… nu ajunge neapărat prea departe, dar măcar nu sfârşeşte sufocat la figurat, dacă nu şi la propriu, printre alţi turişti veniţi cu zecile de mii, asemeni lui, să consume oxigenul Siciliei în general şi pe-al Taorminei în particular.

Am ajuns la Taormina pe 9 septembrie, undeva spre seară. Ca şi în Peninsula Sorrentină, am avut cazare undeva pe munte, la un hotel atât de izolat, încât singura soluţie de a nu sucomba de sete era să cumpăr apă de băut de la barul hotelului la preţul modic de 2 Euro litrul. Şi, tot ca la Sorrento, n-aş fi dat hotelul meu aflat la mama dracului pe altul trântit în centrul cel mai centru al oraşului nici să mă pici cu ceară. Despre hotel voi povesti însă într-o postare viitoare.

Astăzi mă rezum la a vă relata prima dimineaţă petrecută la Taormina. Mno, se făcea că m-am trezit cam chiaună, dar, totuşi, înainte de şase şi jumătate. Degeaba, de altfel, că, de plecat, n-am putut pleca decât pe la opt şi ceva, pentru că atunci venea autobuzul, iar eu nu mă prinsesem încă că pot lejer coborî din munte pe jos, pe nişte scări înguste, care m-ar fi fi condus spre centrul oraşului în maxim un sfert de oră.

Cu alte cuvinte, nu mai era nici măcar chiar atât de devreme când autobuzul m-a debarcat în staţia centrală din Taormina. Era aproape opt şi jumătate. Totuşi, odată ce-am părăsit autogara, destul de animată de cei care plecau spre aeroportul din Catania, spre Messina sau spre unde-or mai fi avut ei treabă, m-am trezit singură pe o stradă lipsită de orice reper.

Cum planul meu (A) era unul deosebit de elaborat, în sensul că urma să mă uit încotro se îndreaptă cetăţenii şi să hop şi eu după ei, în speranţa că s-or duce către centru, am fost nevoită, în condiţiile date, să trec la Plan B: să scot telefonul şi să deschid Google Maps. Ceea ce am şi făcut. Dar, după cum vă spuneam mai sus, eram cam chiaună în dimineaţa cu pricina sau poate că atâta mă ajută capul, cert e că, după ce am setat ca destinaţie Teatro Greco, am uitat să verific dacă am setat şi omuleţul umblător. Ei bine, nu-l setasem, eram pe modul maşină pe patru roţi. Drept care, am luat-o fix în direcţia opusă teatrului, că pe-acolo ocoleau probabil maşinile pe patru roţi.

Când m-am prins că-s tută, descoperisem deja o mică platformă de belvedere, unde mai pui că îmi era şi lene să mă întorc, ia mai dă-le şi-n mă-sa de hărţi.

Şi, uite-aşa, primul obiectiv turistic al vacanţei siciliene s-a numit Isola Bella, privită doar de la înălţime, ce-i drept. Nici măcar nu-i tocmai insulă, e legată de ţărm printr-o fîşie îngustă de pământ, dar este, într-adevăr, bella. Văzută de departe, cel puţin. Insula – sau, mai degrabă, o parte a ei – poate fi vizitată (4 Euro biletul) şi are statut de rezervaţie naturală. Atunci, în acea dimineaţă, mi-am propus să mă înscriu şi eu în rândul vizitatorilor, apoi am trecut însă de câteva ori cu autobuzul pe lângă ea în plină zi, era o aglomeraţie infernală, mi-a pierit tot avântul.  

[Show slideshow]

Mi-am continuat drumul, tot întrebându-mă retoric cum fac, totuşi, să ajung în centru. De stat cu ochii în telefon nu mai aveam chef, hai s-o iau la întâmplare, n-am cum ajunge în Albania, ce naiba! Iar întâmplarea a făcut să ajung tocmai la porţile grădinilor publice ale Taorminei, Villa Comunale. Pe care porţi le-am găsit deschise, chiar dacă programul oficial începe la nouă, iar eu prima poză în parc am făcut-o fix la 8:51.

Ei, pe cât de frumos e parcul, pe atât l-am găsit de pustiu. Ceea ce, desigur, nu putea decât să mă încânte. Abia după vreun sfert de oră au apărut mai întâi un domn care-şi plimba căţelul, apoi alte două doamne cu, evident, doi căţei.

Mă tot uitam la construcţiile ciudate şi, aparent, fără nicio funcţionalitate, din parc (gen ceva care aduce a templu în stil khmer sau un fel de mic Stonehenge) şi mă întrebam ce-i cu ele, când mi-a sărit în ochi un bust din bronz care o înfăţişează pe Lady Florence Trevelyan (1852-1907). Hm, deci, totuşi, cine-i doamna? Hai cu google! Păi, zice-se că doamna, englezoaică de fel, s-ar fi combinat la anii primei tinereţi cu viitorul rege Edward al VII-lea, ceea ce n-ar fi încântat-o prea tare pe regina Victoria (mama, să ne-nţelegem, nu soţia junelui Eduard), motiv pentru care Lady Florence ar cam fi fost nevoită să părăsească Regatul Unit.

Tot răul spre bine, pentru că femeia a aterizat în Sicilia, s-a măritat tocmai cu primarul Taorminei, medic de profesie, s-a dedicat horticulturii şi conservării habitatelor naturale şi n-a făcut-o rău deloc. Ba chiar s-ar putea spune că a făcut-o de la foarte bine în sus. Ceea ce cunoaştem astăzi drept Villa Comunale a fost iniţial grădina ei privată, căreia-i pusese numele Hallington Siculo. Iar acele construcţii care-mi păruseră mie ciudate, chiar asta sunt: nişte construcţii pur decorative, lipsite de orice funcţionalitate, cărora Lady Florence însăşi le spunea „follies” (adică prostioare, nebunii, gen). Şi, revenind la insula de mai devreme, tot Lady Trevelyan e „de vină” că astăzi Isola Bella are motive să fie declarată rezervaţie naturală.

[Show slideshow]

Am rămas mai bine de jumătate de oră în grădinile publice, mi-am umplut plămânii de oxigen, m-am bucurat de liniştea aproape nefirească pentru un asemenea furnicar turistic cum e Taormina, apoi am plecat. Să caut centrul ăla, totuşi.

Ioana