Cetatea Balvanyos şi culmea Bodocului

Cititorule, îţi propun astăzi un mic exerciţiu de imaginaţie. Încearcă, rogu-te, să-ţi închipui că te afli pe bancheta din spate a unui taxi, în inima ţinutului secuiesc. Şoferul, om la vreo 60 de ani, tace. Taci şi tu, realizând cât de greu îi e să-şi găsească cuvintele pe limba ta cea de sorginte latină. Apoi, dintr-odată, urmaşul lui Arpad sparge tăcerea. Şi, cu năduf, din fundul ficaţilor, apăsând şi lungind fiecare cuvânt, exclamă: „O avuuuut dreptaaaaate Vaaaadim Tuuudor!”

Nu poţi, aşa-i? :))) Crede-mă că nici eu n-aş fi putut dacă nu se întâmpla să mă aflu fix în acel taxi, undeva în primăvara lui 2010, într-o perioadă în care tocmai începusem să descopăr munţii din ungurime. După ani lungi de noapte a minţii, realizasem şi eu, în fine, că muntele nu începe la 2000 de metri, că se poate şi fără obiective bine şi din timp stabilite precum vârfuri, stânci, cascade, peşteri, şi că o simplă şi aparent nespectaculoasă plimbare prin pădure poate fi de multe ori o hrană pentru suflet chiar mai consistentă decât golul alpin.

Revenind la taximetristul meu ungurean, povestea se întâmpla undeva între Târgu Secuiesc şi Băile Balvanyos, pe Drumul Judeţean 113. Intraserăm pe Valea Pârâului Turia şi, la un moment dat, omul a surprins în oglinda retrovizoare groaza care mi se întipărise în privire. De fapt mai degrabă o furie oarbă, neputincioasă, la vederea nesfârşitului cimitir de brazi care mi se desfăşura în faţa ochilor. Şi atunci a venit replica: „O avuuuut dreptaaaaate Vaaaadim Tuuudor!” Urmată imediat de o scurtă precizare, aruncată printre dinţi, ca un scuipat: „Verestoy!”. Atât!

Am ajuns în cele din urmă la Băile Balvanyos şi, cum era deja după-amiază, prima noastră grijă a fost cazarea. Am oprit la Pensiunea Cetate, pe care chiar nu prea ştiu dacă să o recomand sau nu. Pe de o parte nu ţin minte să fi mâncat la vreo pensiune mai bine şi mai variat decât aici (eu, care nu mănânc carne, aveam de ales între vreo 4-5 supe şi ciorbe, una mai gustoasă decât cealaltă, la preţuri mai mult decât decente), pe de altă parte însă, camera care ne-a fost repartizată a fost o glumă proastă. O magherniţă înghesuită undeva la mansardă, în care nu prea puteai sta în picioare, fără balcon (asta în condiţiile în care cam toate celelalte camere păreau să aibă), cu apa de la WC funcţionând doar de formă, pe sistemul ne-au rămas trei metri, hai să-i folosim. Nu sunt toate camerele aşa, nici vorbă, tocmai asta m-a enervat. Desigur, şi mai mult m-am enervat pe mine că nu am refuzat mizeria aia de cameră.

Oricum, nu-mi rămâne decât să sper din tot sufletul că am primit acel coteţ în virtutea unei politici de a scăpa mai întâi de cele mai proaste dintre camere şi nu pe criterii etnice. N-aveam oricum de gând să stăm prea mult timp în cameră, însă, ţinând seama de problemele mele cu lipsa de spaţiu, n-aş spune că am petrecut nopţi prea odihnitoare.

Până să se lase seara, am pornit într-o scurtă, dar destul de abruptă ascensiune spre ruinele Cetăţii Balvanyos. Pe harta mea văd că apar două marcaje, bandă albastră şi cruce roşie, un site local vorbeşte despre oareşce buline galbene, noi am luat-o însă pur şi simplu de nebuni în sus, pe unde am apucat. Chiar dacă nu e cea mai lăudabilă dintre iniţiative (ne-am mai agăţat pe ici, pe colo în diferite bălării), nu prea aveam cum să ne pierdem, în condiţiile în care cetatea e situată fix în vârful dealului şi e vizibilă încă de la pensiune. Cred că l-am jignit spunându-i deal, este de fapt un con vulcanic (Muntele Cetăţii) care aparţine de Masivul Ciomat-Puturosu şi depăşeşte 1000 m (1036m spune harta mea, 1057m zice Wikipedia).

Am ajuns la ruine după vreo jumătate de oră (poate o idee mai mult) de la părăsirea pensiunii. Mi-a plăcut. Atât plimbarea prin pădurea de foioase (noroc că e preponderent de foioase, aş zice, după ce mi-a fost dat să văd pe vale…), cât şi ruinele tocite de vreme ale vechii cetăţi nobiliare, un cuib de vulturi cu un ceva aparte, un iz romantic medieval, Dumnezeu ştie. Mi-au plăcut şi perspectivele largi care se deschid de sus atât asupra văii, cât şi spre munţii împăduriţi din jur. Dacă vezi poza cu mine căţărată ca idioata pe ziduri, te rog să ţii cont de faptul că altă cale de a trece de celalaltă parte n-aveam. Mulţumesc. 😛

Prea multe despre cetate nu ştiu spune. Am citit că ar fi fost atestată încă de la primele apariţii ale secuilor în Transilvania, deci undeva la începutul secolului XIII. Şi că, cu certitudine, s-a aflat încă din secolul XIV în proprietatea familiei nobiliare Apor, probabil în urma unei danii regale. În 1603, văduva lui Apor Miklos a părăsit definitiv cetatea, retrăgându-se la Turia, şi se presupune că de atunci a început decăderea ei (a cetăţii, nu a văduvei). Donjonul s-a prăbuşit în urma unui cutremur în 1970, de unde forma ciungă pe care o vedem astăzi. Planuri de restaurare nu cred să existe. Să fiu sinceră, mi-ar displăcea profund să apară brusc un fel de Cetatea Rupea în locul ruinelor, în schimb mi-aş dori din suflet să se ia măsuri pentru conservarea lor în starea în care se găsesc acum.

De la cetate ne-am mai plimbat un pic pe bandă albastră, pe direcţia Vf. Ţeţelea (1183 m), pe traseul care face legătura cu Munţii Ciucului, pentru a reveni la pensiune numai bine, cât să nu ne prindă noaptea pe drum.

A doua zi aveam în plan străbaterea unei porţiuni din creasta Munţilor Bodoc. Am pornit-o pe drum, spre Grand Hotel Balvanyos, pentru a urca apoi pe culmea împădurită pe bandă galbenă, marcaj pe alocuri absent sau destul de deteriorat. Au urmat cam patru ore de plimbare de dragul plimbării prin pădure, în cursul căreia am trecut peste vârfurile Mic (1087m), Colţul Scurt (1190m), Colţul Lung (1221m), fără a şti exact când ne aflăm pe unul sau pe altul dintre ele.

Nu sunt foarte sigură nici măcar că am identificat Vârful Cărpiniş (1241 m, cel mai înalt din masiv), ultimul dintre reperele noastre. În schimb, pădurea, aflată în plină perioadă de trezire la viaţă, e magică. Pe lângă ghioceii care-şi făceau loc printre frunzele uscate ale toamnei trecute, am avut două întâlniri cu cerbi. Mai întâi unul solitar, care, până să ne vadă, îşi făcea liniştit de lucru căutând ghinde (mă rog, aşa am presupus eu), apoi un cârd format din trei exemplare splendide, care ne-au tăiat calea într-o goană nebună. Imediat după episodul cu cei trei cerbi am văzut urme proaspete de urs, imprimate perfect în solul reavăn. Dacă o fi fost vreo legătură între cele două episoade, asta nu mai ştiu.

După Vârful Cărpiniş am decis să nu mai continuăm înaintarea pe creastă. Ne-am întors în zona în care presupuneam noi că se află Vf. Colţul Lung. Am ieşit din pădure în stânga, căutând pentru coborâre marcajul bulină albastră care apare pe hartă şi care, în scurt timp, ar fi trebuit să dea într-un alt marcaj, cruce albastră, pe care urma să revenim în staţiune trecând prin vechile Băi Cisar. Cum n-am găsit nici marcajul şi nici urme de potecă, am luat-o în jos pe bâjbâite, prin zone de păşuni şi fâneţe, încercând să nu pierdem direcţia cea bună.

N-am pierdut-o. După un timp am dat de crucea albastră şi de primele mofete. Majoritatea bazinelor sunt dispuse în pereche, unul feruginos, celălalt calcic (aşa cred, după culoare, că nu mă pricep deloc). Dacă era mai cald, aş fi pus-o cu plăcere de un mic tratament ad-hoc, aşa însă am renunţat să mă descalţ, am „cules” doar nişte apă uşor ruginie de la un izvor care-şi spunea Iordan şi am revenit la pensiune.

Până să servim un prânz întârziat se făcuse deja vremea cinei, am avut parte de muzică live în restaurant, am reuşit să pun şi eu mâna de câteva ori pe microfonul solistului oarecum disperat că riscă să rămână fără job :)), aşa că, mai cu o cântare, mai cu o bere, am ajuns să fim cei care au dat stingerea. A doua zi ne-a preluat din nou taximetristul cel simpatic. Urma drumul lung către casă.

Ioana

2 thoughts on “Cetatea Balvanyos şi culmea Bodocului

  1. TANIA

    Cum reusesti tu ,sa faci din orice calatorie ,mai lunga sau mai scurta , o “istorie” plina de umor?? Esti probabil ,printre putinii care au mai vazut ruinele cetatii ,in ritmul in care sunt lasate sa se degradeze (din pacate prea multe monumente istorice)s-ar putea ca in cativa ani sa nu mai existe…. PS. verestoy ,inseamna ceva in limba maghiara , sau trebuie musai asociat cu Attila?? :)))))

    Reply
    1. Ioana Post author

      Deh, încerc şi eu să extrag ceea ce m-a făcut să râd, sau ceea ce mie mi s-a părut naşpa la momentul ăla dar care pe alţii i-ar putea face să zâmbească.La descris peisaje sau stări sufleteşti sunt oricum varză, aşa că mai bine mă abţin :). Pff, m-ai făcut să caut pe google translate să văd dacă înseamnă ceva :))). Se pare că nu, doar asociat cu Attila, parcă i se zicea “Drujba lui Dumnezeu” ucigaşului de păduri, nu? 🙁 Eu aş completa … drujba lu’ Dumnezeii mă-sii.Habar n-am ce-o fi zis Vadim despre el, da’ dacă şi nenea taximetristu’ era de acord, merg pe mâna lui :)))

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.