Creta – Malia, tabăra de bază

Malia este un orăşel de coastă, situat la 34 de kilometri distanţă faţă de Heraklion, care numără un pic peste 3.000 de suflete, trăieşte bine mersi din turism şi se laudă cu plajele sale, viaţa de noapte şi ruinele unui palat minoic.

Cum eu şi plajele avem mai degrabă o relaţie de tipul baba şi mitraliera şi cum, dată fiind matinalitatea mea de-a dreptul enervantă din vacanţe, habar n-am cu ce se mănâncă viaţa de noapte, nu-mi rămânea altă variantă decât să mă dedic trup şi suflet arheologiei.

Drept care, nu m-am cazat bine că am şi început să întind gâtul după un taxi care să mă ducă la ruine.

De astă dată n-am mai fost singură în concediu, ne-am adunat nu mai puţin de cinci muieri, dar, antisocială din părinţi campioni cum sunt, repetasem de mă plictisisem, aproape ca pe o mantră, că ne-om vedea când ne-om întâlni şi că, cel puţin din punctul meu de vedere, fiecare-i cu aia mă-sii. Numai că, ce să vezi, s-a dovedit că fac o echipă de-a dreptul bună cu Monica, singura verişoară primară pe care o deţin în palmares, aşa că majoritatea obiectivelor de pe listă le-am vizitat împreună. Inclusiv Palatul Malia.

După cum ziceam în postarea anterioară, am domiciliat pe perioada vacanţei chiar în centrul centrului Maliei, astfel încât o staţie de taxiuri nu putea fi prea departe. Nici nu era, de altfel. Mai exact, era chiar peste drum. Teoretic sunt 3 kilometri până la ruine, practic mi s-au părut a fi ceva mai mulţi (4-5), în condiţiile în care ne-am întors pe jos şi ne-a luat vreo oră plimbarea, desfăşurată într-un ritm destul de alert. Drept e că ne-am întors pe altă rută. 8 Euro ne-a costat distracţia, se pare că ăsta e preţul standard, nu e ca şi cum ar porni careva ceasul sau ar sta cineva să-şi bată capul cu preţul per kilometru.

Aşa-zisul palat mi-a plăcut tare. Mai tare decât infinit mai galonatul Knossos. Le-am vizitat pe amândouă atât cu 14 ani în urmă, la prima vizită pe meleaguri elene, cât şi acum, în anul de graţie 2018. Mă gândeam că mi s-or mai fi schimbat în timp percepţiile, dar nu prea. Din Knossos n-am înţeles mai nimic, ba, mai mult, l-am perceput mai degrabă ca pe o adunătură de betoane care n-au ce căuta acolo şi ca pe o expresie a fanteziei lui Sir Arthur Evans, lăsată să zburde cam prea slobodă. În schimb, ruinele din Malia, pe lângă că par mult mai autentice, au o logică pe înţelesul meu, mi-au permis să mă prind fără prea mari eforturi care era piaţa centrală, unde erau scări, cripte şi depozite, ba chiar şi că sacrificiile animale erau la ordinea zilei. Până şi peisajul e mai frumos în Malia, munţii din fundal rezolvând cazul din punctul ăsta de vedere.

Ca istorie sunt tot pe-acolo, atât Knossos cât şi Malia aparţin aceleiaşi culturi minoice, au cunoscut cam aceleaşi perioade de înflorire începând cu debutul mileniului al doilea î.e.n., întrerupte grav de diverse cutremure, erupţii vulcanice şi tsunami-uri venite tocmai din Ciclade, până când, pe la începutul secolului al XIV-lea î.e.n., au apărut micenienii şi le-au dat definitiv stingerea minoienilor, cu palatele lor cu tot. Atâta doar că Knossos era rezervat mai degrabă celor cu sânge albastru, în timp ce aşezarea din Malia era probabil accesibilă inclusiv pulimii.

Revenite în centrul orăşelului, am luat la puricat străduţele dispuse vraişte ale centrului vechi. Nu e mare zona istorică, n-are nici obiective turistice nemaiîntâlnite, în schimb e labirintică, fermecătoare şi colorată. Din loc în loc sunt presărate bisericuţe, probabil că dacă mi-aş fi bătut capul cu ele descopeream cel puţin un Agios Nikolaos şi o Agia Varvara. Şi mai prezente sunt însă tavernele, care mai de care mai dichisite şi mai îmbietoare.

Dacă tot am pomenit de taverne, ţin să subliniez încă o dată că, spre deosebire de Rodos, am mâncat în Creta atât de bine şi de cu poftă, de nu mă mai încăpea nicio pereche de blugi când m-am întors din vacanţă. Şi, bineînţeles, fiind cazată în Malia, cam jumătate dintre mesele copioase s-au săvârşit aici, în zona istorică, în apropierea ţărmului sau pe interminabila stradă Dimokratias, care face legătura între centru şi mare. Parcă îmi pare şi rău că, marcată încă de dauna culinară totală din Dodecanez, mi-a luat trei zile până să mă îndur şi să încep să-mi pozez minunăţiile din farfurie.

În fine, chiar dacă n-am servit plajă în Malia, tot mi-am deplasat fundul până acolo într-o dimineaţă, când tocmai se oprise furtuna, iar dânsa (plaja, adică) se prezenta fix cum îmi place mie: rece şi pustie.   

Ioana

2 thoughts on “Creta – Malia, tabăra de bază

  1. Pingback: Satele de munte din zona Maliei cretane (1): Krasi | De pe drum …

  2. Pingback: Creta – Jumătate de zi la Heraklion | De pe drum …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.