Insula Gozo, pe repede înainte (1)

Ca să poţi afirma că ai vizitat cu adevărat Insula Gozo, ar cam trebui să ai cazare pe Insula Gozo. Eu n-am avut. Aşa că m-am apucat de tot soiul de calcule. În situaţia ideală, în care m-aş fi sincronizat perfect cu mijloacele de transport în comun – autobuz şi feribot, drumul din St. Julians până în portul gozitan Mġarr mi-ar fi luat cel puţin două ore, care cel mai probabil s-ar fi transformat în practică în trei sau, oricum, pe-acolo. Întoarcerea pe insula principală a Maltei ar fi însemnat alte două-trei ore pierdute, asta în condiţiile în care la şapte seara bezna era deja totală.

Mi-ar fi rămas prin urmare câteva ore să mă precipit şi să mă învârt ca o găină fără cap pe o suprafaţă de 67 km2, pe care sunt presărate ale naibii de multe obiective turistice, care mai de care mai tentante. Nu mă prea coafa ideea. M-am gândit chiar să sar cu totul peste Gozo, nu e ca şi cum n-aş fi avut ce face o săptămână pe cei 246 km2 ai insulei principale.

Mi-ar fi părut însă prea rău după ruinele Templelor Ġgantija, motiv pentru care am ales într-un final să merg pe mâna unei excursii organizate. Până la urmă, un autocar închiriat se mişcă cu ceva mai mult talent decât un autobuz din sistemul public de transport în comun, iar un ghid profesionist se orientează un pic mai rapid în spaţiu decât o tută ameţită.

Am plecat de la hotel la câteva minute după ora opt, cu scopul declarat de a prinde feribotul de nouă. Pe care l-am ratat cu succes. Nu din cauză că n-am fi ajuns la timp la terminal, în Portul Ċirkewwa, cu toate că a fost nevoit bietul şofer să bage nişte raliuri sinistre ca să se încadreze în timp, ci pentru că ne-am trezit în spatele unei cozi imense, coadă care nici cu slujbe n-ar fi încăput toată pe feribotul vieţii.

Din fericire, feribotul circulă destul de frecvent între Ċirkewwa şi Mġarr, chiar mai frecvent decât mă aşteptam. Sunt plecări din 30 în 30 de minute, nu din 45 în 45, cum citisem dracu mai ştie unde.

Cu toată puzderia de lume, mi-a plăcut pe feribot. Mai ales că am trecut pe lângă Insula Comino şi, printre stânci, am apucat să zăresc nişte frânturi de Lagună Albastră. Acelaşi verde-albastru ireal care mă fascinase la Blue Grotto! Desigur că se face la greu plajă acolo, dar am preferat să sar peste episodul ăsta. Mi-am exprimat aici rezervele legate de insulele astea de vis, sunt perfect valabile şi pentru Insula Comino.

În plus, în St. Julian, nu departe de hotel, aveam o intrare în mare direct de pe stâncă, pe o scăriţă metalică, nu făcea nici dracu baie acolo, în apa de culoare incertă, nu existau urme de plajă, umbreluţe, geamanduri şi alte rahaturi, iar eu aş fi putut înota bine mersi până în Tunisia fără să-mi aibă careva grija. Fiecare cu raiul lui!

Odată debarcaţi pe Insula Gozo, primul obiectiv atins a fost Grota nimfei Calypso, cea care l-ar fi ameţit timp de şapte ani pe Ulise şi l-ar fi ţinut departe de Itaca şi de titulara de drept, Penelopa, promiţându-i marea cu sarea nemurire şi tinereţe veşnică, până când însuşi Zeus a trebuit să se deranjeze şi să-i dea ordin să lase naibii omul să se ducă la nevastă.

Desigur că nu doar gozitanii pretind că mitica insulă Ogygia a lui Homer e fix insula lor. La fel cred şi grecii din Gavdos, la sud de Creta, sicilienii din Pantelleria, croaţii din Mljet. Oricum ar fi, grota nu e accesibilă, pericol de surpare sau ceva, şi tot ce vede turistul de rând e o despicătură îngustă între două stânci. Nici măcar nu v-o mai arăt. Vă arăt, în schimb, altceva. De lângă grotă se deschid perspective largi asupra Rambla Bay, celebra plajă cu nisip roşiatic, care m-a cam făcut să înghit în sec, mai ales că părea destul de pustie. Ai, ai, ai, ce culori poate avea câteodată Mediterana!!!

A urmat motivul principal pentru care mă îndurasem să părăsesc insula principală: Templul Ġgantija. Un semn peste milenii de la omenirea de acum 5600 de ani. Mai vechi decât piramidele egiptene, mai vechi decât Stonehenge. Triliţi la intrarea în fiecare dintre cele două temple care compun complexul (deveniţi biliţi între timp, nu s-au păstrat lespezile transversale), câte cinci abside încă bine delimitate, resturi de altare.

Matriarhat în toată splendoara lui. Pe vremurile alea să fi tot fost femeie! Tot ce trebuia să faci era să bagi în tine ca sparta. Cu cât fundul devenea mai mare, cu atât se găseau mai mulţi să te venereze. Ce păcat că nu se inventase încă ciocolata! :)) Şi nu, să nu-mi spuneţi că, vai, ce stil de viaţă nesănătos. Sunt convinsă că era mult mai mişto să crăpi rapid la 30 de ani în urma unui AVC pe fond de obezitate, că oricum nu te mai resuscita nimeni, decât să mori la 31 dintr-o infecţie dentară, după chinuri groaznice.

Părăsind situl arheologic, am avut o revelaţie: Gozo e mult mai verde decât insula principală a Maltei. Mi-a fost lene şi mi-e lene în continuare să caut informaţii despre precipitaţiile medii anuale, dar probabil că valorile sunt sesizabil mai mari pe cea de-a doua insulă malteză.

Despre continuarea circuitului Insulei Gozo, data viitoare.

Ioana

2 thoughts on “Insula Gozo, pe repede înainte (1)

  1. Pingback: Insula Gozo, pe repede înainte (2) | De pe drum …

  2. Pingback: Malta – Cele trei oraşe şi Ħaġar Qim | De pe drum …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.