Madeira – Santana, Machico şi grămezi de Miradouros

Continuare de aici.

În pliante, Santana părea una dintre cele mai dezirabile destinaţii turistice din Madeira. În realitate, s-a dovedit a fi un mare fâs. Nu în sensul că ar fi un sat urât, Doamne fereşte, nu există aşa ceva cât e arhipelagul de întins. Santana e la fel de verde şi de fermecătoare ca oricare altă localitate de pe insulă. Atâta doar că e prezentată ca fiind reprezentativă pentru casele tradiţionale madeireze, din piatră brută, triunghiulare şi cu acoperişul din stuf.

Şi, pur şi simplu, acele case nu există decât la modul “Muzeul Satului”. De fapt, ce zic eu muzeul satului, paralela e de-a dreptul jignitoare pentru alde Muzeul Astra din Sibiu. Sunt cinci-şase căsuţe reconstruite pe o suprafaţă infimă, expuse ca la zoo, în care se vând diverse chestii, n-am băgat nasul să văd exact ce, probabil suveniruri.

Or, eu aveam alte aşteptări. Credeam că acele case tradiţionale chiar mai sunt locuite, că sunt presărate la discreţie pe coastă şi că, odată intrat în Santana, le întâlneşti la fiecare pas. Din părţi! Două bucăţi am văzut la intrarea în localitate, venind dinspre munte, iar alea erau lăsate în paragină de zeci de ani.

M-am plictisit repede de căsuţele „contrafăcute“ şi m-am dus să mă plimb prin împrejurimi. Ocazie cu care am descoperit o altă casă, deloc tradiţională, dar în care m-aş fi mutat ieri, de preferinţă. Bine, cu condiţia să am bani de grădinar şi de menajeră. Casa visurilor mele de pe insula visurilor mele e cea din ultima fotografie de mai jos, în caz că are cineva curiozităţi. Singurul dezavantaj ar fi localizarea în imediata apropiere a simulacrului ăluia de muzeu al satului. Parcă nu mi-ar plăcea, totuşi, să mi se fâţâie mii de turişti prin faţa porţii în fiecare zi.

În schimb, m-a surprins într-un mod mai mult decât plăcut restaurantul ales de agenţie pentru masa de prânz (care, după oră, devenise aproape cină). Aici chiar că nu aveam aşteptări. Am servit destule circuite de o zi ca să-mi fac o idee despre cum e cu prânzurile astea. De regulă, se mănâncă mult şi prost, în aşa-zise restaurante care aduc a împinge-tava, în locaţii suficient de izolate încât să nu-ţi permită să-ţi bagi picioarele în ea de cantină impusă şi să-ţi alegi un alt restaurant, mai ales dacă n-ai plătit meniul dinainte.

Nu că de această dată aş fi avut prea multe opţiuni. Numai că, şi dacă ele ar fi existat, ar fi existat degeaba. Tot acolo aş fi rămas. Nu-mi amintesc nici să mă tai cu lama cum se numeşte restaurantul, nici măcar să pun degetul pe hartă şi să indic, măcar aproximativ, zona n-aş fi în stare. Ştiu însă sigur că era situat în plin munte, că m-au vrăjit cătunele risipite pe pantele verzi sau pe platourile alpine, că m-a fermecat vegetaţia luxuriantă care mă înconjura din toate părţile, că nu ştiam ce să fac mai degrabă, să balotez sau să contemplu. Cred că totuşi să contemplu, nu-s chiar atât de nehalită precum par.

Poze cu mâncarea n-am, eram prea ocupată cu fotografiatul împrejurimilor, dar mă puteţi crede pe cuvânt, papilele mele gustative au plecat de-acolo satisfăcute pe deplin.

În fine, am coborât din nou spre ocean, în partea de est a insulei, cu destinatia Machico, cel mai vechi oraş madeirez. Locul în care au debarcat pentru prima oară pe insulă descoperitorii portughezi, în frunte cu João Gonçalves Zarco. Mda. Acelaşi lucru vi-l spusesem acum câteva luni şi despre Câmara de Lobos. Cred că tot de pe Wikipedia luasem informaţia. Ne omoară istoria asta!

Mbon, s-o luăm logic. Portugalia continentală e situată la nord-est faţă de Madeira. Presupunem că de la Lisabona porniseră navigatorii în 1418, că doar nu era să plece din Sahara de Vest. Câmara de Lobos se află în sudul insulei, nici măcar în sud-est, mai degrabă pe la mijlocul sudului, aşa. Machico e, după cum ziceam, pe coasta estică. Habar n-am cum e cu curenţii şi alte subtilităţi marinăreşti, dar tot nu văd de ce-ar fi ocolit exploratorii jumătate de insulă până să se îndure să acosteze. Deci, dacă astea două sunt variantele dintre care trebuie să aleg, să fie Machico varianta câştigătoare, zic.

Oricum ar fi, n-am coborât în oraş. Am rămas suspendaţi deasupra oceanului, să-l admirăm din toate poziţiile, de pe diferite platforme de belvedere. Ocazie cu care am aruncat o privire şi asupra spectaculoasei piste a aeroportului cu nume de zeu madeirez în activitate. Despre cât de fabuloase sunt priveliştile, nu mai spun nimic. Convingeţi-vă singuri. Nu doar contemplând nişte banale fotografii, mergeţi acolo! Măcar o dată în viaţă.

Ioana

2 thoughts on “Madeira – Santana, Machico şi grămezi de Miradouros

  1. Tania

    Observ că ai o banca doar a ta! Sau se scrie BANK?😊Ar trebui sa demarezi acțiunea de căutarea grădinarului, casa este foarte frumoasa,sper că nu te încurci in detalii legate de preț 😜Mie,mi-ar plăcea și una contrafăcută!Atât de frumos este acolo! Am înțeles din diverse lecturi, că viața pe o insula gen Madeira,Mauritius,Reunion și altele așa,mai mici,este mai puțin stresanta,relaxanta chiar! Probabil lipsa aglomerației urbane. Pot visa… 😊 Pupici,Ioana😘

    Reply
    1. Ioana Post author

      Da, da,banii nu-s o problemă, cât poate să coste şi casa aia, cât o şampanie băută la Mamaia? :)))
      Şi eu am senzaţia că, dacă m-aş muta acolo, aş prinde suta de ani. Povesteam însă cu un maltez când am fost acolo şi zicea că insularii au o cu totul altă problemă. Mai devreme sau mai târziu se instalează un fel de claustrofobie, în sensul că ai senzaţia că eşti blocat pe insula aia, că-ţi sunt limitate mişcările, chestie care creează o grămadă de depresivi. M-aş risca, totuşi :)) :*

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.