Madeira – Whale watching fără whales, în schimb cu zeci, sute de persoane non-umane

Sunt curioasă. Vouă nu vă e dor de Remus Cernea? Mie, da. O spun fără urmă de ironie, jur. Mi-e de ajuns să arunc o scurtă privire în Parlamentul actual ca să mi se facă dor. Mi-am amintit de el în Madeira, de el şi de proiectul lui legislativ privind delfinii. Sigur, şi eu am râs atunci când am auzit prima oară termenul de „persoane non-umane”, dar, până la urmă, dacă asta ar însemna închiderea delfinariilor şi stoparea pupăturilor aplicate volens nolens de nişte delfini captivi unor vajnici „iubitori de animale” în nişte bazine mai mult sau mai puţin infecte, nu pot fi decât de acord cu o asemenea iniţiativă.

Asta nu înseamnă că nu-mi doresc să văd delfini. Îmi doresc. Sunt animale minunate, fascinante, neverosimil de inteligente şi, cred eu, empatice. Îmi doresc însă să-i întâlnesc în mediul lor, fără să-i deranjez, fără să fie siliţi să-mi facă pe plac, lăsând strict la latitudinea lor dacă şi cât de mult au chef să socializeze.

Pregătindu-mă să plec în Madeira, citisem despre ofertele de mini-croaziere cu catamaranul, aşa-numitele „Whale & dolphin watching tours”. 35 de Euro pentru o tură de circa trei ore, cu un fel de garanţie. În sensul că, dacă nu-ţi iese în cale niciun mamifer marin, te mai plimbă oamenii încă o dată cu barca pe ocean. Moca. Mă cam prinsesem eu că faza cu balenele nu prea stă în picioare, dar delfinii păreau bătuţi în cuie, altfel nu s-ar fi aruncat agenţiile organizatoare să ofere astfel de garanţii. Drept care, adjudecat!

N-aveam să regret nici măcar o secundă cei 35 de Euro „investiţi”. Am avut, ce-i drept, parte de o porţie de stres la început, când era să ratez îmbarcarea pe catamaranul Sea Pleasure. Long story şi exclusiv din vina mea, neinteresant. Au urmat însă trei ore de vis.

Mai întâi au fost priveliştile minunate spre Funchal şi spre munţii care se profilau, mai printre nori aşa, în fundal. Apoi, în larg, au apărut delfinii. Mulţi, zeci, apoi sute, cu chef de joacă, cu salturi acrobatice în echipă, cu poftă de a se lua la întrecere cu ambarcaţiunea noastră.

Timp de două-trei minute am încercat să-i surprind în poze. Am realizat din fericire destul de repede că-s idioată, că, în loc să mă bucur relaxată de spectacolul fascinant oferit de fabuloasele mamifere marine, stau şi mă holbez ca tuta printr-un display de câţiva centimetri pătraţi şi că, oricum, tot chinul e în van, având în vedere că nu mă ajută nici aparatul şi nici talentul să produc ceva de Doamne-ajută. Motiv pentru care am lăsat naibii fotografiatul şi am savurat, preţ de peste douăzeci de minute, show-ul splendidelor creaturi.

După ce delfinii ne-au părăsit, ne-am apropiat din nou de ţărm în zona promontoriului stâncos cu care făcusem cunoştinţă cu o zi în urmă, la răsărit: Cabo Girão.

În fine, la a patra întâlnire cu Atlanticul, am avut şi eu parte de o porţie de baie. Era ca dracu de rece apa, 21°C, dar oricum nu mai conta. În seara anterioară mă apucase cheful de înot în piscina hotelului, rece ca dracu şi ea, aşa că the damage was already done, mă înţepa deja urechea dreaptă, mă durea deja spatele, eram deja plină ochi de Arcoxii, nu mai trebuia să menajez pe nimeni şi nimic.

Am revenit în Funchal navigând pe lângă ţărm, practic am revăzut de pe ape, dintr-un alt unghi, ruta pe care o absolvisem per pedes, pe potecă, cu 24 de ore în urmă: Cabo Girão – Câmara de Lobos. Ce-aş mai putea spune? A fost frumos, frumos, frumos, mai vreau!!!

Ioana

3 thoughts on “Madeira – Whale watching fără whales, în schimb cu zeci, sute de persoane non-umane

  1. Tania

    Acel pareo, pare facut din valurile Atlanticului…aceleasi culori:-) Privelisti splendide, nu te-a luat frica vazand de jos, Belvedere? Unde ai stat cocotata,pe buza stancii? Daca mai vrei,cu siguranta vei mai ajunge! Si cu putin noroc, si balenele vor fi acolo, sa te intampine 🙂

    Reply
    1. Ioana Post author

      Haha, la asta cu culorile nu m-am gândit. Chiar că e aşa :))

      Păi nu, nu prea am eu rău de înălţime. În schimb am altceva, care mă îngrozeşte: dacă stau undeva sus şi privesc în jos (fie că e balcon la etajul 10, fie că e stâncă, fie că e punct de belvedere), am aşa un impuls straniu să mă arunc în gol, naiba ştie, oi fi fost pasăre într-o viaţă anterioară şi mi-e dor de zbor. Cert e că, dacă apare senzaţia aia, tre să fac rapid pasul înapoi, mi-e frică de mine :))))

      Eheee, până la balene mai e, oricum mare va fi anul ăsta, multă, arvunită din timp 🙂 :*

      Reply
  2. Pingback: Madeira – Revelaţia culinară a vacanţei şi porţile pictate din Zona Velha, centrul vechi al Funchalului | De pe drum …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.