Foaie verde, Dumnezeul mamii ei de vară care trece…

Titlul de mai sus intră în categoria plagiato-parafrazărilor. Pe Adrian Păunescu, poetul, l-am plagiat. Atâta doar că bardul de la Bârca vorbea despre viaţă în general, nu despre vara anului 2018. Căutaţi după poezia „Lehamite”, că tare-i faină. Daaar, să nu vă închipuiţi că am nevoie să plagiez poeţi adevăraţi pentru că n-aş fi talentată destul. Sunt! Luaţi de-aici:

Foaie verde, lemn de cruce,

duce-m-aş şi m-aş tot duce,

şi la munte, şi la mare,

în pădure, la răcoare.

Numa’ uite că nu pot,

că-s avariată-n bot,

pe la premolari pilită

şi la portofel lovită.

Iar afară plouă-n draci,

când cu broaşte, când cu raci,

de zău că îmi vine, parcă,

să-mi rezerv un loc pe arcă.

La anu’ şi la mulţi ani!

Mno, acum că vă făcui dovada că, dacă vreau, sunt toată numai poezie, să revenim la genul epic, cel care m-a consacrat. Ideea e că, de vreo două săptămâni încoace, mă lăfăi într-un fel de şomaj tehnic. E vară, are lumea treburi mai importante de făcut decât să arunce cu bancnote după mine. Ceea ce, în principiu, nu-i rău deloc. Ar trebui să-mi iau raniţa-n spinare şi să mă duc unde văd cu ochii.

Numai că – ce să vezi – nu pot. De ce să mi se belească lucrările dentare în noiembrie sau februarie (sau deloc, în cazul ideal), când pot s-o facă în iulie, la o săptămână după ce fusesem la detartraj şi totul era zen? În fine, mâine-poimâine îmi reîncoronez cei doi premolari aflaţi în suferinţă, dar după aia ce dracu mai fac? Mă uit îngrozită pe prognoze. În zona montană pe care-o vizez, şansele de ploaie şi furtună variază în următoarele cincisprezece zile între 80% şi 100%.

Să plec într-un city break prin ţară? Ca să ce? Ca să mă mut dintr-o crâşmă în alta şi să mă zgâiesc pe geam cum plouă? Nope, nu plec nicăieri. Stau mai bine şi număr zilele care trec, mă uit cum se face august azi-mâine şi înjur de Dumnezei.

Gata, m-am descărcat. Până la următoarea postare îmi trece, promit. Şi, ca de obicei, atunci când scriu despre nimic, bag la sfârşit un rând de poze din vremuri faine, cu locuri faine. Dintr-o altă vară, normal. De pe traseul Muntele Băişorii – Scăriţa Belioara. Din Gilău, adică. Sau din Muntele Mare, nu mi-e foarte clar.

Acestea fiind zise, mă retrag. Tocmai mă sună dentista să mă cheme la probă. Hai, să trăim!

Ioana 

8 thoughts on “Foaie verde, Dumnezeul mamii ei de vară care trece…

  1. Tania

    Când vei lansa primul volum de poezii,sper sa fie cu cocktail,recepție,dineu…😜 orice 😄și obligatoriu cu artificii💣 Talentul,este strict stomatologic?? Vezi pe unde mai umbli, la Poienari,trebuie sa anunți Jandarmeria,sa te apere de ursi😱

    Reply
    1. Ioana Post author

      Până să scriu volumul ăla, mă gândesc serios să rescriu finalul “Mioriţei”. Atâta-i de idiot ciobanul ăla, de nu-l mai suport şi simt nevoia să iau măsuri. :)))
      Am văzut şi eu ştirea cu jandarmii. Ai di capu meu!

      Reply
  2. mihai

    ca numai maine nu-i poimaine si a venit si 1 Septembrie:
    Pe drumuri delirand, pe vreme de toamna…!
    Nu mai e mult pana la vara urmatoare, cam vreo 9-10 luni! Zile minunate si insorite!

    Reply
    1. Ioana Post author

      Puai, nu mă pune să fac calcule din astea cu 9-10 luni, că o iau razna de tot! 🙁
      Măcar să ţină vremea naibii, să avem toamnă lungă şi iarnă scurtă. Mai nou delirez şi fără drumuri. :))
      Toamnă faină să aveţi, Mihai! Îmrăţişări Roxanei şi Maiei.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.