Pe urmele neamului* – Cetatea Făgăraşului

*Neamul meu propriu şi personal, ca să fie clar. Tata se trage din Făgăraş, e născut şi crescut acolo. Drept e că, atunci când a plecat, a plecat cu tot familionul de origine, aşa că nu mai am rude prin zonă, dar parcă tot e un pic jenant că ultimele mele amintiri legate de Făgăraş sunt din liceu sau, hai, din facultate şi se rezumă la nişte flash-uri cu un restaurant care funcţiona pe atunci în pivniţele cetăţii.

Anul trecut, în iunie, descopeream movilele de la Movile. Am fost atât de încântată de ele încât, odată întoarsă acasă, am rupt gugălul în două, în căutarea unor alte formaţiuni asemănătoare. Am dat astfel peste guruieţii de la Şona şi, cum mă simţeam plină de elan la momentul respectiv, m-am lăudat la sfârşitul postării dedicate gâlmelor de lângă Agnita că nu voi lăsa vara să treacă fără să mă arunc într-un tren cu destinaţia Făgăraş. M-am lăudat degeaba. A trecut vara, a trecut şi toamna, iarna oricum nu se pune că a fost odioasă, ba era să treacă şi primăvara până să reuşesc să mă mobilizez.

Am ajuns până la urmă la Făgăraş în ultima vineri din aprilie. Nu aşa cum îmi propusesem iniţial, singură şi cu cel puţin o noapte de cazare, ca să am timpul şi libertatea să mă plimb în legea mea prin oraş, să mai descopăr una alta, eventual să caut şi vechea casă a bunicilor, dacă o mai exista. În ultimul moment, un prieten s-a hotărât să mi se alăture, aşa că am plecat dimineaţa cu maşina şi ne-am întors seara. Oricum, dacă rămâneam la varianta A, mai ajungea dracu la Şona. Şi mi-e că, fără a avea idee despre realitatea din teren, m-aş fi încumetat să plec pe jos din Făgăraş înspre guruieţi şi aş fi rămas traumatizată pe viaţă 😀

Despre piramidele de pământ voi scrie însă data viitoare, că, până să ajungem acolo, ne-am oprit, aşa cum era şi normal, la Cetatea Făgăraşului.

Mi-a plăcut. Primul punct de interes a fost şanţul de apărare al cetăţii, populat de o legiune întreagă de lebede albe şi negre. Nu sunt nişte lebede oarecare, sunt lebede istorice de-a dreptul, strămoaşele lor fiind atestate în zonă încă din anul 1676. Aveau şi raţie zilnică standard pe vremea aia, câte o pâinişoară. Cel puţin aşa scrie pe una dintre plăcuţele informative. Probabil că, aşa cum lebedele Londrei sunt proprietatea reginei, tot aşa lebedele Făgăraşului se aflau sub protecţia personală a principelui. Mă întreb chiar dacă n-or fi avut şi ele vreun reprezentant în Dietă :))

Ne-am învârtit o vreme la exteriorul cetăţii, ne-am plimbat pe lângă curtine, ne-am căţărat pe bastioane, am îngheţat în fostele grajduri princiare, cu toate că afară temperaturile săreau bine de 20 de grade, ne-am minunat de lejeritatea cu care erau odinioară spânzuraţi bieţii oameni pentru tot felul de tâmpenii. Oare ce părere ar avea sindicatele din ziua de azi dacă sancţiunea disciplinară pentru prezenţa în stare de ebrietate la serviciu sau adormitul în tura de noapte ar fi o „straşnică bătaie”? Asta la prima abatere, desigur, că deja la a doua înlocuiai cravata cu funia fără prea multe discuţii.

Apropo de spânzurători, chiar am o curiozitate. Sunt singura care, atunci când trece pe lângă un eşafod din ăsta şi vede laţurile alea înnodate, începe să înghită involuntar în sec? Parcă-s câinele lui Pavlov :)) Nasol e că nu poţi înghiţi în gol la nesfârşit şi că, odată ce nu mai poţi, apare senzaţia aia sinistră de sufocare, senzaţia că eşti strâns de gât, care e cam ultima senzaţie pe care ţi-o doreşti în preajma unui ştreang.  

Mi-a plăcut mult curtea interioară a cetăţii. Am avut un fel de deja-vu, sigur sigur am văzut ceva extrem de asemănător undeva, cândva, dar nici acum, după mai bine de două săptămâni, nu reuşesc să-mi dau seama ce, unde şi când.  

Muzeul de istorie nu prea m-a prins, acelaşi lucru ca peste tot, începând cu nu ştiu ce unelte din epoca bronzului, continuând cu ceva brăţări dacice, apoi cu oareşce monede romane şi sfârşind cu porturi populare din zonă. În schimb, mi-au plăcut tare mult amenajările din Turnul Thomory, Sala Tronului – Marele Palat ori Sala Dietei, chiar dacă e vizibil de la o poştă că mobilierul e nou-nouţ şi că niciun principe ungurean nu s-a lăfăit vreodată pe tronul ăla.

Şi dacă tot am amintit de principi ungureni, Ţara Făgăraşului a fost totuşi un ţinut aparte în Transilvania medievală şi post-medievală. Multă vreme, boierii români au rămas boieri, nu s-au chinuit să se maghiarizeze şi să devină nobili, de judecat se judeca după „vechiul drept românesc”, legăturile cu Ţara Românească erau extrem de strânse, iar pe Ştefan Mailat, voievodul Transilvaniei între 1534 şi 1541 şi stăpân al Ţării Făgăraşului, cel care a iniţiat ample lucrări de construcţii şi a transformat cetatea într-un castel seniorial fortificat, chiar aşa îl chema: Ştefan Mailat. Adică nu-l chema deloc Majláth István şi era de felul lui boier de Comăna, român get-beget.

Ce să vă mai spun? Biletul de intrare costă 15 lei, taxă foto nu există, cetatea merită fără îndoială o vizită, iar, dacă ajungeţi la Făgăraş, vizitaţi vă rog şi pentru mine Biserica Brâncovenească, că eu n-am mai apucat.

Ioana

4 thoughts on “Pe urmele neamului* – Cetatea Făgăraşului

  1. Tania

    Frumoasa cetatea Fagarasului.De ce planeaza mereu incertitudinea in istoria noastra? Sunt atat de multe evenimente, constructii atribuite cand unora,cand altora, incat nu stii ce as crezi..Singura certitudine, acele splendide lebede:-) 🙂

    Reply
    1. Ioana Post author

      De unde vrei certitudine când pe de o parte sunt unii care susţin că Ardealul era nelocuit când au venit ei din pustă, şi pe de altă parte sunt alţii care pretind că însuşi Stefan I cel Sfânt, primul rege al Ungariei, era de fapt român? :))
      Dar Mailat chiar a fost român, de fapt a fost probabil singurul voievod al Transilvaniei român, ceva sânge ar mai fi avut Iancu de Hunedoara, dar nu-i chiar sigur, tac-su putea fi la fel de bine cuman.
      Daa, lebedele sunt certe :)))

      Reply
  2. Pingback: Guruieţii de la Şona | De pe drum …

  3. Pingback: O zi la Câmpina şi nişte revelaţii de-ale mele | De pe drum …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *