Ultima tură din 2013

Când? Pe 31 decembrie 2013.

Unde? Stâncăriile Doabrei din Munţii Lotrului.

Marcaj? Nu (mai) există.

Mi-am dorit, renunţând la orice alte planuri măreţe de Revelion, ca ultima zi din an să mi-o petrec făcând lucrurile care îmi plac cel mai mult. Mi-a ieşit! O scurtă tură pe un traseu prea puţin cunoscut (mă întreb de ce, la câte minunăţii are de oferit), apoi, spre seară, o sesiune combinată de înot şi saună în liniştea unui bazin cufundat aproape complet în întuneric.

După programul ăsta, două farfurii de supă şi trei pahare de vişinată, vă las să ghiciţi cine dormea buştean la cumpăna dintre ani! :))

Am pornit spre Muchia Doabrei din piaţa oraşului Brezoi (accesibil de pe Valea Oltului, la cca. 60 km distanţă de Sibiu şi 40 km de Rm. Vâlcea), trecând podul de beton peste Lotru. Apoi am apucat pe prima uliţă în dreapta, de-a lungul Pârâului Doabra, de la care nu ne-am abătut până când în faţa noastră au apărut primele stânci, formate parcă din scoici uriaşe, pietrificate. Până aici ne-au însoţit sporadic urme ale unui vechi marcaj triunghi roşu, care pe vremuri urma Muchia Doabrei (traseul ales de noi), şi un marcaj mai recent cruce roşie, care urcă teoretic pe Muchia Coşarei, aproape paralelă cu cea a Doabrei, urmând ca, într-un final, ambele muchii să se întâlnească în Poienile Suliţei, presărate cu căsoaie şi adăposturi sezoniere, la o altitudine de cca. 1000 m.

De aici, am urcat abrupt spre stânga, având ca reper un stâlp de înaltă tensiune (atenţie, eşti tentat să păstrezi drumul drept de-a lungul Pârâului Doabra, ceea ce până la urmă nu-i nicio tragedie, chiar merită o plimbare prin valea îngustă cu aspect de chei), şi, după aproximativ 10-15 minute, eram lângă stâlp, de-acum pe Muchia Doabrei.

A dispărut orice urmă de marcaj, dar poteca e în cea mai mare parte destul de bine conturată. Până la urmă, totul e să rămâi cât mai aproape de marginea abruptului din dreapta. De aici încolo, urcând pe muchie, se succed rapid o serie de şei şi vârfuri, iar după aproape două ore de la plecare ajungeam pe Vf. Doabra. Noi ne-am oprit aici, timpul nu ne permitea mai mult, dar poteca continuă prin dreapta vârfului, coborând într-o şa adâncă şi continuând urcuşurile şi coborâşurile succesive până în Poienile Suliţei, unde se face joncţiunea cu o altă bijuterie, Stâncăriile Beţelului, accesibilă din Călineşti.

Tot ce mai spun e că, la altitudini de 700 – 800 m, cât au vârfurile pe care le-am depăşit în cale, nu era nici urmă de zăpadă şi că, din păcate, ceaţa ne-a privat de priveliştile spre Cozia, Munţii Căpăţânii, Ţara Loviştei şi chiar Munţii Făgăraş. În rest, aşa cum sper că se poate deduce şi din imagini, a fost un sfârşit de an pe gustul sufletului meu. 🙂

Ioana

9 thoughts on “Ultima tură din 2013

  1. TANIA

    Ioana ,ma bucur pentru tine !! intr-adevar un sfarsit de an superb!Imaginile…..m-au last fara grai . Daca era si un pic de zapada , ar fi fost mai frumos ,dar mai greu de urcat! Imi incarci si mie bateriile,parc-as fi fost si eu cu tine!(ne tinea copacul ala uscat,pe care te “hodinesti”?? pe amandoua ??) Poate ,te gandesti sa scoti si o carte de calatorii(why not)? Multa bafta in continuare si muuulte ,muuuuulte calatorii:*

    Reply
    1. Admin Post author

      Mulţumesc, Tania, sigur ne ţinea ;). Lasă că atunci când voi veni în Moldova pentru vreun traseu, te anunţ, poate vii cu noi 🙂

      Reply
  2. Pingback: Stâncăriile Beţelului |

  3. Pingback: Din nou pe Muchia Doabrei |

  4. Pingback: Din minunile Văii Oltului – Piramidele de la Stăncioi, chiliile rupestre ale Mănăstirii Turnu, Cascada Lotrişor şi Valea Doabrei | De pe drum …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.