La pas prin Buda medievală

Buda sau Pesta? Pesta sau Buda? Încă mă întreb care mi-a plăcut mai mult. După cinci nopţi petrecute acolo, Pesta devenise un fel de „acasă”. Locul în care, pe la unşpe noaptea, trăgeam o haină peste bluza de pijama cu iepuraşi, şlapii peste şosetele flauşate şi plecam la bere după colţ (sunt o divă, dadada). Cu Buda a fost altfel. De cum am părăsit zona Castelului Buda şi am păşit pe Tárnok utca, m-a lovit o senzaţie de familiaritate.

Mână de meşteşugar german. O altă versiune a Sibiului meu. Sibiul meu în zona 9 Mai. O versiune mai bine întreţinută, e adevărat, dar nu atât de bine încât să devină enervant de aseptică.

După doar câteva minute eram în Szentháromság tér (Piaţa Sfintei Treimi). Probabil cel mai fotografiat loc din Budapesta. După Parlament, desigur, cu toate că multe dintre fotografiile cu clădirea legislativului maghiar oglindindu-se în apele Dunării tot de aici sunt surprinse. Coloana Ciumei, fosta Primărie, statuia Sfântului Ştefan, Biserica Mátyás, Bastionul Pescarilor. Dacă ar trebui să le descriu folosind un singur cuvânt, „fotogenic” ar fi cuvântul.

Am stat, m-am uitat, m-am tot învârtit, am revenit chiar în ultima seară pentru a prinde ora albastră aici, şi tot nu mi-am dat seama la faţa locului ce îmi deranjează ochiul. Pentru că ceva mă respingea, mă împiedica să-mi placă cu adevărat locul. Mno, a venit şi revelaţia într-un final, în timp ce selectam fotografiile: kitsch-ul de sfârşit de secol 19 – început de secol 20. Mai exact, scurilul Bastion al Pescarilor, monument teoretic neoromanic, care cu cele nouă turnuri ale sale vrea să amintească şi de corturile triburilor de maghiari, şi de breasla germană a pescarilor, responsabilă în Evul Mediu de paza părţii ăsteia de oraş, şi de Dumnezeu mai ştie ce. Autorul minunii e arhitectul maghiar Frigyes Schulek. Mâna lui Schulek e vizibilă din păcate (din păcate după mine, evident, poate fi şi din fericire pentru posesorii de gusturi diferite) şi la Biserica Încoronărilor (Mátyás), căreia i-a dat forma neogotică actuală şi i-a colorat acoperişul de l-a înnebunit.

N-am intrat în biserică, pe de o parte pentru că stabilisem cu o zi în urmă la Catedrala Sfântului Ştefan că nu mai intru în biserici decât dacă mă mănâncă rău (şi nu m-a mâncat), pe de altă parte pentru că aveam în plan să vizitez în Buda ruinele unui alt lăcaş de cult.

M-am retras din nou în zona mea de confort, pe străzi cu iz medieval şi cu mai puţin neo-whatever. Pe Táncsics Mihály utca până în Piaţa Porţii Viena, la Clădirea Arhivelor Naţionale (tot neo-ceva şi ea, dar un neo-ceva care mi-a plăcut). Apoi stânga, în căutarea obiectivului meu: Mária Magdolna-templom.

Că-mi plac ruinele, v-am mai spus. Aşa că, dintre cele jdemii de biserici din Budapesta, era musai s-o aleg pe singura aflată în ruină. :)) Biserica Mariei Magdalena, construită în secolul 13 pentru ungurii care n-aveau voie la Biserica Mátyás, că nu-ţi construiau germanii oraşe chiar aşa, moca, fără să le dai nişte privilegii acolo, n-a prea avut noroc la viaţa ei. Distrusă în asediul turcilor din 1686, reconstruită în stil baroc, distrusă din nou în Cel De-al Doilea Război Mondial, ruine demolate în timpul regimului comunist. Doar turnul-clopotniţă a rămas în picioare, iar o fereastră a corului a fost reconstruită.

Clopotniţa se poate vizita cu ghid, din oră în oră, doar că aşa cum Maria Magdalena (biserica, adică) n-a avut noroc în viaţă, nici eu n-am avut noroc cu Maria Magdalena. M-am dus la una dintre intrări. Încuiată. M-am agitat ce m-am agitat, doar, doar mă bagă careva în seamă. Apare un tânăr de după uşa de sticlă şi îmi descuie. Deci? Următorul tur începe peste 20 de minute, vă rog să mergeţi la cealaltă intrare. OK. Fac înconjurul a ceea ce-a mai rămas din biserică, găsesc pe latura opusă a doua intrare. Încuiată. Acolo mă agit degeaba, că nu mai deschide nimeni. Pe uşă un afiş: Pentru bilete, vă rugăm să vă prezentaţi la cealaltă intrare. Wtf? Iar trec la înconjurat, zici că sunt în Vinerea Mare, revin la prima uşă. Tânărul a dispărut, linişte totală. Mai e un cuplu în vârstă care dă târcoale, dar, după vreo cinci minute în care nu se întâmplă nimic, oamenii renunţă şi-şi văd de drum. Mai stau cinci minute, nimic. Încep să bubui în uşa de sticlă. Nimic. Bubui în cealaltă uşă de sticlă. Nada, niente. Bine, atunci. Mă car.

Adevărul e că, după două zile de mers pe jos, obosisem. Am părăsit Cartierul Cetăţii prin Poarta Viena şi am coborât spre malul Dunării, minunându-mă de înclinaţia străzilor carosabile. Doamne fereşte să nimereşti cu maşina pe aici când e polei! Căutam două lucruri: o cafea bună şi Batthyány tér, să-mi cumpăr odată Budapest Card-ul ăla, că nici bătută nu m-aş mai fi întors pe jos la pensiune. Le-am găsit pe amândouă. 🙂

Ioana

2 thoughts on “La pas prin Buda medievală

  1. TANIA

    Ai dreptate, si in arhitectura dar si in atitudinea oamenilor se simte influenta austriaca, germana. Macar praf (?) au pe strazile lor :)))))))?Frumoase imagini, frumoasa si Buda frumoasa si Pesta, de obicei ne place mai mult locul unde intalnim ceva familiar, ceva ce ne aminteste de “acasa”. Pacat ca n-ai pus si poza cu tine in slapi, si sosete flausate lol :)))

    Reply
    1. Ioana Post author

      Au şi praf, nu e chiar ca în spital :)) Au şi clădiri dărăpănate, nu-i şocul cultural atât de mare. Oricum pe mine mă stresează dacă e totul prea aseptic. În Letonia şi Estonia am întâlnit de departe cele mai curate capitale până acum. Şi dacă-ţi pica o scamă de pe haină sau vreo coajă de mătreaţă din păr îţi venea să te apleci după ea :)))

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.