Satele de munte din zona Maliei cretane (1): Krasi

Cred că am mai scris că prima mea vacanţă în Creta nu s-a întâmplat în toamna lui 2018, ci într-o altă viaţă, mai exact în iunie 2004. Tot în relativa apropiere a capitalei am stat şi atunci, aşa că artileria grea, gen Palatul Knossos, Heraklion, Agios Nikolaos sau Insula Spinalonga, nu-mi era tocmai necunoscută.

Bineînţeles că m-am bucurat să revăd, cu ochi ceva mai obosiţi, granzii zonei, dar asta nu înseamnă că nu-mi doream să vizitez şi ceva cu totul nou. Iar, pentru asta, n-aveam niciun chef să pierd jumătăţi de zi pe drum. Drept care, am pus ochii încă din România pe satele de munte din apropierea Maliei mele de domiciliu, Krasi, Mohos şi Stalis.

Mă gândisem iniţial chiar la un traseu de traseu care să le cuprindă pe toate trei, citisem pe undeva că ar exista o variantă pietonală cu plecare din Stalis şi revenire în Malia, dar, cu toată dragostea, eu, una, n-am reuşit să mă prind de unde începe şi unde se termină drumul ăla. În plus, nu cred că aş fi experimentat plăceri tocmai orgasmice năduşind o zi întreagă prin zone relativ bolovănoase şi aride, intersectându-mă cu tot felul de şosele, încercând să rezist vântului venit la pachet cu aşa-numitul ciclon Zorbas.

Odată stabilit că nu voi ajunge în satele vieţii pe jos, ci motorizat, am început să caut variante de transport în comun. Care, ce să vezi, nu există. Parcă şi grecii ăştia tot un pic români sunt! :)) Stai într-un sat de munte? Foarte bine, sper că ţi-ai luat şi maşină mică. Dacă nu, mori, bă săracule!

Există însă un titicar turistic care trece prin cele trei localităţi. Bine că m-am obosit să citesc ceva impresii înainte de a-mi încasa ţeapa de rigoare. Ceea ce e prezentat ca fiind un fel de hop-on hop-off , e fix orice altceva. Asta pentru că circulă unul singur pe zi. Or, dacă ai avut proasta inspiraţie să cobori şi să speri că vine altul, acolo uită Mnezo de tine. De altfel, am întâlnit titicarul minune în Mohos, parcă, şi am empatizat puternic cu pasagerii. După expresiile feţelor, cam toţi păreau fie criminali, fie depresivi în devenire! :))

Rămânea varianta taxi. Varianta câştigătoare, de altfel. Preţul e standard, 20 Euro, indiferent că optezi pentru Krasi sau pentru Mohos. La dus. La întoarcere, alţi 20 de Euro. Stalis e ceva mai departe, n-am ajuns în cele din urmă acolo ca să vă zic de preţuri.

Prima noastră destinaţie – a mea şi a Monicăi – a fost Krasi. Am luat taxiul din centrul Maliei, chiar de lângă hotel, şi am rugat taximetristul să ne lase în zona celor trei platani seculari, declaraţi monument al naturii, probabil cea mai cunoscută atracţie turistică din satul cu pricina.

Despre cel mai bătrân dintre platani, care atinge o circumferinţă maximă de 14,6 metri, se spune că ar fi chiar cel mai bătrân copac din toată Creta, dacă nu chiar din toată Grecia (poveşti, dacă mă întrebaţi pe mine), şi că la umbra lui s-ar fi odihnit adesea însuşi tatăl literar al lui Alexis Zorbas, Nikos Kazantzakis.

Chiar lângă platani se găseşte şi un apeduct interesant, Megali Vyrsi, construit în 1890, adică încă în timpul administraţiei otomane, mană cerească pentru agricultorii unei bune părţi a platoului montan.

Satul e situat la o altitudine de circa 600 de metri deasupra nivelului mării, iar, dacă tot m-am nimerit la munte, era evident că voi încerca să găsesc şi un drum-potecă care să-mi dea cât de cât senzaţia parcurgerii unui traseu montan.

Am luat-o la întâmplare în sus, ne-am bucurat când am întâlnit un indicator care ne spunea că ne aflăm pe Karsi & Selena Road, numai că ne-am bucurat degeaba, după câteva sute de metri calea ne-a fost blocată de o poartă de sârmă şi am fost nevoite să facem cale întoarsă. Bine, iniţial am crezut că o fi ca la noi, despleteşti nişte sârme şi treci mai departe, apoi le împleteşti la loc, numai că nu, opţiunea asta nu exista, ar fi trebuit să fii buldozer şi să pui la pământ întreaga poartă, ceea ce, desigur, nu prea era indicat.

Drept care, am revenit lângă platani şi, nedispuse încă să renunţăm la plimbările la altitudine, am început să urcăm în direcţie opusă. De data asta ne-a ieşit, nu ne-a mai stat nimeni şi nimic în cale. Ne-am tot dus până ne-am plictisit într-un traseu spre nicăieri, înconjurate din toate părţile de munţişori calcaroşi, printre plantaţii de măslini, cu ceva behăituri de capre în fundal. Frumos, frumos!

Ultimele două fotografii nu prea ţin seama de cronologie şi nici nu sunt surprinse de pe traseul nostru, ci din taxi, pe drumul de întoarcere. De unde am urcat noi, marea nu se vedea.  

Revenite în sat, ne-am mai învârtit o vreme pe uliţele pietruite şi destul de pustii. Mi-au plăcut mult căsuţele din piatră brută, chiar dacă n-or fi ele cele mai bine întreţinute şi renovate, am remarcat însă cu oarecare tristeţe mult prea numeroasele obloane trase în plină zi. Acum nu ştiu ce să zic, poate că, totuşi, n-or fi părăsite casele alea, poate că locuitorii lor lucrează în turism prin centrele mai cunoscute ale Cretei şi se întorc acasă abia după jumătatea lui octombrie, când sezonul se închide definitiv. Sau, cine ştie, poate erau plecaţi în transhumanţă cu caprele, că oi parcă nu mi-a fost dat să văd.  

La final am avut parte de un adevărat festin pe o terasă din centrul satului. Deci brânza saganaki ca brânza saganaki, bună de să te lingi pe degete, dar salata… salata a fost de-a dreptul grandioasă, colosală, mirobolantă, magnifică, fabuloasă. Dumnezeu pe pământ. Tot felul de chestii verzi, apoi nuci, smochine, stafide, roşii cherry, o vinegretă divină. Poza cu mine o pun ca să vă lămuriţi şi voi asupra dimensiunilor minunăţiei. Ce să mai zic, când mi-o fi mai rău, aşa să-mi fie!  

Ioana

2 thoughts on “Satele de munte din zona Maliei cretane (1): Krasi

    1. Ioana Post author

      Păi ştii cum e? Te duci în locuri celebre, despre care ai citit poate cărţi întregi, despre care ai văzut zeci de documentare şi mii de fotografii, cum au fost în cazul meu piramidele egiptene, Zidul Chinezesc, Machu Picchu, Petra etc. Sunt impresionante, evident, de multe ori simţi că te ia cu leşin în faţa lor, îţi vine să te ciupeşti că nu-ţi vine să crezi că ai ajuns acolo cu adevărat. Dar, practic, nu descoperi mare lucru, chiar din contră, cauţi câte o piatră sau o inscripţie sau un basorelief pe care le-ai văzut tu în nu ştiu ce documentar, nu le găseşti, se lasă cu nervi, cu frustrări. Mai e şi aglomeraţia, nici aia nu prea contribuie la starea ta de bine.

      În schimb, locurile astea anonime, pe care le descoperi dintr-un impuls de moment sau dintr-o toană sau chiar din întâmplare, aşa-ţi umplu sufletul de bucurie de nici nu ştiu cum să spun. Totul e nou, chiar dacă ai căutat să afli lucruri despre ele informaţiile găsite sunt puţine, pozele nu prea reflectă ce urmează să afli la faţa locului, te simţi cumva ca un descoperitor, e fain, fain fain! 🙂

      În fine, io vreau şi de unele şi de altele. :)))

      Cât despre pofta bună… a fost, a fost! Cred că îmi mai crescuse prin grija divină încă un stomac, altfel nu-mi explic unde a intrat tot sălăţoiul ăla. Plus brânza. :))

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.