON camera cu două paturi (pe site-ul lor văd că scrie 140, dar atâta ne-au cerut la recepţie, fără vreo rezervare prealabilă). Decent, zic eu. La fel de decent mi se pare şi preţul solicitat de un taximetrist pentru a ne duce a doua zi dimineaţă la Cabana Voina: 50 RON (pentru cca. 25 km).
Partea de logistică fiind de-acum rezolvată, puteam porni liniştiţi pe urmele lui Radu Negru.
Dacă Radu Negru, cel despre care legenda spune că ar fi pornit din Făgăraş, ar fi trecut munţii şi ar fi întemeiat Ţara Românească, a existat sau nu în realitate, nu ştiu să vă spun. Vă ştiu însă spune că în perioada „descălecatului”, la sfârşitul secolului 13, exista în Câmpulung o puternică comunitate săsească de meşteşugari şi negustori, condusă de un comite (greav). Iar probabil ultimul comite al Câmpulungului a fost Laurencius de Longo Campo, de al cărui nume se leagă prima menţionare scrisă a oraşului.
Am plecat aşadar în căutarea Bărăţiei, Biserica Catolică a Sf. Apostol Iacob (e impropriu spus căutare, practic aproape toate obiectivele turistice şi neturistice ale oraşului se găsesc pe Strada Negru Vodă). M-au uimit dimensiunile reduse ale bisericii. Abia ulterior am aflat că din vechiul lăcaş de cult al saşilor a mai rămas în picioare doar corul poligonal – actuala biserică. Aici, în spatele altarului, se află lespedea de mormânt a greavului Laurenţiu, cu oarecum celebra inscripţie în latină (în traducere: „Aici este înmormântat comitele Laurenţiu din Câmpulung, spre pioasă amintire, în anul Domnului 1300”) – cel mai vechi document epigrafic din Ţara Românească, aparţinând Evului Mediu.
L-am lăsat pe comite să-şi continue somnul şi ne-am îndreptat spre Mănăstirea Negru Vodă, ridicată potrivit legendei de Radu Negru în anul 1215. Hmm, parcă nu prea bate cu perioada „descălecatului”. Revine întrebarea: a existat sau n-a existat? Aş merge mai degrabă pe mâna lui Basarab I. Care, dacă e să dăm crezare inscripţiei de pe peretele bisericii domneşti din Curtea de Argeş, a murit la Câmpulung, în 1352. Şi tot aici a fost îngropat. Mormântul lui Basarab nu s-a păstrat, s-a păstrat în schimb cel al fiului său Nicolae Alexandru (1352-1364), care i-a succedat la domnie şi i-a desăvârşit ctitoria. Cred că lespedea sa funerară, scrisă în slavonă, e cea mai veche lespede de mormânt voievodală descoperită pe meleagurile noastre. Sper să nu spun prostii.
Nu la fel de trainică precum mormântul i-a fost ctitoria lui Nicolae Alexandru. După un cutremur devastator în secolul 16, a trebuit să vină un alt Basarab, Matei, şi să reconstruiască biserica din temelii în anii 1635-1636, zice-se cu aceleaşi pietre.
După cele două biserici, mai aveam o întâlnire cu istoria. Voiam să văd şi eu Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului, Hanăş Begner, cel mai vechi document în limba română, datând din 1521. Sau mă rog, cel mai vechi păstrat. Drept care, m-am înfiinţat la Muzeul de Istorie. Şi mi-am luat ţeapă. Lucru de care mi-am dat seama târziu de tot, abia după câteva săptămâni. Deh, lipsa de documentare prealabilă naşte proşti!
Până la urmă e logic să cauţi o scrisoare la destinatar şi nu la expeditor acasă. Iar originalul scrisorii se află, după cum e şi normal, la Braşov, în Arhivele Naţionale ale Judeţului. Doar că eu habar n-aveam şi am trăit câteva săptămâni bune cu convingerea că am văzut originalul şi nu doar un facsimil. Parcă mi-e şi ciudă că, într-un final, m-am lămurit cum stă treaba. 🙂
De fermecat cu adevărat m-au fermecat însă casele vechi din Câmpulung. Am tot bătut în sus şi-n jos Strada Radu Negru, am luat-o apoi aiurea pe străduţe, fără să mă pot sătura de privit. Cu bucurie, atunci când obiectul atenţiei mele era o clădire proaspăt renovată, sau cu tristeţe, atunci când vedeam cum câte o bijuterie de construcţie, foarte posibil monument istoric, stă să se dărâme.
Într-un final am descoperit, din pură întâmplare, casa natală a poetului-matematician Ion Barbu. Nu că aş fi vreo fană.
Aaaa, şi mi-a mai plăcut pizza la Cofetăria Un Băiat Şi O Fată.
Ioana
Am fost la Campulung Muscel ,in urma cu ceva ani….mi-a placut foarte mult !!De la arhitectura musceleana , la oamenii calzi ,prietenosi ,si incarcatura istorica a orasului!Cofetaria ” Un Baiat si o Fata” :)) pare mai degraba din piesele lui Tudor Musatescu ,nascut in Campulung ; umorul lui inca mai dainuie:)) Ion Barbu , a fost cosmarul adolescentei mele….bine ca nu te-ai gandit sa-mi reamintesti “Dupa melci” sau, “Oul dogmatic”….nici acum nu le pricep:))!! Bravo Ioana !!:*
Ai uitat de “Riga Crypto şi lapona Enigel”:))). Asta şi “Oul dogmatic” le făcusem la şcoală. Chiar mă întreb dacă o exista cineva pe lumea asta care le pricepe :)). Mi-l amintesc pe profesorul de română din liceu care îmi tot repeta că din cauza mea nu apucă să-şi crească nepoţii :))))). Frumos Câmpulungul, chiar a fost o surpriză plăcută. Păcat doar că a fost cam singurul lucru plăcut din toată ieşirea. Muntele a fost o catastrofă :(. Mulţumesc :*
Pingback: Ţeapă, n-am scăpat de apă! |
Pingback: O zi la Câmpina şi nişte revelaţii de-ale mele | De pe drum …
Pingback: Târgovişte – City break sub asediul ploii (1) | De pe drum …