Rodos – Vacanţa mea de iunie

Până în anul Domnului 2018, aterizasem o singură dată pe meleaguri elene. Se întâmpla în 2004, se întâmpla în Creta şi nu era încă momentul. Eram încă prea tânără, aveam mult prea multă energie şi prea mulţi lilieci la mansardă ca să mă satisfacă o vacanţă de tip sejur, oricât de albastră ar fi fost marea, oricât de antice ar fi fost ruinele minoice şi oricât de rece ar fi fost berea Mythos.

Mno, paisprezece ani şi o hernie de disc mai târziu, a venit şi momentul optim pentru savurat insule greceşti. După o vacanţă în Malta şi alta în Madeira, ajunsesem la concluzia că nu-mi mai trebuie decât un zbor de până-n două ore, o apă mare, o cameră cu balcon şi nişte istorie primprejur ca să mă declar fericită. Mai greu a fost de ales dintre ofertele atât de variate ale bătrânei Elade.

Să fie Rodos, mi-am zis până la urmă, cea mai mare insulă din Arhipelagul Dodecanez, suficient de întinsă încât să nu risc vreun atac claustrofobic în timpul celor şapte zile de sejur. Decisivi în alegerea mea au fost cei 200 de ani în care insula a fost patria cavalerilor ioaniţi. Aveam în sfârşit ocazia să închid cercul. După ce-i căutasem şi-i găsisem pe ospitalieri în Orientul Mijlociu, în Malta, în Rusia, ba chiar şi la Praga, Rodos era piesa de puzzle care, încă, îmi lipsea.

Zis şi făcut. Am plecat la drum pe 5 iunie, pasageră în chiar primul charter care decola din Bucureşti cu destinaţia Dodecanez.

Primul contact cu insula n-a fost tocmai cel mai fericit. În drumul spre hotel, mă uitam pe geamul autobuzului şi mi se părea că am parte de litoralul românesc al anilor nouăzeci (că pe cel al actualului mileniu nu-l prea ştiu). Bălării cât statul unui om, ruine abandonate alternând cu zone dichisite de hoteluri şi taverne, şantiere în lucru, gropi în asfalt. Mi-a luat câteva ore bune să intru în atmosfera de vacanţă. Culmea e că, odată ce-am făcut-o, n-am mai avut ochi nici pentru bălării, nici pentru găuri, nici pentru construcţii abandonate.

Îmi stabilisem tabăra de bază în capitală, Rodos, pe de o parte pentru a avea la botul calului minunăţia de cetate medievală, pe de altă parte pentru acces nelimitat la beneficiile transportului în comun. Pe care, ce să vezi, nu l-am folosit nici măcar o singură dată. Prin oraş am preferat perpedesul, oricât de mari ar fi fost distanţele, iar în singura zi în care am catadicsit să-mi mut târtiţa din localitatea de reşedinţă temporară, am făcut-o cu un autocar turistic.

Iniţial mai aveam două destinaţii provinciale pe listă, dar la Valea Fluturilor am renunţat benevol când am citit că fluturii nu au stomac în stadiul de adult şi trăiesc din energia acumulată în timpul vieţii de omidă sau pupă. Or, în condiţiile astea, prezenţa masivă şi agresivă a turiştilor îi obligă să zboare mai tot timpul şi să-şi consume mult prea repede energia vitală. Altfel spus, turismul îi decimează. Cum la aşa ceva n-am de gând să pun umărul, am zis pas.

La cealaltă destinaţie de pe wishlist, Valea celor Şapte Izovare, am renunţat mai degrabă forţat, după ce marşurile interminabile prin oraş îmi produseseră o rosătură de toată frumuseţea la exteriorul labei piciorului stâng, undeva în zona talusului. Am ingnorat-o ce-am ignorat-o, până când rosătura a început să se infecteze, iar piciorul să se umfle. Drept care, în ultima zi, alocată teoretic izvoarelor, n-am reuşit nici măcar să încalţ altceva decât şlapii. Pas, din nou.

Acestea fiind zise, vacanţa mea a fost una dintre cele mai relaxante şi odihnitoare de care am avut parte vreodată. N-a fost neapărat una memorabilă, dar nici asta n-ar fi o problemă, având în vedere că nu mi-am propus să rescriu istoria turismului, gen.

Mă pusesem bine cu cel care se ocupa de curăţarea piscinei hotelului, aşa că mă lăsa să intru în apă încă înainte de a-şi strânge sculele. Prin urmare, îmi începeam invariabil zilele înotând câte o oră în piscina goală (goală de oameni, nu de apă, să ne-nţelegem). Apoi, mic dejun mestecat în viteză şi revenire pe şezlong lângă piscină, după o scurtă raită pe la barul hotelului, de unde mă întorceam înarmată cu un caffe latte de dimensiuni considerabile. Până îmi savuram cafeaua, făceam plajă, cică. Într-una dintre zile am rezistat pe şezlong până la 10:43, ceea ce cred că-i record absolut în ultimii 15-20 de ani. 😀

Abia apoi plecam în oraş, mai vizitam una, alta, mai mâncam una, alta, mai beam una, alta. Apropo de mâncare, foarte prost am mâncat în Rodos! Foarte, foarte prost! E adevărat că nu mă iau după recomandări şi nici nu ţin să degust cine ştie ce specialităţi nemaivăzute în restaurante decorate cu stele Michelin. Mă opresc fix acolo unde mă păleşte foamea, dar strategia asta o adopt de când mă ştiu şi arareori (ca să nu spun niciodată) mi s-a întâmplat să fiu atât de dezamăgită.

Paste înecate în ulei de măsline în două rânduri, fructe de mare congelate tot în două rânduri, o dată împreună cu pastele asfixiate şi o dată pe pizza, salate greceşti constând dintr-o roşie, un castravete şi o ceapă tăiate în scârbă, cu o bucăţică de brânză aruncată peste ele. Ajunsesem să mă uit bălind de invidie la ocupanţii meselor vecine care băgau cu poftă în ei gyros-uri, souvlaki-uri şi alte chestii cu multă carne şi aspect apetisant. E adevărat că eu, una, nici măcar peşte n-am putut mânca. Am perioade când pot, am perioade când nu pot. Creveţi am mâncat o dată, au fost ok, dar apoi au urmat cele două experienţe cu fructele de mare congelate şi mi s-a luat cu totul. Cât despre mâncare strict vegetariană sau lacto-vegetariană, forget it. Cât naiba de tzatziki cu pită să tot bagi în tine?

Drept care, mi-am pozat fix de două ori mâncarea din farfurie, când încă mai speram şi mai aveam poftă de mâncare. 😀

Spre seară reveneam la hotel, treceam drumul şi mă înfiinţam pe plaja publică. De fapt, mă înfiinţam direct în mare (pe partea cu Mediterana am stat), luam poziţia culcat pe spate şi pluteam în derivă până se făcea întuneric. Apropo de relaxare totală, cred că cea mai memorabilă experienţă din concediu în apă s-a consumat. Am reuşit să mă relaxez într-un asemenea hal, încât am adormit efectiv făcând pluta. Jur! :)) Nu vreţi să ştiţi ce-a fost în sufletul meu când m-am trezit de frig, dusă de curenţi la dracu-n praznic, de nu mai ştiam nici măcar înspre care dintre maluri să o pornesc înot! :))

Mno, mai povestim şi data viitoare despre ce şi cum am vizitat prin Rodos. Până atunci, pun şi un rând de poze. Un fel de teaser, să zicem. 🙂

  Ioana

3 thoughts on “Rodos – Vacanţa mea de iunie

  1. Tania

    Mi-ar placea sa locuiesc pe străduță aia îngustă,cu scaune in fata.Banuiesc că-i și liniștită – n-au cum trece mașini… Apropo de Valea Fluturilor, n-am mai văzut fluturi cum vedeam odată😟 Dar nici păun n-am văzut vreodată 😟 Aștept continuarea( cu mâncare bună,sper) 😝

    Reply
    1. Ioana Post author

      Cam claustrofobice străduţele alea, mai ales că, pe lîngă că nu au balcoane (că nu au unde), eşti cam la cheremul valurilor de turişti. Maşini nu, într-adevăr, dar scuterele sunt la mare preţ.

      Anul ăsta chiar am văzut mulţi fluturi de câte ori am ieşit în natură. E adevărat că în oraş nu prea, dau cu tot felul de chestii pentru căpuşe şi ţânţari, iar fluturii nu-s aşa de nesimţiţi ca muştele, sigur îi afectează şi pe ei. În plus, cel puţin la Sibiu, suntem din festival în festival, cu circul de rigoare şi cu artificii duminică de duminică. Mă mir că mai văd câte-o pasăre, în afară de ciori şi porumbei, în locul lor îmi luam de mult lumea în cap.

      Continuarea (sau continuările) sunt fără mâncare deloc, să nu mai aud de mâncarea de Rodos că mi-a ajuns.:D

      Sper că-mi scot pârleala în Creta, ţin minte că am mâncat excelent acum 14 ani. Ce nu mai ţin minte e dacă mâncam sau nu carne pe atunci. Ori în primăvara lui 2004, ori în primăvara lui 2005 am zis stop. Iar până prin 2009 n-am mâncat nici peşte deloc, nici fructe de mare. Mă gândesc că totuşi o fi fost 2005, nu cred că mă întorceam atât de încântată de haleala grecească dacă aş fi mâncat doar brânză şi legume.

      Reply
  2. Pingback: Rodos – Acropola din Rodos (oraş) | De pe drum …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.