Creta – Palatul Knossos şi Muzeul de Arheologie din Heraklion

Două mega-obiective turistice pe care le-am perceput cum nu se poate mai diferit, dar pe care le voi trata împreună, pentru că şi biletul (luat de la palat cu o investiţie de 16 Euro) a fost unul combinat.

Deci, a fost mai întâi Palatul Knossos. Am ajuns acolo cu taxiul, luat din apropierea portului din Heraklion. În staţiile de taxi din centru era afişat un preţ standard de 9 Euro pentru cursa până la Knossos (vreo 5-6 km), omul nostru ne-a cerut 13, atâta i-am şi dat, fără alte comentarii. Până la urmă eram patru în maşină, chiar nu conta. Comentariile mi le-am auzit eu ulterior, aruncate în neant şi, cică, fără adrisant, că aşa-i în tenis.

Mbon. Să vă zic despre Palatul Knossos. Păi, e unul dintre acele locuri în care ai vrea să te extaziezi până la cer şi înapoi, să ţi se umezească ochii de emoţie, să-ţi tremure genunchii precum gelatina. Şi, futu-i, nu ţi se-arată. La naiba, te afli în buricul celei mai vechi civilizaţii din Europa care chiar se poate numi civilizaţie şi tot ce vezi în faţa ochilor sunt betoane. Betoane şi iar betoane. Coloane roşii din beton armat, scări din beton armat, ziduri şi acoperişuri din beton armat, coarne sacre de taur din beton armat, mă-sa mare din beton armat.

Stai şi te-ntrebi ce-o fi fost în capul lui Sir Arthur Evans acum o sută de ani şi, mai ales, ce-o fi fost în capul autorităţilor vremii, de l-au lăsat să-şi îndeplinească toate fanteziile umede legate de anticii minoieni. N-o să merg chiar până acolo încât să-l compar cu dementul ăla de Schliemann, adevăratul distrugător al Troiei, până la urmă astea erau vremurile, măcar Evans n-a folosit instrumente „arheologice” clasice gen dinamită, mai avea ceva şcoală, şi, în plus, chiar cred că a fost mânat de intenţii bune. În sensul că îl ardea mai tare dorinţa de a fi considerat un mare cercetător decât cea de a subtiliza vreun tezaur de-ale lui Minos, de a-l scoate pe şestache din Grecia şi a-l vinde pe bani buni către British Museum sau gen.

Dar, chiar şi aşa, tot mi-aş dori ca anumite vestigii să fi fost descoperite cu 50 – 100 de ani mai târziu, când ideea de conservare începuse deja să primeze în faţa imaginaţiei slobode a vreunui aşa-zis arheolog, când peste un rest de zid de jumate de metru nu mai construiai tu încă două etaje că aşa ţi s-a năzărit şi când nu mai completai tu după cum te tăia capul câteva bucăţele de frescă descoperite, cât să-ţi dea într-un final tabloul complet cu răpirea din serai.

Acestea fiind zise, mie uneia Knossos nu. mi-a. plăcut. deloc.

Las’ că mi-a plăcut în schimb Muzeul de Arheologie din Heraklion de n-am mai putut. Am vrut să-l vizităm iniţial în aceeaşi zi, dar, odată ajunse la intrare şi trezindu-ne în spatele unei cozi de câteva sute de persoane, care mai stătea şi pe loc peste toate cele, eu şi Monica ne-am declarat abandonul şi-am plecat la bere.  

Am revenit a doua zi, imediat după ora deschiderii. Şi, tare bine am făcut. Pe lângă că nu era deloc îngrămădeală la intrare, nici n-am fost căutate în desagi şi trecute prin scanere cum se întâmpla cu o zi în urmă, că ăsta fusese motivul principal pentru coada aia interminabilă şi imobilă. Drept care, nu m-a forţat nimeni să-mi las Kalashnikovul la garderobă. :))

Muzeul în sine e absolut impresionant, fascinant şi cum mai vreţi voi să-i spuneţi. Probabil c-ar fi momentul s-o ard academic şi să vă luminez cum e cu perioada minoică, miceniană, întunecată, arhaică, clasică, elenistică, alea-alea. Numai că nu.

Tocmai constatasem cu o seară în urmă că-s varză. Mă rugase Ştefana, una dintre prietenele mele aflată şi ea în Creta, să-i povestesc legenda minotaurului. Şi i-am trântit nişte tâmpenii, de cred că s-au enervat cu spume toţi zeii din Olimp şi de aia mi-au trimis ciclonul Zorbas pe cap. Am făcut un pilaf sinistru în care nu mai ştiai care-i mă-sa lui Minos (Europa) şi care-i nevastă-sa (Pasiphae), care-i Zeus şi care-i taurul cretan, cine-a sedus pe cine şi cine i-a făcut copii cui. M-am prins la un moment dat că-mi dă cu virgulă, dar până n-am deschis o wikipedie tot nu m-am lămurit unde-am bramburit-o.

Aşadar, când am ajuns la muzeu nu mai aveam de apărat nicio reputaţie de fină intelectuală şi profund cunoscătoare de subtilităţi ale istoriei. Drept care, făcând abstracţie de câteva fetişuri mai vechi de-ale mele, gen divinităţile (sau preotesele) minoice purtătoare de şerpi şi sarcofagul de la Hagia Triada, m-am dixtrat maxim cu vară-mea în cele câteva ore petrecute prin sălile muzeului.

Printre altele, le-am căutat şi le-am găsit pe cea mai frumoasă cucoană din muzeu, pe cea mai urâtă şi pe cea mai culturistă. And the winners are…  

Apoi am constatat cu stupefacţie că minoienii le cam aveau cu hora din Moldova. Mai mult decât atât, am descoperit şi nişte pliznăi (voi ăştia mai tineri, daţi o căutare după pliznăi/pliznoţi, era un banc din epoca de aur). M-a cam şocat o perucă din fier, mai ales că eu eram cu gâtul strâmb de vreo două zile. Tocmai începusem să mă înspăimânt de cât sadism putea exista la popoarele antice, când m-a lămurit plăcuţa indicatoare că nu am de-a face cu un instrument de tortură, aşa cum mă reprezisem să cred, ci cu o perucă destinată statuilor. Fără risc de torticolis.

Gata cu aberaţiile. Încă una (o tură de poze) şi mă duc.

Ioana

6 thoughts on “Creta – Palatul Knossos şi Muzeul de Arheologie din Heraklion

    1. Ioana Post author

      Dacă pui astfel de întrebări, înseamnă că n-ai avut niciodată dureri cervicale. Ceea ce-i grozav! 🙂

      Ideea e că avea pe puţin 10 kile peruca aia. Să fii obligat s-o ţii în cap, după câteva minute bănuiesc că începi să urli de durere,iar după alte câteva minute ajungi să-ţi doreşti să te împuşte naibii careva, din milă. Dacă eşti olteancă din aia care-şi cară coşul pe cap, probabil că rezişti un pic mai mult. :))

      Reply
  1. ,,unu,,

    Nu,nu am avut deoarece sunt ,,tanar fecior,,haha!Deci dupa ,,tratament,, hernie de disc la vertebrele cervicale scria pe diagnosticul individelor

    Reply
    1. Ioana Post author

      Din fericire, nu erau chiar atât de perverşi minoienii ăştia, chinuiau doar statuile. Mi-o luase mie imaginaţia razna, că erau atât de umflate pernele de la hotel (şi eu atât de proastă, de am renunţat la ele abia după vreo 4 zile), încât mă durea gâtul de aveam momente când nu-mi puteam duce capul propriu, darămite să duc o perucă de zece kile. 😀

      Reply
  2. Tania

    Fascinant, chiar daca a intervenit Sir Arthur Evans, urmele civilizației sunt evidente. Hora din Moldova? 😂😅 Mi-ar placea sa cred că avem ceva legături cu minoienii, cu civilizația lor…Cu civilizația, in general! Frumoase bijuteriile! Pup,Ioana😘

    Reply
    1. Ioana Post author

      Păi na, problema e că a distrus multe urme reale, a construit pe-acolo cât să-i placă lui ce iese, a aruncat pur şi simplu ce nu-i convenea, fără să documenteze nimic din urmele lăsate de micenieni, de exemplu. Poate că, dacă Cnossos era descoperit doar acum 20 de ani să zicem, cu metodele actuale s-ar fi prins omuleţii mai bine cum arăta în realitate aşa-zisul palat. În fine, omul a fost ok, alţii dinamitau siturile şi tot ce-i interesa era să găsească tezaure din aur, orice alte vestigii arheologice puteau fi distruse fără remuşcări.

      Păi nu e hora din Moldova? :)) Parcă o şi auzeam pe Mioara Velicu… Hai, Catrină, şi ne-arată, măăăiii! :)))))) Pup! :*

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.