Izvorul Mureşului, Izvorul Oltului

O tură din care n-am înţeles nimic! Da’ nimic. :)) Ceea ce nu înseamnă că nu mi-a plăcut sau că nu recomand traseele, din contră. Zona e mai mult decât pitorească, parcă nici defrişările nu m-au băgat în depresie în halul în care au făcut-o prin alte locuri din secuime, în plus mi se pare chiar interesant ca, în aceeaşi zi, să bei apă atât direct din Mureş, cât şi direct din Olt, fără a folosi vreun alt mijloc de locomoţie decât propriile picioare şi fără a risca vreo hepatită de toată frumuseţea.

Să revenim însă la ce m-a băgat pe mine în ceaţă. În primul rând, văd că la şcoală se învaţă mai nou că atât Mureşul, cât şi Oltul izvorăsc din Munţii Hăşmaşu Mare. Aşa zice şi Wikipedia. Oricum aş ţine însă harta şi din oricare parte m-aş uita la ea, traseul pe care l-am parcurs şi care include cele două izvoare e situat toată ziua în Munţii Giurgeului, mai exact în partea lor sudică.

Nebuloasele mele nu se opresc aici. Am ajuns după-amiaza târziu în staţiunea Izvorul Mureşului şi, după ce ne-am cazat, cum mai erau vreo 2-3 ore până să se lase întunericul, am plecat într-o plimbare lejeră pe marcaj cruce albastră, având ca destinaţie Vârful Grinţieş (1123 m).

N-am părăsit însă bine hotelul, că ne-am şi trezit în faţa unui izvor pe care scrie că ar fi Izvorul Mureşului. Ce face?? Pe hartă, izvorul apare mult mai sus, undeva pe la 1350 m, în pădure, în apropierea Vârfului Fagului. Până la urmă aveam să găsesc singură răspunsul la enigma cu pricina. Izvorul Mureşului e de două feluri: izvor turistic, să aibă ce poza şi pune pe facebook şi cei care nu s-ar îndepărta la mai mult de 100 m de maşină, şi izvor geografic, care e pe bune cum ar veni, rezervat doar călătorilor adevăraţi, aşa ca mine. :))

Hai c-am fost răutăcioasă şi chiar nu era cazul. Problema e alta. Sunt atât de puţin popularizate zona în general şi traseul cu izvoarele în particular, încât sunt aproape sigură că mulţi se opresc la aşa-zisul izvor turistic al Mureşului, convinşi fiind că ăla este şi altul mama nu mai face. Probabil că cel puţin unii dintre ei s-ar aventura până la izvorul geografic dacă ar exista indicatoare mai la vedere.

Ne-am continuat drumul, urcând prin dreapta fostei pârtii de schi, iar după nici o oră de la plecare eram deja pe Vârful Grinţieş. Aici, altă dilemă: în ce munţi am urcat de fapt? Din câte ştiu, Munţii Giurgeului se cam termină la şosea (Drumul European E578), iar noi am traversat şoseaua şi ne-am continuat drumul către sud. Deci, teoretic ar fi trebuit să fim în Munţii Harghita. După harta mea cel puţin, că din ce încearcă să-mi spună Wikipedia cu privire la Munţii noştri oricum nu mai pricep nimic. Sau să fie Munţii Gurghiu? Zău dacă ştiu.

Indiferent cum ar fi, urcuşul pe Grinţieş merită cu prisosinţă prin prisma minunatelor panorame asupra abrupturilor din Hăşmaş. Apoi, e genul ăla de loc în care îţi vine să te trânteşti printre flori, să mesteci în neştire câte-un fir de iarbă şi să uiţi de tine. Şi, evident, să speri că nu stă o armată de căpuşe la pândă. :))

În dimineaţa următoare am pornit-o pe cruce roşie în traseul care trece pe lângă cele două izvoare (dacă ţin eu bine minte, pentru Izvorul geografic al Mureşului e nevoie de un mic ocol). Practic, e vorba despre traseul care parcurge creasta sudică a Giurgeului (mă rog, culme mai degrabă).

Până în punctul terminus al traseului nostru, Pasul Covacipeter, am făcut – când pe potecă şi când pe drum forestier – în jur de 5 ore (10 ore dus-întors). Nu e un traseu care să presupună vreo problemă de ordin tehnic, poate fi parcurs în orice perioadă a anului, iar dificultatea ar putea fi dată eventual doar de lungime, asta dacă intenţionezi să te întorci seara înapoi în staţiune. Din păcate e unul dintre cele mai vechi trasee despre care voi scrie pe blog (va împlini în curând 4 anişori :)) şi nu-mi amintesc toate amănuntele. Am avut la un moment dat probleme de orientare ieşind din pădure, cred că înainte de a atinge Vf. Arama Neagră, dar mi-e teamă să dau indicaţii preţioase cu stânga şi dreapta, în condiţiile în care nu ştiu sigur dacă ceea ce par să îmi amintesc corespunde realităţii.

Mai bine vă dau reperele principale ale traseului:

Complexul Naţional Izv. Mureşului (888 m) – V. Meseşului – lângă Izv. Geografic al Mureşului (1450 m) – M. Negru (Vf. Arama Neagră, 1538 m) – P. Locfei (1245 m) – Vf. Şipoş (Arbore, 1568 m) – Pasul Covacipeter (Izv. Oltului, 1224 m).

Nici aici ceaţa din capul meu nu s-a risipit, ba din contră. După ce stabiliserăm definitiv că suntem în Munţii Giurgeului şi că atât Oltul, cât şi Mureşul izvorăsc de aici şi nu din Hăşmaş, spună Wikipedia ce-o vrea să spună, ne-am trezit pe un vârf, nemarcat, e drept, pe numele lui Vf. Şipoş sau Arbore, cotat cu 1568 m. Nimic spectaculos până acum, doar că cel mai înalt vârf din Giurgeu apare în anale ca fiind Vf. Prişca (1544 m). Nu ştiu ce-o fi cu vârful ăsta, eu cred că pur şi simplu au uitat de el, pentru că în Hăşmaş nu e cu siguranţă.

În fine, când am ajuns la Izvorul Oltului, altă ciudăţenie. Pe plăcuţa indicatoare apare o altitudine – 1418 m – care nu prea poate fi cea reală, având în vedere că Pasul Covacipeter – 1244 m – e la doar câţiva metri distanţă. În plus, am coborât de ne-am plictisit de pe misteriosul Vârf Şipoş până acolo.

Gata, am terminat cu nebuloasele. Oricum, plăcerea drumeţiei prin pădurea de brad şi a băutului din izvoarele celor mai importante râuri ale României e tot ce contează. Şi, până la urmă, nu trebuie nici eu să pricep chiar totul.

Ioana

3 thoughts on “Izvorul Mureşului, Izvorul Oltului

  1. TANIA

    Ai pretentia sa inteleg eu??? Stiu sigur ca ,daca mai mergeai putin treceai inspre mine:* Marcajele nu sunt corecte in orase ,tu vrei pe varful muntelui??Poate erau scrise cifrele cotelor ,in limba maghiara?!:))Important este ca ai facut un traseu frumos,departe de agitatia orasului! Mi-ar placea sa stau macar cateva zile in una din cabanutele de lemn (pentru unelte ,cred) chiar fara un minim confort….Iarba ,nu cred ca as mesteca!?:))si nici din ciuperci precum cea pozata;) La mai multe calatorii,Ioana !:*

    Reply
    1. Ioana Post author

      Ai dreptate, exact asta e important :). Nici io nu mestec iarbă, sunt un fel de paie, suculente de-a dreptul :)), alea sunt meniul meu preferat, dar n-am ştiut cum să le spun. Mulţumesc! :*

      Reply
  2. Pingback: Borşa (2) – Semi-leneveală la Cascada Cailor şi Lacul Ştiol. Şi un fel de aniversare. |

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *