Budapesta – Din muzeu şi operă, înapoi în peşteră!

Plimbându-mă în treaba mea prin Budapesta, m-a lovit la un moment dat, precum un ciocan în cap, o curiozitate morbidă de a afla versiunea maghiară oficială cu privire la istoria Transilvaniei. Cu lux de amănunte, dacă se poate. Aşa că m-am luat şi m-am introdus în Muzeul Naţional al Ungariei. Din care m-am extras după o eternitate mai bogată cu migrena vieţii, în condiţiile în care pe mine mă doare capul cam o dată la un cincinal. Cred că de la vocea plângăreaţă a audio-ghidului mi s-a tras. Deh, dacă l-am lăsat să mi se lamenteze cu orele în ureche, aşa-mi trebuie!

Concluzii? Să nu mă întrebaţi. Lăsaţi-mă-n durerea mea. N-aş împăca nici capra şi nici măcar varza, n-am vreo dorinţă ascunsă se devin brusc virală şi nici să considere unul sau altul, indiferent de tabără, că ar fi un moment propice să-mi umple frigiderul. Pas!

Nici fotografii din interior să nu-mi cereţi. Nu sunt interzise, dar trebuie plătită o taxă foto. Nu m-am prins de la început şi, ulterior, mi-a fost lene să mă întorc la casierie.

Am umblat apoi brambura pe străzile Pestei, multe dintre ele devenite deja familiare, în speranţa că undeva, la vreo intersecţie, durerea de cap se va rătăci. Aiurea. Ştia drumul. Abia seara, la pensiune, am reuşit să-i fac vânt pe geam.

Partea bună e că am ajuns pe Andrássy út, cel mai cunoscut bulevard budapestan, şi implicit la Opera de Stat. Una dintre clădirile reprezentative ale Pestei, stil neo-renascentist cu ceva elemente baroce. Frumoasă! Am admirat-o doar de afară şi din foaier, cu toate că tocmai urma să înceapă unul dintre tururile ghidate. Ar fi fost poate o alegere mai bună decât muzeul meu, dar, cum cineva-mi sfredelea creierii cu bormaşina, ar fi fost degeaba. Pas, din nou.

Partea proastă e că, din neştiinţă şi cu capul pe punctul de a exploda, n-am avut ochi pentru o clădire pe care mi-aş fi dorit tare mult să o studiez mai cu atenţie: Drechsler-palota, chiar vizavi de Teatrul Operei, altă creaţie a arhitectului Ödön Lechner, cel pe care îl îndrăgisem de la primii mei paşi prin capitala maghiară, atunci când mă trezisem faţă în faţă cu minunăţia aia de Muzeu de Arte Aplicate.

Am trecut pe lângă flacăra eternă a grofului Lajos Batthyány, primul prim-ministru al Ungariei în perioada revoluţiei paşoptiste, executat de austrieci în 1849, apoi m-am înscris pe Váci utca, inima turistică a Pestei. Trebuia s-o fac şi pe asta. M-am oprit pe o terasă, la o lasagna vegetală şi o bere. Coincidenţă sau nu, peste tot în Budapesta am mâncat ieftin şi bine. Aici, scump şi prost. Strada a început să-mi placă abia când mă apropiam de capătul ei dinspre Vámház körút. O zonă mai aerisită, mai puţin aglomerată, parcă şi arhitectura e mai frumoasă.

Váci utca se termină chiar în faţa Pieţei Centrale (Nagyvásárcsarnok). Aş fi vrut să intru, mai mult de dragul clădirii, ridicată pe la 1897 de arhitectul Samu Pecz, cel responsabil printre altele şi pentru Palatul Szeki din Cluj. Am găsit-o închisă şi am realizat că pierdusem de-a binelea noţiunea timpului: era duminică şi era şapte seara. Motiv de mini-panică în perspectiva zilei de luni, ultima pe care aveam s-o petrec integral în Budapesta, având în vedere că mai multe dintre obiectivele care-mi făceau cu ochiul sunt închise tocmai lunea.

Nu şi peşterile. Poate că există tentaţia să spunem că Ungaria nu prea are munţi, la fel cum un nepalez ar considera probabil România un fel de clătită, plată ca un fund de cratiţă. Ei bine, îi are, şi încă în plină capitală. Toate dealurile astea din Buda, de la Gellert-hegy şi Dealul Cetăţii până la Dealul Janos, sunt de fapt, geologic vorbind, munţi în toată regula, dotaţi cu un labirint de peşteri mai mici sau mai mari (vreo 200 la număr), peste care se întinde capitala maghiară.

Cel mai uşor se ajunge la Szemlő-hegyi-barlang. Peştera se vizitează cu ghid, iar un tur durează undeva la 40 de minute. E drăguţă, chiar dacă, fără stalactite şi stalagmite, parcă i-a lipsit acel ceva care să mă cucerească pe de-a-ntregul. Voi insista însă mai mult asupra drumului până acolo, pentru că zău dacă mi s-a părut că se ajunge chiar atât de simplu.

Punctul de pornire îl reprezintă Batthyány tér, staţie situată în Buda, chiar pe malul Dunării, vizavi de Parlament. În ghid scria că la Szemlő-hegyi se ajunge luând de aici autobuzul 11 şi am presupus că autobuzul urma să mă lase chiar la sau măcar în imediata apropiere a peşterii. Greşit! Iar partea proastă e că şoferii nu prea au nicio treabă cu engleza (mă rog, nu vreau să generalizez, dar am încercat în Budapesta să mă înţeleg cu trei şoferi diferiţi şi toate încercările au eşuat lamentabil).

M-a descurcat o localnică drăguţă din autobuz, care mi-a explicat unde trebuie să cobor şi să schimb cursa. Anume în Verecke lépcső (a paisprezecea staţie de la plecare). Acolo am trecut strada şi m-am postat în staţie, în aşteptarea autobuzului 29. Care vine destul de rar. Cred că am avut de aşteptat vreo 25 de minute, timp în care au trecut pe lângă mine cel puţin şapte-opt autobuze 11. N-am mai încercat să cer lămuriri de la nimeni, ci m-am apucat de numărat staţiile care erau afişate pe un stâlp. Părea simplu, urma să cobor la a cincea oprire, Szemlő-hegyi-barlang. Atâta doar că 29 ăsta nu opreşte în staţii decât dacă vrea cineva să coboare sau să urce şi se manifestă ca atare. Motiv pentru care, după două opriri, trecusem cu brio de peşteră, iar eu zăceam în continuare zen pe scaun, numărând staţii. Noroc că mă gini un nene de turistă şi mă întrebă dacă nu cumva la Szemlő-hegyi vreau, că ajungeam naibii la capăt de linie. :))

La întoarcere a fost mai bine, reţinusem vizual staţiile în care aveam treabă şi parcă nici 29 ăla nu s-a mai lăsat aşteptat atâta. După atâta hâţa-fâţa cu rata, până să mă urc în metrou cu direcţia pensiune-pat, m-am mai oprit la colţ de stradă, la un birtuleţ cu două mese. Un ţap de bere Dreher şi un cappucino gigant şi de-a dreptul divin m-au costat puţin sub 2 Euro. Iar priveliştea era asta!

Ioana

4 thoughts on “Budapesta – Din muzeu şi operă, înapoi în peşteră!

  1. adriana

    Pentru mine muzeele sunt proba de anduranta.Imi venea odata sa ma intind pe jos de oboseala.Cand m-am uitat in prejma, erau o multime care stateau pe scari si pe unde se putea.Din ce ne-ai aratat in poze as spune ca Budapesta lor “are clasa”,neo-classic, neo-baroc,neo-gotic.Au de toate.Cladiri bine intretinute.Parlamentul cum ti s-a parut?Este pentru prima data cand aud de aceste pesteri.Esti tot timpul in premiera.Cel mai mult te invidiez pentru episodul cu sosetele flausate.Eu sunt in stare sa-mi pun si pardesiul cand cobor ca sa ma uit la cutia de scrisori.Te pup!

    Reply
    1. Ioana Post author

      Da, acum depinde şi de muzeu. Ăsta a fost greu de digerat, ce m-a interesat pe mine nu prea avea legătură cu vreun exponat fabulos, practic am comparat de zor hărţi şi am încercat să rămân concentrată la audio-ghid, a cărui (de fapt cărei) voce mă scotea din sărite. Şi na, oricât ai vrea să rămâi detaşat, n-are cum să nu te enerveze că după ore de vorbit despre Transilvania, prima oară când se rosteşte cuvântul român e în legătură cu ocuparea Budapestei de armatele lui Ferdinand în 1919. În rest da, Budapesta are clasă! Mai au şi ei de lucrat o grămadă la restaurat clădiri, dar per ansamblu e o capitală fermecătoare. Parlamentul l-am văzut doar de afară, am tot amânat să mă înscriu pentru un tur, până am constatat că nu mai am timp. Am scris câteva cuvinte despre el în postarea despre Pesta. Cât despre şosetele flauşate ce să spun? Dacă ieşi singură în toiul nopţii la bere în şlapi şi şosete flauşate, ai garanţia că cei mai mulţi chiar vor considera că ai ieşit fiindcă-ţi era poftă de bere, s-ar putea chiar să ai parte de companie plăcută. Dacă te pui la patru ace pentru operaţiunea în cauză, s-ar putea să ai parte de alte surprize, nu tocmai plăcute :))) Mulţumesc, pup şi eu.

      Reply
  2. TANIA

    Cred ca am mai dezbatut candva tema istoriei Romaniei…cu cat incerci sa afli adevarul, cu atat te ametesc istoricii! Am renuntat de mult timp sa caut adevarul..Cladirea Operei, imi place mai mult decat cea de la Viena, apreciez cum sunt intretinute cladirele vechi, cu arhitectura deosebita. De ce noi nu putem?:( Cum te-ai gandit la comparatia cu clatita ???:)))))Frumos Ioana, Budapesta ramane una dintre capitalele (nu prea multe vizitate)preferate de mine!:*

    Reply
    1. Ioana Post author

      Păi na, eu mai încerc să-mi creez un adevăr al meu după ce extrag ce-mi convine sau ce mi se pare plauzibil din toate aburelile astea ale istoricilor. Să ştii că şi mie mi se pare mai frumoasă opera din Budapesta decât cea din Viena şi, culmea, a fost sponsorizată de Franz Joseph. Se zice că şi acustica ar fi mai bună. Dar pe de altă parte până la urmă valoarea unei opere se bazează totuşi pe alte criterii, că după aspectul exterior aş spune că Scala e una dintre cele mai naşpa din lume :). Clătita? Habar n-am, aşa mi-a venit :)))). Cu întreţinerea clădirilor, depinde şi cu cine comparăm. Da. clar, mult peste noi, care ne batem joc în continuare de patrimoniul nostru cultural, dar sub Letonia şi Estonia de exemplu, tot ţări ex-comuniste. Una peste alta, şi mie mi-a mers la suflet Budapesta, mai mult decât Parisul sau Amsterdamul, capitale mult mai galonate. Sigur o să revin acolo şi nu în viitorul foarte, foarte îndepărtat. Mulţumesc :*

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.