Ţeapă, n-am scăpat de apă!

Atenţie! Acesta nu este o postare despre munte, ci una despre căcat frustrările mele. Jurnalul a două zile de căcat jalnice.

28.07.2014

Ora 6:50: Dăm să ieşim din camera de hotel din Câmpulung Muscel. Afară ne aşteaptă taximetristul cu care am tratat ieri să ne ducă la Cabana Voina (983 m). Ieşi dacă poţi! Când să descuiem, cheia se rupe în uşă şi rămânem blocaţi înăuntru. Cheie de căcat toată jena! O fi vreun semn? Evident că n-avem numărul de telefon de la recepţie, să mă pun în geam şi să încep să urlu după ajutor parcă mi-e ruşine, aşa că îl sun pe taximetrist. Care devine salvatorul nostru.

Ora 7:30: Ajungem la Cabana Voina. Constatăm că nu prea avem semnal la telefoane. Reţele de căcat trei lei! Ar trebui să fixăm o oră la care taximetristul să vină după noi. Decidem că 11 ore şi jumătate ar fi arhisuficiente pentru ca noi să ajungem pe Vf. Iezerul Mare (2463 m) şi înapoi. Rămâne să ne întâlnim la 7 seara în faţa cabanei.

Ora 7:40: Pornim. Lăsăm banda roşie pentru coborâre (ca timp, pare cel mai lung traseu, ceea ce în capul meu s-ar traduce prin cel mai lin) şi pornim pe cruce albastră pe Valea Bătrâna. În 5 ore ar trebui să fim pe Vf. Iezer. Cel puţin aşa susţine indicatorul.

Ora 8:30: Suntem încă pe drumul forestier, dar ne-am blocat. Din nou! Trebuie să trecem râul şi nu prea avem cum. Buştenii care serveau drept podeţ nu mai servesc la nimic. Posibil să fi venit viitura, a plouat în draci vara asta.

Ora 9:00: E clar, trebuie să ne reorientăm. M-am descălţat de vreo două ori, încercând să trec prin apă aşa, dar e prea riscant, e extrem de învolburat râul. Oricum îmi trece apa de genunchi, dacă alunec pe vreo piatră am pus-o! Mai e şi rece ca dracu.

Ora 9:30: Am mai înaintat puţin, sperând să găsim un loc unde să trecem apa, dar, după ce ne-am trezit cu râul în drum, am realizat inutilitatea demersului. Mai facem o încercare de a ajunge pe Iezerul Mare, pe bulină albastră. Traseul e cu o oră mai scurt decât primul şi urcă printre jepi. Nu-mi sună bine deloc. Cu siguranţă, panta e una infernală. Offff, şi aici trebuie să trecem râul. Aceeaşi situaţie. Podeţul e distrus. Viaţă de căcat.

Ora 10:00: Renunţăm să urcăm astăzi pe Iezer. Nu ne-am mai putea încadra în timp dacă am reveni la banda roşie. O lăsăm pe mâine. Ne întoarcem. Ajungem la intersecţia cu drumul care duce către cabana Cuca. De acolo, un traseu urcă pe Vârful Păpuşa (2391 m).

Ora 11:00: Am ajuns la Cabana Cuca (1175 m). Demoralizată şi demotivată. Cu o stare de căcat. Stăm 10 minute, apoi începem să urcăm pe bandă albastră prin pădure. Cică ar fi vreo 3 ore şi jumătate până pe vârf. Mi se pare cam puţin. Problema e că, dacă nu ne încadrăm în cele 3 ½ ore, am urcat degeaba. La 7 avem întâlnire cu taximetristul şi de aici până la Voina mai facem lejer o oră.

Ora 11:50: Sunt obişnuită să merg o oră, o oră şi un sfert, după care să fac o pauză de câteva minute. Nici nu trebuie să mă mai uit la ceas, prea mi-a intrat în sânge ritmul ăsta. Au trecut acum 40 de minute de la plecare şi simt că mor dacă nu mă opresc. Mi se pare criminal urcuşul prin pădure. Habar n-am dacă e chiar aşa, dar condiţia mea fizică e una mai de căcat jalnică decât a fost vreodată. Trebuie să fac o paranteză. Am răcit rău la începutul lui iunie, după un cocktail de tenis+bere+o noapte de karaoke. După vreo două zile, m-am gândit, în genialitatea mea, că voi scoate răceala dacă merg la munte. A doua zi eram mută precum un peşte. Şi mută am rămas timp de o lună. Abia în iulie am început să scap de laringita aia de căcat înfiorătoare şi să încep cât de cât să mişun. Nu m-a ţinut însă prea mult. În urma tonelor de antiinflamatoare şi antibiotice care mi-au fost prescrise, am făcut o criză de stomac de toată frumuseţea. Alte patru zile în care am fost legată de pat, cu doar o săptămână înaintea plecării în Iezer-Păpuşa. Acum trag ponoasele.

Ora 12:20: Ieşim, în fine, din pădure şi încep să sper că am scăpat de greu. Da’ de unde! Nu ieşim în gol alpin, aşa cum mă aşteptam, ci într-o chestie cu ierburi şi bălării cât statul unui om. Panta nu vrea nicicum să mai lase de la ea. Deloc nu-mi place. Parcă stau pe loc. Începe să mă doară din nou stomacul. De fapt ce spun eu stomacul, mă dor toate organele interne.

Ora 13:10: În sfârşit ieşim în golul alpin. O scurtă zonă de fals plat, apoi din nou începe urcuşul. Ah, ce-aş sta acum pe o terasă în Câmpulung, cu o îngheţată şi un cappucino în faţă! Înaintăm mult prea lent pentru a ne încadra în cele 3 ½ ore, iar asta se întâmplă din cauza mea. Sunt veriga slabă, asta este. Vedem Vârful Păpuşa în stânga noastră. Mai e până acolo. Am nevoie din nou de pauză. Simt că altfel mă rup. Încep să mă uit după capra vecinului. Am plecat de la cabană în acelaşi timp cu două cupluri. Sunt mult în spatele nostru, abia încep să se vadă când noi părăsim locul de popas. Deci lor le e şi mai greu decât îmi e mie. Şi asta parcă îmi mai dă puteri. Ce logică de căcat!

Ora 14:00: Am tot urcat şi am tot urcat. Până pe vârf, diferenţa de nivel nu mai pare mare, dar Păpuşa e destul de departe în stânga, nu văd cum am putea face mai puţin de o oră până acolo. Mă supără stomacul tot mai rău, iar motivaţia îmi scade proporţional. Peste maxim o oră trebuie să facem cale întoarsă, oriunde ne-am afla. Iar ceva îmi spune că peste o oră nu mă voi afla pe vârf. Încerc să găsesc o zonă în care să am semnal la telefon. Culmea, găsesc. Sun taximetristul cu intenţia de a-l ruga să vină mai târziu după noi. Ei bine, nu are el semnal. Sau are telefonul închis.

Ora 14:20: Am abandonat ideea de a ajunge pe vârf. Aproape că sunt fericită că n-am reuşit să schimb ora de întâlnire cu taximetristul. Am mai urcat un pic, dar nu pe direcţia vârfului, ci drept înainte, pentru o belvedere asupra Pietrei Craiului. Se vede frumos Craiul. Şi e încă în soare. Aici încep să se audă tunete. Părăsim postul de observaţie şi o luăm în jos.

Ora 15:00: Se dezlănţuie furtuna. Nu că ar mai conta.

Ora 17:00: S-a oprit ploaia. Revenim în drumul forestier şi ne îndreptăm fără niciun chef spre Cabana Voina. Parcă s-a mutat râul în drum, un râuleţ nămolos. Zici că e căcat lichid ciocolată cu lapte.

Ora 19:30: Am revenit în Câmpulung. Aici e furtună. Ne oprim pentru cină din nou la Cofetăria Un Băiat Şi O Fată. E acoperită terasa, dar bate vântul şi ne udă din lateral. Schimbăm locurile. Ce vreme de căcat!!

29.07.2014

Ora 2:00: Dormim cu geamul deschis. Mă trezesc din cauza tunetelor. Mamă, ce furtună! Lasă, mi-a spus mie weather.com-ul înainte de a pleca de acasă că luni (astăzi) sunt 0% şanse de ploaie la Câmpulung. Până dimineaţă se linişteşte treaba şi putem urca liniştiţi pe Iezerul Mare.

Ora 6:00: Mă trezeşte alarma telefonului. Mă reped la geam. Nu mai plouă, dar tot innorat e. Pornesc televizorul. Caut ştiri meteo. Le găsesc. Codul portocaliu de ploaie şi furtună din judeţul Vâlcea se extinde. Ghiciţi unde. Coreeeect, în Argeş. Zău dacă nu mă scot din sărite meteorologii ăştia de căcat!

Ora 7:00: Vorbesc cu taximetristul nostru să nu mai vină după noi, apoi mergem la recepţie în încercarea de a recupera banii pentru noaptea următoare. Reuşim. Măcar atât. Plecăm acasă. Şi gata.

Ioana

5 thoughts on “Ţeapă, n-am scăpat de apă!

  1. florin

    De ce nu spui si ce ciorba buna te-a asteptat la intoarcerea mai rapida acasa?
    De ce nu spui ca ai facut si 2 fapte bune: ai facut pe cineva fericit ca a invatat sa dea sms-uri si acel cineva a avut parte de o luna in liniste (macar partial)

    Reply
    1. Ioana Post author

      Pentru asta ar trebui să fac o altă postare, despre luna petrecută în silenzio stampa. Păi şi ce crezi, că ai fost singurul fericit?? 😀 După o postare despre căcat ar merge ce-i drept una despre fericire (a altora, normal) :))

      Reply
  2. TANIA

    Si aveai si tricoul cu YIN-YANG :))era si ala de …..:))Ioana ,ai fost prea carcotasa!!!sa vezi ,peste ceva timp cu ce placere iti vei aminti de micile necazuri (sau micii?:()Oricum ,ai surprins peisaje superbe!!Poza cu tine in iarba muntelui( a 3-a in ordine)este super, parc`ai fi in zbor …Si cand urci pe munte ,nu prea poti aproxima timpul – nici indicatoarele nu prea sunt de folos ,uneori…despre meteo-no comment:)) Bravo Ioana:* astept urmatoarea postare ,in adancul inimii sper sa nu fie despre fericirea altora:))

    Reply
    1. Ioana Post author

      De, ai dreptate, deja mi se pare amuzantă toată povestea. Atunci însă chiar nu mi s-a părut deloc.Mai ales că înnebuneam de dorul muntelui după ce ratasem cu totul bujorii în condiţiile date :). Să vedem, să vedem, trebuie să recunosc că am niscaiva frustrări şi legate de postarea următoare :))). Iar lumea în jurul meu plesnea de fericire că are şansa să participe la distrugerea unui monument al naturii cum nu există multe 🙁 Merci, Tania :*

      Reply
  3. Pingback: Sfârşit de vară în Parâng |

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.