Curtea Domnească şi Mănăstirea Curtea de Argeş

Anul trecut mă tot scremusem (degeaba, de altfel) să ajung pentru două zile la Curtea de Argeş. Nu ştiam prea multe despre oraşul în sine, dar mă gândeam că o fostă capitală de voievodat are cu ce să-mi umple un weekend întreg. În primăvară, aflaţi în drum spre Cetatea Poenari şi trecând prin oraş, am ajuns la concluzia că, totuşi, nu. E prea mic. Drept care, am zis să profităm de ocazie şi să vizităm, mai în viteză, aşa, măcar două dintre obiectivele vechii cetăţi de scaun: Biserica Domnească şi Mănăstirea Curtea de Argeş.

Ne-am oprit pentru început la Curtea Domnească. Dacă din ruinele caselor domneşti şi cele ale zidurilor de incintă n-am înţeles mare lucru, biserica e impresionantă. Nu prin dimensiuni, nici prin cine ştie ce brizbrizuri arhitecturale, ci, în primul rând, prin vechime. Prin modul miraculos în care s-au păstrat picturile murale originare.

Aproape că leşinasem de emoţie la Târgovişte, în faţa unor tablouri votive de la 1700, din vremea Brâncoveanului. Or, ce să mai spun acum, în faţa unei ctitorii a lui Basarab I de la începutul secolului al XIV-lea, cu pictură interioară datând din timpul domniei nepotului primului Basarab, Vlaicu Vodă (1364 – 1377)? Sau, mă rog, pe-acolo, că se pare că tabloul votiv îl înfăţişează mai degrabă pe Radu I (1377-1383), succesorul lui Vladislav, şi nu văd de ce Vlaicu n-ar fi avut altă treabă decât să-l eternizeze pe frac-su în biserică în loc să-şi vadă de propria glorie, dacă ar mai fi fost la butoane la momentul executării picturii.

În fine, v-am mai spus că, de câte ori încerc să mă dumiresc cum e cu istoria Ţării Româneşti, mă apucă nervii. De această dată, era să mă apuce şi râsul. În jurul celebrului (sau nu?) mormânt nr. 10 din naosul bisericii se adunase un grup dotat cu ghid. Care ghid le explica clienţilor cum că mormântul cu pricina îi aparţine, fără putinţă de tăgadă, lui Radu Negru, descălecătorul. Mi-e şi ciudă că nu m-am dus să-l bat pe umăr şi să-l întreb, de faţă cu turiştii, cam de unde îşi ia informaţiile pertinente.

Ideea e că nu ştie nici dracu cu siguranţă al cui e mormântul ăla. Cât despre Radu Negru, nici măcar nu-i sigur dacă a existat pe bune. E chiar improbabil. Revenind la mormânt, s-au făcut cică nişte teste ADN, dar până la urmă nu s-au mai făcut, să priceapă cine o pricepe. Ba ar fi unul dintre fiii lui Basarab înăuntru, ba ar fi, de fapt, un cavaler templier de origine germanică, ba ar fi chiar Vlaicu Vodă. Singurul lucru cert pentru mine e că am văzut, cu ochii mei, crucea templieră cioplită în piatra sarcofagului.  

Am părăsit Curtea Domnească şi ne-am îndreptat spre Mănăstirea Curtea de Argeş. Aici, lucrurile stau uşor diferit, în sensul că interiorul e cam dezamăgitor, în schimb exteriorul te cam lasă cu gura căscată. Ce vedem noi astăzi e versiunea restaurată la sfârşitul secolului al XIX-lea de francezul André Lecomte du Noüy, dar, uitându-mă la gravurile lui Constantin Lecca sau Dieudonné Auguste Lancelot, anterioare marii restaurări, nu văd mari diferenţe faţă de versiunea iniţială a lui Neagoe Basarab de la începutul secolului al XVI-lea.

Odată intrată şi după ce m-am emoţionat o tură în faţa mormintelor primilor doi regi ai României, m-am repezit să caut portrete votive. Care, desigur, nu sunt cele originare ale zugravului Dobromir din Târgovişte. Totuşi, la restaurare au fost recuperate anumite fragmente de pictură, printre care şi tabloul votiv al lui Neagoe Basarab şi al Doamnei Despina Miliţa cu biserica-n braţe, care e păstrat la Bucureşti, în Muzeul Naţional de Istorie.

Mno, în biserica actuală, eu, una, n-am găsit niciun Neagoe Basarab cu biserică în mâini. Adică credeam că am găsit, dar m-am prins – cam târziu – că nu era el, ci ginere-su, Radu de la Afumaţi, însoţit de Doamna lui, Ruxanda. Mă induseseră în eroare codiţele alea împletite, specifice Basarabului. :))

Altceva m-a băgat însă în ceaţă până peste urechi. L-am găsit pe încă unul purtând biserica pe braţe.:)) M-am uitat la nume – Knez Lazăr. Păi, Knez Lazăr nu poate fi decât Ţarul Lazăr al Serbiei (1329-1389). Se potriveşte şi numele Doamnei sale, Ţariţa Miliţa. Ce treabă are Cneazul Lazăr cu ctitorirea Mănăstirii Argeşului? Sau să fie Mănăstirea Ravanica cea pe care o ţine în mâini? Că, parcă, totuşi, nu prea seamănă cu a noastră. Iar legătura să fie originea sârbească a Doamnei lui Neagoe Basarab? Nimic nu pricep. Serios acum, chiar nu mă citeşte niciun profesor de istorie, ori vreun specialist în pictură bisericească, să mă lămurească şi pe mine? Mda, probabil că nu, ar fi intervenit de mult să-mi transmită că bat câmpii. :))

Trecem peste. Ce să vă mai spun? Despre criminalul ăla odios de Manole n-am chef să vorbesc. Despre biserica nouă cu ultimii doi regi ai României, nici atât. Am uitat cu totul de Fântâna meşterului asasin, la fel cum am uitat să mă uit după aşa-zisul mormânt al victimei sale.

În schimb, mi se pusese pata să caut mormântul Elenei Lupescu. Sincer, cei care au decis să-i aducă pe Carol al II-lea şi pe Lupeasca de la Lisabona şi apoi să-i despartă, aruncând-o pe ea undeva în fundul curţii, mi se par la fel de odioşi ca şi Manole. În fine. Au ascuns-o atât de bine pe biata femeie, încât ne-am chinuit o jumătate de oră s-o găsim. În van. Am fost chiar şi ilegalişti, am ignorat un semn de „trecerea oprită”, ne-am învârtit până am ameţit pe alei şi pe la micile capele de lemn din curtea din spate a bisericii. Într-un final, o doamnă s-a milostivit să ne îndrume, dar era deja tardiv. Tocmai descoperisem pe una dintre alei un picior de mistreţ în plină descompunere şi mi se luase cu totul.

Ioana

8 thoughts on “Curtea Domnească şi Mănăstirea Curtea de Argeş

  1. Tania

    Aveam destule îndoieli legate de câteva evenimente din trecutul nostru…Acum,am mai multe! De fapt,pun sub semnul întrebării multe din “istoriile” învățate la scoala. Manastirea Curtea de Arges, rămâne un reper în istoria romanilor.

    Reply
    1. Ioana Post author

      Haha, ar trebui să-i citeşti pe Junimişti, pe alde Panu şi Xenopol, să vezi cum dădeau ăia de pământ cu Ştefan cel Mare. :)))
      Acelaşi Ştefan cel Mare căruia ajunseseră până şi polonezii să-i compună balade şi despre care se crucesc istoricii din întreaga Europă cum naiba de a reuşit să rămână domn timp de 50 de ani şi să facă dribling mai ceva ca Messi cu trei mari puteri europene care-i stăteau în coastă, ajungând să-l considere ca fiind unul dintre cei mai mari diplomaţi şi strategi ai Evului Mediu.
      Prin urmare, poţi pune sub semnul întrebării orice. 🙂

      Reply
  2. Anda

    Eu am doua semne de intrebare moldovenesti.. .Stefan cel Mare si Stanilesti… am cautat inversunata in acel sat ceva care sa aminteasca de vestita batalie si nimic…. dar nimic, nimic…

    pupici ioana *

    Reply
    1. Ioana Post author

      Haha, mă blocasem când am citit de Stefan cel Mare şi Stănileşti, mă apucasem să le “analizez” împreună şi mă întrebam când naiba s-o fi bătut şi pe acolo şi mie nu mi-a spus? :)))
      Noroc cu patima mea pentru Rusia imperială şi cu faptul că însuşi Petru cel Mare şi-a mutat fundul la Stănileşti să se bată cu turcii.:)) Normal că nu nu mai găseşti nimic pe acolo, s-a retras ţarul meu cu coada între picioare şi a luat tot ce-a putut cu el. Inclusiv pe Cantemir. :))

      Io, sincer, legat de Ştefan cel Mare n-am semne de întrebare. Adică, na, nu cred că mi-ar fi plăcut să-mi beau cafeaua cu el, cred că l-aş fi detestat de moarte ca individ, dar, din punctul meu de vedere, a fost chiar mult mai mare decât am învăţat noi în manualele alea de istorie tâmpite. Ce nu pricep io din toate istoriile astea e ce caută, în aceeaşi frază cu el, consideraţi cumva egali, alde Ţepeş sau alde Mihai Viteazu. Şi nu pricep de ce nişte domni cu adevărat mişto, gen Radu Şerban, sunt trataţi cu mare flit. Şi de ce Bătălia de la Rovine e tratată ca o mare victorie împotriva turcilor, când, odată cu ea, Mircea cel Bătrân şi-a pierdut tronul pentru aproape doi ani. Deh, multe nu pricep io, sunt o nepricepută, ce mai! :))

      Pup, Anduţa! :* :*

      Reply
  3. Cata

    O mizerie de articol…pacat ca sunt lasati astfel de oameni care se cred mari istorici sa publice asa ceva…legat de Biserica Domneasca din Curtea de Arges… cate carti a-ți cercetat cu privire la aceasta biserica?cred ca niciuna…frumos ar fi ca fiecare sa promovam ceea ce mai avem din aceste comori nu sa ne distrugem istoria… care si asa este subreda.

    Reply
    1. Ioana Post author

      Mno, ce să-i faci, fiecare cu fetişul lui. Se pare că fetişul meu e să public mizerii, mai ales mizerii de comentarii.
      Dar, dincolo de faptul că n-am priceput exact ce sau pe cine am distrus, am o curiozitate: dacă tot mă întrebarăţi câte cărţi am (sau a-m?) cercetat, ce aţi (sau a-ţi, ca să fie pe înţelesul dvs.) zice de o carte de gramatică? Nimic complicat, clasa a III-a, pe-acolo.

      Reply
  4. Tania

    Ai combatant serios ! Macar copertile manualului de gramatica,clasa a 3-a,le-o fi vazut?:-) 🙂 Important este ca-l preocupa istoria:-) 🙂 sau ce-o intelege (daca intelege):-) 🙂

    Reply
    1. Ioana Post author

      Taci, tu, că acuşilea se întoarce să ne pună definitiv la punct şi să ne fluture prin faţa ochilor diploma de Doctor Honoris Causa sau cardul de membru Mensa. Sau, poate, mai degrabă să ne povestească cum joacă el câte 12 ore pe zi jocuri de aşa-zisă cultură generală şi domină autoritar topurile aferente? Că, nu ştiu de ce, am aşa un feeling că recunosc personajul şi că nu e prima oară când îşi slobozeşte pleiada de puncte de suspensie pe aici 😀

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.