Madeira – Revelaţia culinară a vacanţei şi porţile pictate din Zona Velha, centrul vechi al Funchalului

Revenită pe uscat după scurta incursiune în lumea delfinilor, mai aveam un singur dor: să-mi pun burta la cale. Sărisem peste micul dejun, convinsă fiind că ceva comestibil s-o găsi pe catamaran şi pentru mine, numai că, ce să vezi, nu s-a găsit. Drept care, îmi chiorăiau maţele de ceva vreme pe mai multe voci, interpretând un fel de Cor al Robilor, varianta pentru afoni.

Cum portul e aproape de Zona Velha, centrul istoric, şi cum dintr-o zonă istorică nu pot lipsi terasele, m-am îndreptat într-acolo. Nici măcar n-a trebuit să mă afund pe străduţe, încă mai vedeam oceanul de pe scaunul pe care m-am prăbuşit la întâmplare.

Cine mă citeşte de ceva vreme s-a plictisit cu siguranţă de farfuriile cu mâncare pe care le mai postez din când în când: în principiu creveţi, creveţi şi iar creveţi. Cum mă văd departe de casă şi în apropierea unei ape mari, cum bag creveţi în mine până sunt pe punctul de a crăpa. OCD în toată regula! Mai ales că, obişnuită fiind să mănânc acasă de maxim 2-3 ori pe lună peşte sau fructe de mare, asta în condiţiile în care toţi porcii, puii, mieii şi viţeii planetei ar muri de bătrâneţe dacă ar fi după mine, excesul de proteină duce invariabil la crize de fiere, pe care nici măcar nu le pot trata cu Colebil, că are bilă de vită în el şi, deci, nu servesc. :))

Acestea fiind zise, tocmai mă pregăteam să comand, şi singura dilemă era dacă ai mei creveţi să fie decorticaţi sau nedecorticaţi. Am rugat chelneriţa să-mi recomande decapodul optim, dar, în loc să aleagă dintre creveţii de pe meniu, fata m-a întrebat dacă nu m-ar tenta mai degrabă specialitatea locală, celebrul şi, cică, deliciosul Black scabbardfish. Cum peştele cu pricina costa, indiferent de forma de prezentare, cam jumătate din cât ar fi costat creveţii cărora le aruncasem ocheade, am considerat că femeia e de bună-credinţă şi am mers pe mâna ei, optând pentru o porţie de scabbbardfish din ăsta cu sos de ciuperci. Ei bine, în următoarele patru zile de concediu rămase, numai asta am mai îngurgitat: peşte sabie cu ciuperci, peşte sabie cu banane coapte şi suc de fructul pasiunii, peşte sabie cu mămăligă, peşte sabie cu legume, ba cred că aş fi mâncat şi peşte sabie cu garnitură de chiulasă, dacă nu s-ar fi găsit alte combinaţii. :))

Peştele ăsta sabie (a nu se confunda cu peştele spadă, ăla de-l ştie toată lumea), e un monstru atlantic de o hidoşenie rară (noroc că l-am văzut la faţă abia după ce devenise mâncarea mea preferată), un fel de panglică luuungă şi negricioasă cu ochi şi dinţi supradimensionaţi. Gustul însă, gustul e divin şi cu asta basta. Nici nu zici că-i peşte. Nu mă puneţi sau caut comparaţii, că am uitat cu totul gustul celorlalte cărnuri în cei aproape 15 ani de abstinenţă.

Cu burta proaspăt pusă la cale, am plecat să dau o tură prin Zona Velha. Mă gândeam inţial să mă duc să vizitez Biserica Santa Maria a Maior, apoi Fortul São Tiago, care găzduieşte un muzeu de artă contemporană, am avut însă parte de atâta artă contemporană pe străzi, încât nu mi-a mai trebuit niciun interior. Aproape că nu există uşă în zonă care să nu fie pictată în culori vii: figuri geometrice, chipuri umane, peisaje naturale sau urbane, secvenţe cotidiene.

Ce mai, e o adevărată plăcere să te opreşti din poartă-n poartă, aşa cum ai face-o în faţa tablourilor prin sălile unei pinacoteci. La cât de frumoase şi de bine întreţinute sunt, mai că aş crede că fie pictarea porţilor e recompensată cu vreo scutire de impozit, fie nepictarea lor se sancţionează cu amendă. Una din două. 🙂

Luaţi de vă bucuraţi!

Mă cam luase somnul între timp, parcă ar fi mers o siestă scurtă, dar, înainte să mă sui în autobuz cu destinaţia hotel, am mai făcut o escală în piaţa centrală din Funchal, Mercado dos Lavradores, în primul rând pentru a-mi satisface curiozitatea legată de mutra delicatesei atlantice cu care tocmai făcuse cunoştinţă burdihanul meu.

Nu mi-am satisfăcut nicio curiozitate atunci, doar izurile prezente în hală sugerau că acolo s-ar vinde peşte (cică sâmbăta e momentul optim), aşa că m-am mulţumit cu flori şi, mai ales, fructe. Mai degrabă să le admir decât să le cumpăr. Când am văzut preţul la maracuja (cca. 20 Euro/kg), mi-a picat mandibula. Băgasem în mine cu ură fructe ale pasiunii în Peru (senzaţional de bune) şi în Thailanda (nu tocmai grozave), nu-mi amintesc nici măcar vag cât costau, dar, cu siguranţă, preţul era incomparabil mai mic. Habar n-am, o fi justificat şi preţul ăsta în felul lui, dar, dacă m-o apuca vreodată cheful de investit, prefer s-o fac în lingouri de aur decât în fructe.

Ioana  

6 thoughts on “Madeira – Revelaţia culinară a vacanţei şi porţile pictate din Zona Velha, centrul vechi al Funchalului

  1. Tania

    Când mai pui farfurii cu mâncare, trimite-mi și mie, nu te cred ca-s și gustoase 😛. Interesante porțile pictate, te înveselesc …Mi-ar placea sa vedem și la noi, sa mai dispară gri-ul deprimant, doar sa nu-si facă autoportrete ( te poți astepta)! Savuroasa postare:*

    Reply
    1. Ioana Post author

      Păi nu ştiu cum să facem, cel mai bine vii cu mine :)) Am nişte taverne în plan anul ăsta, fără număr, fără număr :P. Ce zici?

      Mie mi-ar plăcea să văd blocurile comuniste pictate în toate culorile, le-aş umple cu graffiti de la parter până la mansardă, că prea-s urâte.La asta nu te-ai gândit ca afacere, după falimentul cu ghioceii? :)) :*

      Reply
  2. Anda

    Daca vii in Bucuresti te duc in Ferentari.. acolo ai sa-ti vezi visul cu ochii.. blocuri in toate culorile ( ma mir ca cei care le-au zugravit nu au cazut de la atata ” bucurie” de culori ..lol)).. dar ce le face si mai deosebite este ca sunt vopsite numai stradal.. in spatele blocului parca esti pe planeta maimutelor 🙂
    Daca mai incepi cu mancarea pe mine deja m-ai pierdut la paragraful 2.. pana am terminat de citit mi-am facut meniul pana la pensie :)))

    pupici ioana:*

    Reply
    1. Ioana Post author

      Tipic! Cum e vorba de mâncare, Andalina mea apare! :))) :*
      Hmm, turist prin Ferentari n-am fost încă, dar nu e tâziu, mai ales dacă îmi descrii zona în asemenea culori pastelate :))
      Pup, Anduţa :*

      Reply
  3. Pingback: Madeira – De la Eira do Serrado la Curral das Freiras, pe levada | De pe drum …

  4. Pingback: Madeira – Funchal, capăt de linie (1) | De pe drum …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.