Excursie la Letea. Mda.

Mă tot întreb de ce n-oi fi în stare să leg o postare cât de cât de Doamne-ajută despre Delta Dunării. M-oi fi obişnuit să fiu personajul principal în poveştile mele, ăla care face şi drege (şi nu, al doilea nume al meu nu e Narcisa :D), iar în deltă am fost redusă la statutul de simplu spectator legat de mâini şi de picioare (detalii aici). Acţiune zero. Da, am avut parte de spectacole copleşitoare oferite de natură, sunt însă jalnică la faza cu descrisul peisajelor. Bine măcar că realizez lucrul ăsta a priori.

În fine, nu-mi vin în cap decât bălării. Vestea bună e că asta va fi ultima postare din ciclul #Ioîndeltă. Şi încă o veste bună: ţinând seama de cele expuse mai sus, va fi o postare relativ scurtă.

Să vă explic cum stă treaba cu excursiile/călătoriile/în general chestiile cu care îmi ocup timpul liber. Vreau, nu vreau, ajung să îmi construiesc în minte nişte scenarii, iar dacă realitatea nu bate cu aşteptările mele, e nasol. Cum ar veni, dacă în capul meu de la robinet urmează să curgă vodkă şi în loc de vodkă începe să curgă şampanie, miere, coca-cola sau suc de morcovi cu ţelină, mă pleoştesc toată.

Cam aşa şi cu Letea. Ne-am înscris în excursia de o zi în ideea că, pentru a ajunge de la Uzlina la Letea, vom străbate o mare parte din deltă. În capul meu, asta însemna desigur că vom opri pe toate lacurile (toate, am zis!), că voi vedea colonii întregi de pelicani, sute de lebede, mii de egrete, jdemii de nuferi în toate culorile curcubeului. Ca să nu mai spun că, odată ajunsă la Letea, urma să zburd cu orele alături de herghelii de cai sălbatici şi să traversez codri seculari cu iz mediteranean „zburând” agăţată de liane, precum Johnny Weissmüller în tinereţe. Aberant, ştiu, m-am prins şi eu între timp!

Normal că nu s-a întâmplat nici pe departe precum în închipuirea mea. Drumul a fost parcurs în viteză, cu motoarele turate la maxim, în cea mai mare parte pe braţele principale: Sfântu Gheorghe şi Sulina. Mi-a atras atenţia satul Crişan, care m-a impresionat prin lungimea străzii principale. Adică bine că eu sunt „arestată” pe câteva sute de metri pătraţi la Delta Genius Resort, iar ăştia pot alerga semimaratoane în linie dreaptă! Când voi reveni în Deltă – şi voi reveni – la Crişan îmi stabilesc tabăra de bază!

Apoi, odată ajunşi la Letea, n-am coborât bine din barcă că ne-a preluat un 4×4 cu platformă. Ghidul-şofer a fost un domn mai în vârstă, însoţit de cei doi nepoţei ai săi. Simpatici toţi trei, ce-i drept, dar şezutul ăsta permanent începea să cam devină o traumă.

Satul l-am văzut practic doar de departe, din goana maşinii, la pădure au fost două opriri, una în zona unor copaci seculari, cealaltă în zona unei mlaştini ţânţăroase, pe care am traversat-o pe un podeţ suspendat, pentru a ajunge la dunele de nisip. Am văzut mai multe vaci decât cai sălbatici şi cam asta a fost. Aaa, şi am băut o cafea la nisip perfectă înainte de plecare.

Fotografii n-am pentru că tocmai atunci îşi găsise aparatul să intre în grevă, lens error sau ceva, după ce-l torturasem cu catralioane de zoom-in–zoom-out-uri în încăpăţânarea mea de a poza păsări (v-am povestit eu mai pe larg aici). Greva a încetat miraculos în secunda în care m-am urcat înapoi în barcă.

La întoarcere, parcă n-am mai gonit aşa. A fost timp şi de lacuri, şi de păsări, şi de nuferi.

Iar seara, revenită în arest la domiciliul provizoriu de pe ape, mi-am mai îndulcit starea de detenţie cu un apus de poveste.

Şi-am încălecat pe-o şa.

Ioana

4 thoughts on “Excursie la Letea. Mda.

  1. TANIA

    Cred ca cel putin o saptamana, ti-ar trebui sa vezi Delta pe indelete!Sau, macar o parte, si cel mai bine este cand esti insotit de un localnic, care are si povestile cu el…Apusul este fantastic, ireal aproape. Chiar sperai sa vezi tot, tot in excursia de o zi?:) Oul, este de pelican? ce “cuib” interesant!

    Reply
    1. Ioana Post author

      E, exagerez şi eu un pic, nu mă aşteptam să fac recenzământul pelicanilor, ci doar să văd ceva interesant pe drum. Dar la Letea chiar am fost dezamăgită de program. Două opriri de 10 minute! Chiar nu ştiu de ce era oul ăla, poate mai degrabă raţă. Apusul da, e fain, dar momentan nu mai sunt chiar atât de sigură că a meritat peste două luni de dureri cumplite de spate. And still counting…. (sper că-s doar într-o fază de depresie temporară, m-am apucat ieri de acupunctură, cred că mi-a răscolit totul, îmi vine să mă dau cu capul de pereţi de când m-am trezit)

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.