Praga: Pe scurt, din Mala Strana

Nu voi scrie prea multe despre Malá Strana (Oraşul de Jos). Şi nu pentru că nu mi-a plăcut. Am fost atât de fermecată de străduţele cartierului de sub cetate, cândva oraş de sine stătător (Civitas Minor Pragensis), încât am senzaţia că pe alocuri am uitat de mine. 🙂

Aş fi vrut să vă povestesc despre Ordinul Cavalerilor de Malta, prea adesea uitat atunci când vine vorba despre Malá Strana, cu toate că ioaniţii au deţinut părţi importante ale cartierului. Dar când să caut fotografiile dovadă, ia-le de unde nu-s! Cum mama zmeului, n-am făcut nicio poză cu Casa Marelui Maestru (Velkopřerovský Palác)? Nici măcar una cu Piaţa Malta, cu statuia Sfântului Ioan Botezătorul, cu Bazilica Sfintei Fecioare de sub Lanţuri? Nimic, nimic? Nimic!! Cu excepţia detaliilor unor clădiri din zonă care nu prea cred că au legătură cu Marele Priorat. Zău dacă pricep ce-o fi fost în capul meu, mai ales că încă de la faţa locului mă setasem ca, odată ajunsă acasă, să vă dau lumină pe tema ospitalierilor. :))

Probabil că nu mi-o fi plăcut cum bătea soarele, mi-oi fi zis să arunc o privire şi asupra Zidului Lennon dacă tot sunt la doi paşi de el, şi, apoi, revenind în Piaţa Malta, am uitat că nu m-am produs artistic. Ce să zic, bine că i-am făcut vreo şapte poze zidului acoperit de mâzgăleli graffiti. Zidul ăsta a devenit după asasinarea lui John Lennon, în plină perioadă comunistă, un simbol al rezistenţei culturii hippie. Ziua autorităţile ştergeau desenele, peste noapte apăreau ca prin minune altele şi altele. Cred că m-ar fi impresionat puternic atunci. Acum, după atâţia ani, nu mi-a spus nimic. Ba chiar mi s-a părut ridicol cum vine tot turistu’ să mai trântească aiurea câte o dungă de vopsea şi să se imortalizeze pentru feisbuc vecie în plin proces de creaţie artistică.

Am pornit în continuare pe urmele “maltezilor” în căutarea Morii Marelui Priorat de pe Canalul Čertovka, un afluent al Vltavei. Vreme de câteva sute de ani s-au bătut cavalerii cu comunitatea locuitorilor din Malá Strana pentru moara hidraulică, când în instanţă, când la propriu. „Războiul” a încetat definitiv abia în 1795, când Ordinul Cavalerilor de Malta, chinuit de cu totul alte probleme, s-a lăsat în fine înduplecat şi a vândut mărul discordiei.

Ajunsă acolo şi privind moara, am uitat însă cu totul de ioaniţi, într-atât de intens m-au copleşit amintiri dragi, amintiri dureroase. Se făcea că acum opt ani, când încă nu era atât de trist în lume, petreceam o noapte şi o zi în oraşul noriilor, Hama siriană. Seara, Mahmoud din Alep (un băiat, nu-l ştiţi voi) s-a gândit să mă scoată în oraş, la o cafea şi o narghilea. Mi s-a şters cu totul din minte gustul cafelei, narghileaua mai mult m-a enervat, trăgeam din ea şi în acelaşi timp căutam ţigările cu cealaltă mână, în schimb îmi amintesc morile de apă (noria), luminate discret în noapte, de parcă ar fi fost ieri. Şi vânzoleala specifică nopţilor de Ramadan, şi mirosurile de canal, da, până şi pe ele le-am iubit în Siria mea.

Aşa că, dacă în seara zilei de 26 mai 2016 v-aţi nimerit întâmplător pe o terasă în Malá Strana cu vedere spre Moara Marelui Priorat şi aţi remarcat o nebună singură la masă, bând bere şi vărsând lacrimi amare, să ştiţi că nu aflase că mai are şase luni de trăit, n-o părăsise iubi şi nici nu-i furase nimeni portofelul.

Nu ştiu ce să vă mai spun, oricum am senzaţia că debitez astăzi numai tâmpenii. Cred că cel mai cunoscut obiectiv turistic din Malá Strana rămâne Biserica Sfântului Nicolae (Kostel svatého Mikuláše), despre care se zice că ar fi cea mai frumoasă biserică barocă din Praga. Mie mi-a plăcut mult văzută de sus, de pe Dealul Petřín sau din Turnul Catedralei Sf. Vitus, are darul să atragă privirile asupra ei ca un magnet. Când am ajuns însă în faţa intrării, mi-am pierdut tot interesul.

M-am prezentat acolo pentru un concert de orgă, m-au reţinut însă două lucruri: puhoaiele de turişti gălăgioşi de la intrare (americans, dadadada – pe sistemul „Da’ care-i problema dacă zbier în biserică, că doar am zis God bless?”) şi faptul că erau invitaţi şi artişti ai Operei din Praga. Nu-mi displace opera, deloc nu-mi displace, Domingo e una dintre iubirile vieţii mele, dar atunci, în momentele alea, voiam orgă în stare pură, nu soprane. Aşa am ajuns la Sf. Kajetan de pe Nerudova, best choice ever.

În plus, oricât de frumoasă ar fi biserica, mai frumoasă decât Biserica Naşterii din Sanctuarul Loreta nu poate fi. N-are cum!

Şi, dacă tot am amintit de Nerudova, mai există o altă cale de a coborî din Hradčany spre Vltava, una la fel de spectaculoasă: pe Scara Castelului, urmată de Strada Thunovska. Pe cea din urmă, cu porţiuni înguste, am descoperit două clădiri legate între ele cu o pasarelă galbenă, splendid gravată. Când o să ies la pensie şi o să am bani (insert here emoticon care se tăvăleşte de râs), voi cumpăra un apartament care are acces la pasarela cu pricina, îmi voi instala un şemineu, voi trage fotoliul preferat lângă geam şi voi tricota de dimineaţa până seara şosete cu însemnele Pragăi, pe care le voi vinde ca suveniruri. Atât.

Ioana

7 thoughts on “Praga: Pe scurt, din Mala Strana

  1. Anda

    Trairile nu sunt tampenii. Tampiti sunt cei ce provoaca durerile….Cand o sa ies si eu la pensie si o sa vina postasul cu sacul de euroi o sa ma fac vecina cu tine. Daca tu faci sosete eu ma apuc de macrameuri.
    Pupici Ioana :*

    Reply
    1. Ioana Post author

      Nici măcar tâmpiţi nu le poţi spune … cred că nu s-a inventat cuvântul potrivit pentru creaturile alea 🙁
      În altă ordine de idei, sună bine 🙂 Pasarela are două geamuri, fiecare cu geamul, cu fotoliul şi cu mâţa ei :))) Să facem biznis, zic! :*

      Reply
  2. Anda

    Eu nu vreau mata… vreau saint – bernard, cu butoias la gat, dar vreau puiut sa nu ma bat cu el cand mi se usuca gatul.. pardon- degetele :)))))))))))

    Reply
  3. TANIA

    Cat de frumoasa poate fi Praga…Ce stradute curate, romantice. N-am rabdare(?) sa astept iesirea voastra la pensie, cred ca ar trebui sa-mi impletiti acum – s-a facut brusc frig.Promit sa nu carcotesc…culoare, model, marime. Daca Anda face macrameuri, incep sa caut pestele…pestele ala de sticla:))) Pupici:*:*

    Reply
    1. Ioana Post author

      Stai să-nvăţ, momentan doar la fulare mă bag, că nu ştiu să pierd ochiuri :))) Da sunt bune şi alea iarna! Puai ce frumoşi mi se păreau peştii ăia de Avrig când eram mică. Îi umpleam cu bomboane :)))) Cât despre Praga, cred că până termin eu de povestit, eşti cu biletul de avion în buzunar. M-aş bucura tare :*

      Reply
  4. Pingback: Prin Stare Mesto, oraşul vechi al Pragăi |

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.