Palatul Rundale (Letonia)

Scriind despre Peterhof şi amintind în acest context de arhitectul italiano-rus Bartolomeo Rastrelli (1700 -1771), gândurile m-au purtat spre un alt palat care-i poartă semnătura, Palatul Rundale din Letonia, considerat expresia cea mai înaltă a barocului târziu pe teritoriul Ţărilor Baltice.

Palatul este situat în Semigalia (în letonă Zemgale), una dintre cele patru regiuni istorice ale Letoniei (alături de Curlandia, Livonia Centrală şi Latgalia), în apropiere de oraşul Bauska, la sud de Riga, între Rundale şi capitală fiind o distanţă de cca. 70 km.

Istoria Palatului Rundale începe, la fel ca în cazul oricărui edificiu care se respectă, cu o poveste de dragoste. Nu e însă o poveste oarecare, ci o poveste de dragoste la nivel imperial cu conotaţii politice, implicând-o pe Ana Ioanovna, ţarină a Rusiei în perioada 1730-1740.

Ana a fost fiica lui Ivan al V-lea, cel care a împărţit cu Petru cel Mare titlul de ţar în perioada 1682-1696, şi astfel nepoată de frate vitreg a lui Petru însuşi. Între 1710 şi 1711, Ana a fost căsătorită cu Ducele de Courland (parcă îmi sună totuşi mai bine decât Curlandia :)), Friedrich Wilhelm Kettler, iar după moartea acestuia a obţinut regenţa – e drept contestată – asupra Ducatului Courland.

Marea lovitură a dat-o Ana însă în 1730, când cancelarul Heinrich Ostermann a făcut ce-a făcut şi le-a exclus de la succesiune pe cele două fiice ale lui Petru cel Mare şi ale Ecaterinei I, motivând că acestea ar fi fost născute în afara căsătoriei ( la momentul respectiv Petru şi a sa Ecaterina nu se luaseră încă), Ana trezindu-se încoronată împărăteasă în aceste condiţii.

N-a fost o domnie tocmai roz cea a Anei, se vorbeşte chiar despre „perioada întunecată” dintre era lui Petru cel Mare şi cea a Elisabetei Petrovna, însă legat de Rundale mă interesează momentan mai mult viaţa amoroasă a ţarinei :).  Rămasă văduvă la 18 ani, Ana nu s-a recăsătorit niciodată, drept e că nici n-avea de ce, o nouă căsnicie n-ar fi făcut decât să-i ştirbească din atributele puterii în favoarea soţului.

Dar asta nu înseamnă că împărăteasa n-a iubit. Şi spre deosebire de Ecaterina cea Mare, Ana a fost statornică. Obiectul afecţiunii ei a fost Ernst Johann von Biron (1690-1772), care iniţial a intrat în serviciul ei ca secretar, pe vremea când încă nici nu visa să devină ţarină. După încoronare, în ciuda disperării şi protestelor boierimii ruseşti, Ana l-a luat după ea la Petersburg, copleşindu-l cu daruri şi investindu-l cu funcţii şi onoruri din ce în ce mai înalte.

Şi uite-aşa ajungem şi la Rundale. Încă înainte de a-l numi pe Biron Duce de Courland în 1737, s-a gândit să-i dăruiască şi o reşedinţă de vară pe măsură, motiv pentru care l-a însărcinat pe sus-numitul Rastrelli cu construcţia unui palat în stilul celui de la Versailles. Piatra de temelie a fost pusă în 1735 iar într-o primă fază construcţia a durat până în 1740. Tot în această perioadă a început şi amenajarea grădinilor, la ordinul lui Rastrelli fiind plantaţi nu mai puţin de 328.185 tei.

Partea proastă pentru de-acum Ducele de Courland Biron a fost însă că nu s-a putut bucura de palat decât timp de trei ani. Ana a murit în 1740, numindu-l pe Ernst von Biron regent. Această situaţie nu avea însă să dureze. Ana Leopoldovna, mama noului ţar, Ivan al VI-lea,  care la moartea împărătesei avea două luni, a uneltit la înlăturarea lui Biron şi exilarea sa în Siberia, numindu-se pe sine regentă pentru ţarul nou-născut.

Chiar dacă Elisabeta Petrovna, fiica lui Petru cel Mare, care a preluat puterea în urma unei lovituri de stat în 1741, s-a arătat mai blândă, rechemându-l din Siberia şi mutându-l la Iaroslavl, era clar că Biron nu putea aspira din nou la onoruri şi demnităţi în condiţiile în care, în ochii Elisabetei, Ana Ioanovna nu putea fi decât o uzurpatoare.

Soarta a vrut însă ca de-acum bătrânul Biron să-i supravieţuiască şi Elisabetei iar odată cu urcarea pe tron a Ecaterinei cea Mare în 1762, Biron s-a întors la Courland reinvestit în funcţie.

La fel a făcut-o şi Rastrelli, care, având în vedere că Ecaterinei îi părea demodat barocul şi se îndreptase spre neoclasicism, a cam fost scos la pensie, poposind într-un final la Jeglava pentru a finaliza şi extinde proiectele începute în tinereţe. Printre acestea, Palatul Rundale.

Între 1763 şi 1768 au fost executate din nou lucrări de amploare şi au fost finalizate amenajările interioare. De interioare s-au ocupat în principal pictorii italieni Francesco Martini şi Carlo Zucchi şi sculptorul berlinez Johann Michael Graff.

După moartea lui Ernst von Biron, palatul a fost folosit de către fiul său, Peter von Biron, la rândul său Duce de Courland, pentru ca în 1795 (după incorporarea Ducatului de Courland şi Semigalia în Imperiul Rus; anterior făcuse parte mai mult sau mai puţin formal din Uniunea statală polono-lituaniană) să fie cumpărat de Ecaterina cea Mare, care l-a dăruit Contelui Valerian Zubov, fratele mai mic al favoritului împărătesei, Platon Zubov.

După moartea lui Valerian în 1804, apoi a lui Platon Zubov în 1822, palatul a ajuns în posesia familiei Şuvalov, reprezentantă a marii nobilimi ruse (văduva lui Platon, Thekla Valentinovici, recăsătorindu-se cu Contele Andrei Şuvalov), fiind apoi naţionalizat în cursul reformei agrare în 1920 de Statul Leton nou format, după ce suferise stricăciuni importante în timpul Primului Război Mondial.

Palatul Rundale a trecut relativ uşor peste cel de-al Doilea Război Mondial, dar ca urmare a utilizării sale în perioada postbelică ca grânar, o mare parte din amenajările interioare a fost distrusă. În 1972 a fost inaugurat în Letonia Sovietică Muzeul Rundale şi au fost iniţiate ample lucrări de restaurare.

Palatul are trei aripi şi două etaje, găzduind 138 de încăperi şi săli pe o suprafaţă de aproape 7000 mp iar grădinile urmează acelaşi model al celor de la Versailles.

Dacă mi-a plăcut? Normal că mi-a plăcut. Dintre toate palatele cărora le-a servit drept inspiraţie Palatul de la Versailles, se pare că singurul care nu vrea nicicum să-mi placă e Versailles însuşi :))). Şi chiar dacă Ţările Baltice m-au încântat în principal cu alte lucruri, Rundale mi-a trezit o poftă nebună să vizitez Rusia. Ceea ce am şi făcut!

Ioana

PS: Ce mi-a venit să scriu atâta şi mai ales oarecum în stil Wikipedia despre Rundale? Simplu, când mă pregăteam de călătoria în Ţările Baltice şi căutam să-mi fac lecţiile, am constatat că nu găsesc în limba română decât informaţii foarte sumare despre palat şi că nici măcar nu există o pagină de Wiki în română pe tema asta. Gugălesc din nou acum, după mai bine de doi ani, şi situaţia e aceeaşi. I’m a pioneer, yeaaaaaah! Sau poate doar habar n-am să caut :D.

8 thoughts on “Palatul Rundale (Letonia)

  1. TANIA

    Foarte interesant si documentat(anii ii mai stiam si eu:)):)),cred ca la alti tzari si tzarine! Frumoase imagini ,dar si locuitorii,ti-au lasat o impresie buna !! Nu te recunosc in aceasta postare:( nimic haios??….astept si ceva tipic-Ioana !!:*

    Reply
    1. Admin Post author

      Să ştii că da, Ţările Baltice au fost chiar o revelaţie pentru mine iar cel mai frumos oraş din Europa (evident, după umila mea părere) e acolo. Voi scrie şi despre asta, nu vreau să stric suspansul :)). Păi na, stai pe-aproape, acum am timp mai mult să scriu, trebuie să răscolesc un pic prin neuronul singuratic după alte întâmplări comice :)) :*

      Reply
  2. Maria

    Ce-ti mai place istoria “prietenilor” nostri (mai mult sau mai putin) rusi! :> La anul te paste un extemporal cu ani de referinta din istoria ROMANILOR! Vreau sa fiu sigurA ca nu esti lupul din turma! :>

    Reply
    1. Admin Post author

      Păi na, zi-le letonilor că-s ruşi, să te văd atunci :>. Şi cine-mi corectează extemporalul, mătăluţă? Te simţi aptĂ? 8-}

      Reply
  3. Pingback: Pe urmele Romanovilor: Catedrala Petru şi Pavel |

  4. Pingback: Riga, crâmpeie de amintiri | De pe drum …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *