Madeira – Cabo Girão, între ocean şi munte

Cabo Girão e o stâncă în peisajul Madeirei, barieră naturală în calea apelor Atlanticului. Am tot citit că, la o înălţime de circa 580 m deasupra nivelului mării, ar fi cel mai înalt promontoriu din Europa. Nu sunt foarte convinsă că-i aşa, dar până la urmă nici măcar nu contează. Faleza stâncoasă oferă privelişti care-ţi taie respiraţia, senzaţia e că te afli la capătul lumii. Ai ajuns până aici, gata, s-a terminat pământul, nu-ţi mai rămâne decât să faci cale întoarsă. De altfel, cam asta ar fi şi traducerea: Capul Întoarcerii. Sună ca dracu în română, ştiu.

În condiţiile în care sus, în cel mai înalt punct al falezei, mai e şi amenajată pentru pasionaţii de senzaţii de vertij o platformă de belvedere din plexiglas transparent sau sticlă securizată sau ce-o fi aia, nu-i de mirare că Miradouro do Cabo Girão este unul dintre cele mai populare obiective ale Madeirei, un must-see pentru oricare turist care vizitează arhipelagul. Or, cel puţin teoretic, asta înseamnă o hărmălaie de nedescris pe platforma vieţii, aptă să-ţi taie orice urmă de chef de a savura peisaje, fie ele chiar şi magnifice.

Numai că nu. Se poate şi altfel. Dacă eşti din ăla ca mine care în concediu îşi bea cafeaua în tihnă, se ferchezuieşte, mai stă oleacă, după care merge într-un final să dea trezirea cocoşilor din vecini. În Madeira zorile se varsă greu. De vină e localizarea arhipelagului mult la vest faţă de Lisabona, de unde se strigă ora exactă. La început de septembrie, abia dacă începea să se lumineze pe la şapte şi jumătate.

La şapte n-am mai avut răbdare. Am găsit un autobuz, Rodoeste 6, care pleca spre Boaventura la 7:35. Autobuzele Rodoeste sunt albe cu dungă roşie şi acoperă partea de vest a insulei. Atenţie la indicatoarele din staţii, nu opresc chiar în fiecare haltă în care o fac cele care asigură transportul local în Funchal (cele galbene)!

Că turiştii nu-s în general foarte matinali e una, da’ nici madeirezii nu-s mai breji. Nu mi-a venit să cred când a venit autobuzul şi am constatat că-s singura pasageră. Ba, mai mult, că în cele circa 35 de minute, cât a durat cursa, abia au reuşit să se strângă patru-cinci oameni. Norocul meu, măcar aşa m-a reţinut şoferul şi mi-a zis când să cobor, că altfel, la cât sunt de ameţită, mă retrăgeam naibii la garaj odată cu el. :))

Oricum, tare mi-ar fi plăcut să mă vadă şoferul de taxi care mă cam bodogănise cu o seară în urmă pentru că refuzasem să-i plătesc 18 Euro ca să mă ducă de la Grădina Botanică până în centrul Funchalului. Na, mă nene mă, ştiam eu că pot mai mult! Cu 2,75 Euro mi-am închiriat ditamai autobuzul! Mai ai ceva de comentat?? :))

Am coborât lângă un ceva ce părea a fi o parcare pustie şi am fost luată în primire de nişte căţei comunitari, singurele mamifere din zonă. M-au cam bulversat şi ăia când s-au repezit lătrând, apoi, când s-au calmat, m-a lovit sentimentul de vinovăţie că n-am nimic comestibil la mine, în fine. Cert e că n-aveam habar unde-i platforma de belvedere şi m-am apucat să cobor către sat. Evident că, după câţiva metri, m-am prins că-s idioată şi că platforma aia trebuie să fie undeva în vârful stâncii, nicidecum la vale. Aşa că m-am întors să văd ce-i cu parcarea. Care nu era de fapt parcare. Era chiar platforma.

Bine, erau multe chestii pe acolo, crâşme, magazine cu suveniruri, toalete, din astea. Închise toate. Către punctul de belvedere propriu-zis, platforma din plexiglas sau sticlă securizată sau ce-o fi, există un sistem de acces cu turnicheţi, în genul celor de la metrou. Nefiind nimeni să-mi dea indicaţii, nici măcar vreun paznic rătăcit, am ocolit sau sărit porţile, nu-mi amintesc exact, aşa că până în ziua de azi nu sunt sigură dacă se percepe taxă de acces sau nu. Cred totuşi că nu.

A urmat o jumătate de oră magică. Eu şi stâncile şi oceanul şi ţipătul pescăruşilor şi mirosul de sare. Şi atât. Priveliştea e splendidă, uitându-mă în jos m-a impresionat fâşia de câţiva metri smulsă oceanului şi pe care se practică agricultura. Cât despre vertij, nici vorbă. E prea coclit plexiglasul ăla ca să mai vezi mare lucru prin el.

Pe la nouă fără un sfert a apărut un grup cu ghid. Le explica clienţilor că i-a trezit cu noaptea în cap ca să aibă parte de o experienţă unică, aceea de a fi primii vizitatori ai zilei. Îhî, zi să mori tu! :))

Ioana

3 thoughts on “Madeira – Cabo Girão, între ocean şi munte

  1. Tania

    De unde si proverbul: cine se scoala de dimineata…..Ai fost regalata cu jumatatea aia de ora magica ! Ce poate fi mai placut decat sa poti sta doar cu gandurile tale…tu,si Atlanticul! Atat ai pasit pe platforma? Nu cred…:))

    Reply
    1. Ioana Post author

      Eh, mi-am făcut de cap cu platforma aia. La un moment dat mă întinsesem pe spate pe ea, cu capul pe rucsac, să prind ultravioletele :)))

      Reply
  2. Pingback: Madeira – De la Cabo Girão la Câmara de Lobos, pe levada | De pe drum …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *