Creta – Vacanţa mea de septembrie

Septembrie-octombrie, chiar. Aşa cum primul avion charter cu destinaţia Rodos decola din Bucureşti la început de iunie cu mine în el, tot aşa şi ultimul charter spre Heraklion avea la bord un pasager de seamă: pe mine, evidentamente. Se făcea că era 25 septembrie, că plecasem cu o seară în urmă din Sibiu pe ploaie îngheţată şi tremurând de frig, că visam la mare şi la soare.

N-a fost să fie tocmai precum în visurile mele, mai întâi furtuna Xenophon şi apoi ciclonul Zorbas s-au ocupat de fugăritul soarelui şi stârnitul vântului când îţi era lumea mai dragă, dar, trăgând linie, a fost bine, chiar mai bine decât preconizau Oracolul din Delphi, Romica Jurca şi fii-su.

În sensul că, oricât şi-au unit forţele, ciclonul şi furtuna n-au reuşit să producă decât două-trei ploi mai acătării. Au fost, într-adevăr, valuri cum nu mi-aş fi putut închipui că voi întâlni în Grecia, însă nici pe departe la nivelul anunţat de cretinopaţii protevişti, antenişti, realitişti, digidouăşpatrişti, care relatau de dimineaţa până seara, cu voci gâtuite şi semănătoare de panică, cum turiştii sinistraţi din Ciclade şi Creta sunt disperaţi să-şi părăsească insula şi nu pot. 

Una peste alta, dintre toate concediile mele de până acum, e foarte posibil ca ăsta să fi fost campionul absolut în materie de raport calitate-preţ. M-am trezit devreme, în octombrie 2017, când tocmai se lansau ofertele Early Booking. Aveam oricum de gând să stau singură în cameră, aşa că nu m-a interesat numărul de stele al unităţii de cazare. M-am mulţumit cu cele două ale hotelului Malia Holidays. Şi, nu ştiu cum să vă spun, dar în Rodos am avut o stea în plus şi hotelul a fost mai prost. În Malta am stat la patru stele şi hotelul tot mai prost a fost, iar exemplele pot continua. Singura reclamaţie ar fi legată de pernele alea îngrozitor de umflate. Până să mă prind (deh, ardeleancă, mă prind mai greu) c-ar fi cazul să renunţ la ele, m-am ales cu gâtul strâmb.

Am avut incluse în preţ şapte nopţi de cazare cu mic dejun, zbor direct cu Taromul (cu bagaj de cală) şi transfer cu autocarul la şi de la hotel. De plătit, am plătit la Paralela 45 în jur de 370 de Euro, din care doar suplimentul de single bănuiesc că s-a dus bine spre sută. Puţin, dacă mă întrebaţi pe mine. Iar dacă se pregăteşte careva să-mi dea lumină şi să-mi explice că era muuult mai ieftin dacă combinam zboruri low cost cu diverse feriboturi şi călătoream cu bagaj de mână, dormind apoi la hostel în camere de câte opt paturi, aş zice să nu se obosească prea tare.

La senzaţia asta de raport preţ-calitate excelent au contribuit şi serviciile locale. Cum ar fi transportul public. Între Malia şi Heraklion sunt 34 de kilometri, între Malia şi Agios Nikolaos 31. Autobuzul costa în jur de 4 Euro (4,10, respectiv 3,90, ca să fiu mai exactă). E adevărat că o dată, o singură dată, am fost nevoită să mă cam iau la bătaie la propriu pentru a prinde ultimele două locuri, pentru mine şi pentru vară-mea, într-un autobuz supraaglomerat care pleca spre seară din Heraklion. Acum ce să zic, io mi-s destul de civilizată de felul meu, am stat destulă vreme la coadă, în relativă pasivitate, lăsându-i pe unul şi pe altul să mi se înghesuie în faţă. Un cap încasat în dinţi de la o piticanie cheală, bărboasă şi tupeistă aflată în plin proces de depăşire ilicită mi-a activat însă latura războinică fix la momentul potrivit şi m-a transformat mintenaş în buldozer. Mno, după noi s-au închis uşile, iar piticania uşor avariată a rămas să aştepte alt autobuz. Sau s-o ia pe jos, treaba ei.

Apoi, mâncarea. Dacă mă plângeam că în Rodos am mâncat înfiorător de prost, în Creta mi-am scos pârleala cu vârf şi îndesat. Orice aş fi comandat, de la brânză saganaki la creveţi, de la paste cu midii până la sarmale în foi de viţă umplute cu orez, de la peşte spadă la cele mai diverse salate, sfârşeam invariabil lingându-mă pe degete. Şi, ce să vezi, tavernele erau mai faine, iar preţurile mai mici decât în Rodos. Chiar şi berea era mai ieftină.

Am şi o mică frustrare legată de vacanţa cretană, dată de contraperformanţa de a nu face nici măcar o singură baie în mare. E adevărat că, aşa cum m-am lăudat în nenumărate rânduri, nu stau la plajă nici să mă împuşti. N-aş fi zis însă nu unei (sau chiar mai multor) bălăceli, mai ales în valurile alea spectaculoase. Nu s-a nimerit. Domiciliam în centrul Maliei, la mai bine de un kilometru de plajă, mi-a fost un pic peste mână să mă deplasez până acolo cu tot echipamentul din dotare doar pentru o baie pe care, până la urmă, o puteam face şi în piscină. Iar în cele două rânduri în care m-am hotărât, în sfârşit, să mă duc, a început să plouă, csf, ncsf.  Nu-i nimic, recuperăm data viitoare!

Despre ce-am mai săvârşit prin Creta o să tot povestim cât o ţine iarna. Până atunci, câteva fotografii:

Ioana

5 thoughts on “Creta – Vacanţa mea de septembrie

  1. Anda

    Mi-a luat un pic de timp pana sa-mi dau seama unde tine picioarele domnita cu perdeaua , cred ca aduceam un pic la mimica cu catelusul :)) Superbe statuetele. La mancare ma abtin , nu este domeniul meu ( pentru cei ce nu ma cunosc :))))))))))
    pupici Ioana :*

    Reply
    1. Ioana Post author

      Mie mi-a luat timp să mă prind care-i domniţa cu perdeaua! :)))
      Daaa, statuetele alea au fost obiectivul meu principal în Muzeul de Arheologie din Heraklion. Sunt nişte zeiţe minoice purtătoare de şerpi, o să scriu oricum mai multe despre muzeu, tare tare interesant mi s-a părut.
      Mâncare? Ce-i aia mâncare? Cine, noi? :))) :*

      Reply
  2. Tania

    Reconfortant să citești despre mare, soare, plaja, când avem zăpadă de 10-15 cm afara, și minus 7-8 grade😜. Parca simt briza marii, și aud zgomotul valurilor😌.Super, Ioana!😘

    Reply
    1. Ioana Post author

      Doar 10-15 cm? Fericito! :d
      E reconfortant şi să scrii despre mare, soare, plajă, alea. Parcă mă mai scoate din modusul de strictă supravieţuire în care intru prin decembrie de câţiva ani încoace. Cred că-mi fac răboj şi mă apuc să tai zilele până în martie. :)) :*

      Reply
  3. Pingback: Creta – Malia, tabăra de bază | De pe drum …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.