Primăvară, ghiocei şi piramide

Nimic nou sub soare. M-a prins primăvara bălăurind prin locuri prin care nu numai că am mai trecut relativ recent, dar despre care am şi amintit pe blog. Drept care, îmi fac datoria de a posta câteva fotografii, fără prea multă pălăvrăgeală inutilă.

La începutul lui aprilie, în Săptămâna Mare, am trăit bucuria revederii cu pădurea de ghiocei (care nu sunt de fapt ghiocei, ci luşte) de la poalele Coziei. Am ajuns mai târziu decât anul trecut, aveam ceva emoţii că nu voi întâlni picior de luşcă, dar norocul a fost de partea mea, floricelele albe au avut răbdare şi m-au aşteptat.

Nici de această dată nu voi oferi date care să ajute la localizarea pădurii. Nu că ar fi vreun secret sau că ar fi vorba despre informaţii accesibile numai celor aleşi, dar, după trauma pe care am trăit-o acum nişte ani în Poiana cu Narcise din Dumbrava Vadului, când am asistat neputincioasă şi cu pumnii strânşi la un adevărat pogrom organizat de sute de vite încălţate împotriva gingaşelor şi nevinovatelor narcise, eu, una, la un alt măcel al florilor n-am de gând să pun umărul. Nici măcar un pic.

În aceeaşi zi, ajungeam şi la Goranu (Râmnicu Vâlcea), la piramidele de pământ din Valea Stăncioiului, despre care am scris aici. Nu ştiu cât de reală e percepţia mea, poate că şi diferenţa de anotimp e de vină, dar mi s-a părut că peisajul s-a schimbat destul de tare într-un an şi jumătate. Nu în bine sau în rău, pur şi simplu s-a schimbat. Nisipul e viu. 🙂

Ioana    

2 thoughts on “Primăvară, ghiocei şi piramide

  1. Tania

    Și ai auzit iarba crescând?😱 Lustele,seamănă cu lăcrămioarele, foarte frumoase! Frumos este în pădure,mai ales primăvară. Ciupercile de copac,sunt comestibile? Sau,doar prima😵 Pup,Ioana😙

    Reply
    1. Ioana Post author

      Chiar că seamănă cu lăcrămioarele, nu m-am gândit până acum, făceam asocierea doar cu ghioceii, că le mai zice şi ghiocel bogatşi perioada de înflorire e aceeaşi. Prima dintre ciuperci sigur e comestibilă, restul cum ţi-o fi norocul :)))
      Era un zgomot de fond pe acolo, prin pădure. O fi fost iarba? :)) :*

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *