O dimineaţă de duminică la Arboretumul Simeria. Şiii… şase ani de „depedrum”!

Păi, să mă sărbătoresc, zic. Pe mine sau, mai degrabă, jurnalul meu de călătorie online. Care, ce să vezi, împlineşte tocmai astăzi şase ani. E în clasa 0, cum ar veni. Şi, nu ştiu voi, dar eu l-aş umple de FB-uri pentru bucuria pe care mi-o aduce. De multe ori îl răsfoiesc, dau pagină după pagină fără a deschide vreo postare anume, şi mă gândesc că, totuşi, nu e chiar atât de trist în lume.

Pe de altă parte, habar n-am ce va urma. Adică, nu e ca şi cum am de gând să schimb direcţia blogului, să mă lansez în trombă cu el pe reţelele de socializare sau, Doamne feri, să mă apuc să-l monetizez. Îmi place semianonimatul ăsta în care mă scald online, nu intenţionez să renunţ la el prea curând şi nu pot decât să vă mulţumesc vouă, celor care veniţi şi reveniţi aici cu toate că nu vă trage nimeni de mânecă să o faceţi!

Problema e că nu ştiu în ce direcţie vor evolua în viitorul apropiat călătoriile mele. Oricât aş încerca să ignor evidenţa, spatele meu e praf. Daună totală. Tocmai îmi revin după aproape trei săptămâni în care, efectiv, n-am putut merge. Cu durerea am învăţat să trăiesc, dar asta e ceva nou. Mi s-a făcut frică. Dacă păţesc naibii vreun episod din ăsta pe munte? Ajung să chem Salvamontul să mă care cu targa că m-am blocat de spate? Mă gândesc că şi oamenii ăia or avea treburi mai utile de făcut. Şi, parcă, nici prin străinătate nu ţin neapărat să fac vreo nefăcută de genul ăsta.

Aşa că, dacă ar fi să mă întrebaţi în momentul ăsta pe unde am de gând să hoinăresc anul viitor, răspunsul ar veni ca din puşcă: la Felix şi la Căciulata. Sau Techirghiol, tot un drac. Or, în condiţiile astea, eu despre ce mai scriu pe blog? Cam câte postări vă pot servi cu lotuşii de la Felix? Sau cu Mănăstirea Cozia în care, oricum, n-ai voie să faci poze? :))

Ca să nu mai vorbesc despre faptul că, independent de necazurile mele cu coloana, se întâmplă un lucru care, până de curând, era de neimaginat. Vreau la mare! Da, bine, ştiu că de vreo patru ani încoace o ard tot prin insule, dar altceva vreau să zic. Vreau la mare şi vreau să mă şi comport ca şi cum aş fi la mare. Să stau în apă până mi se încreţesc buricele degetelor şi până mi se învineţesc buzele. Să mă mai mut de pe şezlong doar când mă loveşte foamea. Să bag în mine cocktail-uri cu umbreluţă până când ajunge să mă blesteme ficatul. Şi, din nou se pune aceeaşi întrebare: păi, dacă chiar îmi iese asta cu mersul la mare şi comportatul ca şi cum aş fi la mare, eu despre ce mai scriu? Postări în cascadă cu io la plajă- ziua întâi, io la plajă – ziua a doua, io la plajă – ziua z??:))

În fine, probabil că bat câmpii. Foaie verde de-o lalea, ce-o mai fi om mai vedea. Până una, alta, să nu uit de la ce-am pornit. Anume să-i spun depedrumului „La mulţi ani!” şi să vă mulţumesc vouă, celor care încă sau deja mă citiţi.

***

Acestea fiind zise, să nu uităm nici faptul că blogul ăsta se vrea jurnal de călătorie şi nimic altceva, motiv pentru care n-o să irosesc o postare întreagă pe bullshit-uri aniversare şi lamentări.

Se făcea că era 20 octombrie, duminică, şi că eram în drum spre Sibiu după o săptămână plină de munte. De încă un traseu nu aş mai fi fost în stare, de toamnă cu temperaturi văratice eram însă departe de a mă fi săturat. Or, unde poate fi mai frumoasă toamna la şes decât într-un parc dendrologic? Păi, cam nicăieri.

Cum veneam cu Alin de la Haţeg, după o noapte petrecută la o pensiune de poveste (căreia chiar trebuie să-i dedic o postare separată, m-aş fi mutat cu totul acolo, sincer), Simeria ne-a ieşit, practic, în drum.

Am ajuns devreme, înainte de ora zece, era încă pustiu. Am plătit biletul şi am intrat. Nu prea ştiam la ce să mă aştept, poate că la ceva intermediar între parc şi grădină botanică, am dat însă peste o adevărată pădure, amenajată fix atât cât să nu devină prea urbană, dar nici să pară lăsată în paragină. Adică fix pe gustul meu.

Cu diferitele specii de arbori exotici nu mi-am bătut capul, nu mă pricep şi nu văd rostul în a-mi schingiui neuronul cu denumiri în latină, practic singurul pe care l-am reţinut a fost nucul negru (Juglans nigra), asta pentru că era plin de nuci din astea negre şi cu coajă verzulie pe jos. Nuci care, în mod bizar, miroseau a lămâie mai dihai decât o face lămâia însăşi.

M-au impresionat dimensiunile parcului dendrologic. E adevărat că 70 de hectare (locul 10 în Europa) sună bine, dar, ştiţi cum e, până nu vezi, nu crezi. Până la urmă, am petrecut mai bine de două ore în rezervaţie şi tot au rămas poteci nestrăbătute.

A fost frumos. M-aş întoarce oricând, dar mai ales primăvara. Nu zic că nu-s minunate culorile toamnei, dar parcă nici nişte magnolii înflorite n-ar fi de lepădat.

Ioana

5 thoughts on “O dimineaţă de duminică la Arboretumul Simeria. Şiii… şase ani de „depedrum”!

  1. Tania

    6 ani?! Cand au trecut?(cum au trecut).

    Multi inainte, cu multe călătorii! Sunt convinsă ca ai avea de “povestit”, oriunde ai merge! Splendid in parcul din Simeria, toamna calda. Următoarea iesire, la schi🤔? Sa-ti treaca durerea😘😘

    Reply
    1. Ioana

      Vai de capul meu! Schi mi-ar mai trebui!!😲 în rest le am pe toate.😂😂
      Daaa, nici mie nu-mi vine să cred ca-s 6 ani. Tu esti cu mine de la prima postare!
      Wow! Mulțumesc!😘😘

      Reply
  2. Laurentiu

    La multi ani, Ioane :)) shi LA MULTI ANI depedrum!!

    Daca te blochezi pe undeva promit sa vin in locul salvamontului, sa te salvez 😀

    L.

    Reply
  3. Mihai

    Draga Ioana,
    … 6 ani… frumosi! Ma bucur ca ai gasit acel ceva ce iti face placere. Te inteleg. Eu din 2009 pana in 2017, adica 8 ani am fost la fel de prezent ca tine cu blogul meu… bine, nu asa frumos, ca doar se exprima un inginer! Acumam alte goange in cap, dar goangele astea ma tin .. treaz!
    Spatele meu acum este mai bine, ceea ce iti doresc din suflet si tie!
    Sper sa te tratezi si cu namol mai loco, adica de la Ocna si sa te vad pe picioare sa incepi sa completezi si tuenti teunti, adica anul curent.
    Zile minunate si sa ne auzim sanatosi! Si la cat mai multe postari, ca savoase sunt toate!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.