Târgu Mureş, văzut din Turnul Prefecturii

Până să ajung la Târgu Mureş, m-am tot întrebat de ce oraşul nu stârneşte, turistic vorbind, acelaşi interes ca Sibiul, Braşovul sau Sighişoara. Văzusem o grămadă de poze şi eram de-a dreptul fascinată de frumuseţea clădirilor ridicate în stilul Art Nouveau de sorginte vieneză, zis şi Secession, stil mai degrabă absent din oraşele amintite mai sus. Cred că, dintre oraşele României, doar la Oradea mai poţi întâlni ceva similar.

Odată ajunsă la Târgu Mureş, am înţeles de ce. E-adevărat că nu eram nici eu în cea mai bună formă după picajul prin canalele bistriţene, e-adevărat că cele 35 de grade de afară n-au prea contribuit nici ele la sporirea entuziasmului meu călătoricesc, dar, una peste alta, oraşul mi-a indus senzaţia că nu prea are chef/nevoie/loc de turişti.

În lipsa unei zone pietonale şi în condiţiile unui trafic sufocant în zona centrului istoric, nu ţi-e dat să te bucuri după pofta inimii de minunăţiile de clădiri din zona Pieţei Trandafirilor. Fără zonă pietonală, urbea nu stă prea grozav nici la capitolul terase. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu în august îmi beau cafeaua şi îmi mănânc ciorba afară, poa’ să-mi recomande TripAdvisor muma şi spuma tuturor cafenelor şi restaurantelor.

Apoi, nu contribuie prea tare la confortul turistului de rând nici faptul că, în câte-o zi, la Biroul de Informare Turistică bileţelul cu „vin imediat” mai dispare de pe uşă doar după încheierea oficială a programului de lucru. Ca să nu mai vorbesc despre obiectivele turistice deschise două zile pe săptămână, gen miercurea şi joia, timp de 2-3 ore (cum ar fi casa memorială Avram Iancu).

Ce m-a supărat însă cu adevărat, nu doar în centru şi fără să existe neapărat o legătură cu turismul, e lipsa acută a trecerilor de pietoni. E o stare de fapt pe care, probabil, nici măcar n-aş fi remarcat-o acum câţiva ani. Mi-s încă destul de sprintenă şi nici cu vederea nu stau prea rău, mă pot strecura şi printre maşini la o adică. Numai că atunci când ai în familia apropiată pe cineva care percepe aproape numai umbre şi lumini şi care e dependent de nenorocitele alea de zebre ca să poată ieşi din casă, începi să vezi roşu în faţa ochilor când eşti nevoit să traversezi cinci-şase străzi la rând fără să zăreşti, nici măcar la orizont, urme de dungi albe paralele (iaca şi un exemplu concret, ca să nu-mi iasă vorbe că aberez fără sens: Strada Libertăţii, cât e ea de lungă).

O poveste în spiritul celor de mai sus aş avea de narat şi în legătură cu Turnul Prefecturii, de la înălţimea căruia mi s-a dezvăluit un Târgu Mureş aproape perfect. Mai greu e de ajuns acolo. Bilete pentru turn se vând teoretic vizavi, la parterul Palatului Culturii, în acelaşi loc în care se vând bilete pentru Palatul Culturii însuşi.

În prima zi, abia ajunsă în oraş şi proaspăt cazată, să fi tot fost ora prânzului, m-am repezit direct la casierie, cu intenţia de a lua bilete pentru ambele obiective. M-am ales în cele din urmă cu un singur bilet, pentru splendidul Kultúrpalota. Pentru turn, reveniţi mâine, mi-a zis doamna casieriţă.

S-a făcut mâine şi am revenit, să fi tot fost ora zece. Ooo, haideţi după doişpe, nu e nimeni acum să vă deschidă, mi-a zis doamna casieriţă. Dacă nu mi-aş fi dorit atât de mult să privesc oraşul de sus, ar fi fost momentul optim să-mi bag picioarele în el de turn şi să-mi văd de viaţă. Aşa însă, am revenit o dată în plus. Constatând că-s râie, doamna mea a pus în cele din urmă mâna pe telefon şi a sunat o altă doamnă să vină cu cheia, că are o nebună pe cap şi nu-i chip să scape de ea.

Am stat vreun sfert de oră şi m-am copt în faţa porţii de fier de la intrarea în turn, după care a apărut şi cheia. Am mai fost rugată să anunţ la casierie după ce ies, ca să poată veni cineva să încuie, apoi am fost lăsată în plata Domnului. A nu se înţelege că le fac vreun reproş doamnelor în cauză, n-au ele nicio treabă cu organigrama penibilă de la nivelul Ministerului Culturii sau de la nivelul Primăriei locale sau de la naiba ştie ce nivel. Ba, mai mult, cred că ele şi nu eventualii turişti sunt principalele victime ale organizării de rahat.

Oricum, încăpăţânarea mea a făcut toţi banii. Mi-a plăcut atât de mult în turn, mi s-au părut atât de fermecătoare acoperişurile colorate, turlele bisericilor, dealurile verzi din împrejurimi, încât aş fi putut rămâne cu orele pe platformă. A existat însă un mic inconvenient. De fapt, patru mici inconveniente, zise şi clopote. Eram la jumătate de metru de unul dintre ele când s-a dezlănţuit jihadul. Era să zbor peste balustradă. Cu mâinile pe urechi şi cu creierii făcuţi terci, am încercat să fug cât mai departe, dar m-am oprit cu nasul în următorul clopot. Care, ce să vezi, nu tăcea nici el, ba din contră. Şi, după colţ, aşteptau să mă ia în primire alte două inconveniente. :))

Drept care, am pozat ce-am avut de pozat şi m-am repezit pe scări în jos, determinată să salvez măcar câteva rămăşiţe de timpane. Misiune îndeplinită de altfel, percep în continuare orice zgomot agasant, mai ales noaptea. 😀

Pozele din turn le aveţi mai jos, iar data viitoare povestim despre ce-am vizitat prin oraş, de la nivelul solului.

Ioana

2 thoughts on “Târgu Mureş, văzut din Turnul Prefecturii

  1. Tania

    Campania TV:: “Avem o tara frumoasa, cum ajungem la ea ?” poate fi existinsa cu obiectivele turistice! Cum ajungem la unele dintre ele, daca nu reusim sa ne incadram in program? Frumos oras , l-am vizitat in urma cu ceva ani, astept continuarea sa-mi improspatez memoria!

    Reply
    1. Ioana Post author

      Până şi eu tre’ să-mi reîmprospătez memoria, tocmai se face anul de la vizita la Tg. Mureş. Nu ştiu cum naiba am reuşit să le lălăi în halul ăsta. 🙁

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.