La final de sejur în Peninsula Sorrentină, ceva frumos. Frumooos. Mai mult decât frumoooos. Positano :)

Ei, ar fi fost păcat să petrec o săptămână în Pensinsula Sorrentină şi să văd în faţa ochilor, cât e ziulica de lungă, numai şi numai Golful Napoli. Mai ales când celălalt golf, Salerno, cu a lui Coastă Amalfi, e atât de aproape.

Drept care, am intrat în şedinţă cu Monica şi am făcut niţel brainstorming, ajungând la următoarele concluzii: să purcedem la un circuit-viteză, cu ochii pe ceas, cu opriri de câte-o jumătate de oră prin diverse orăşele, comune şi sate aruncate pe coastă, cu sprinturi după diferite autobuze, nu-i vreo treabă. Chiar deloc nu-i. Ia, hai mai bine să ne alegem o singură localitate, s-o savurăm la maxim, să frecăm menta pe acolo până ne răpune oboseala sau plictiseala, după caz. Amin.

Am cochetat puţin în capul meu cu Ravello, puţin mai mult cu Amalfi, dar până la urmă câştigătorul a fost, de departe, Positano. E şi cel mai apropiat de Sorrento, ce-i drept, a fost şi ăsta unul dintre criteriile de eligibilitate, pentru că mie, uneia, zău că mi s-a cam luat de zăcut prin maşini, autobuze şi trenuri jumătate de concediu şi, mai ales, de lozinca aia imbecilă cu drumul care, vezi Doamne, ar fi mai important decât destinaţia. Sau, mă rog, poate că nu e imbecilă atât lozinca, cât contextele în care e folosită şi răs-folosită până îţi vine să vomiţi fiere. La fel ca grozăvia ailaltă cu ieşitul din zona de confort.  

Nici măcar n-a trebuit să mai coborâm în Sorrento, am luat autobuzul chiar din satul nostru „de baştină”, Sant’Agata sui Due Golfi. După aproximativ 25 de minute, coboram în Positano.

Mno, de aici încolo habar n-am ce să vă mai povestesc. În sensul că satul ăsta, sau comuna sau ce-o fi, nu-i nici despre vizitat obiective turistice, nici despre recomandări de restaurante fancy sau hoteluri de jdemii de stele, nu-i nici măcar despre plaje cu nisip fin şi ape azurii. E despre bântuit la nimereală, pe unde aleg să te poarte picioarele, de sus în jos şi de jos în sus, pe străduţe aproape claustrofobic de înguste, de la munte la mare şi de la munte la mare, despre bucurat ochi şi suflete şi despre mirosit flori, multe flori. Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte (altă lozincă d-aia grea :D), deci luaţi de-aici:

La final, ne-a răzbit foamea. Şi, cu toate că n-am mâncat în Positano, ci în apropiere de Sant’Agata, frăguţele alea erau într-un asemenea mare fel, încât nu mă pot abţine să vi le arăt.

Ioana

2 thoughts on “La final de sejur în Peninsula Sorrentină, ceva frumos. Frumooos. Mai mult decât frumoooos. Positano :)

  1. Tania

    Chiar mai mult decat frumos! Si colorat! In una din imagini, este cumva un columbar? Am citit cândva ca in unele zone ale Italiei, exista obiceiul de a pune urna funerara,în st
    anca, cu vedere la mare. Se vede pe chipul tău ca ti-a placut Positano🤗. Si răsfăț culinar hmmm.Pup,Ioana 😗😗

    Reply
    1. Ioana

      Măi, habar n-am dacă era columbar sau nu. Nici măcar nu mi-am pus problema atunci. Era acolo o intrare într-o grotă, sau poate o mănăstire rupestră, dar era închisă cu grilaj de fier, aşa că nu m-am dumirit. Acum, că zici, m-am uitat şi eu, s-ar putea să fie urne, cine ştie.

      Daaa, frumos-frumos Positano. Mai als pe străduţele alea înguste, pe care nu prea se băga lumea, că în rest era destul de aglomerat. Eh, dar bine că am terminat cu subiectul, aş vrea să mă apuc cu postările de toamnă cât încă chiar mai e toamnă. 😀 :*:*

      Reply

Leave a Reply to Tania Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.