Category Archives: Transilvania

Gherdeal, satul părăsit. Sau nu.

Era sâmbătă seara şi tocmai intrasem în casă după o zi de răsfăţ al simţurilor la Fântânele. Sună telefonul. Adina. Vii mâine cu noi până la Gherdeal? Unde, la Merghindeal? Nu, mă, Gherdeal! Vin, cum să nu vin, vin oriunde-i toamnă, dar, totuşi, ce-i aia Gherdeal? Păi ţi-am mai povestit despre satul ăla părăsit de lângă Bruiu, nu ţii minte? Parcă, parcă. Continue reading

Guruieţii de la Şona

Nu cred că e cazul să porniţi la drum din Constanţa sau din Oradea având ca unic obiectiv sau ca ţintă principală piramidele de pământ de la Şona. Cred însă că, dacă tot aţi ajuns în zona Făgăraşului, guguloaiele merită un ocol. Asta dacă sunteţi cu maşina şi nu vă închinaţi la ea precum alţii la icoane. Dacă însă cutia de tablă e Dumnezeul vostru secret, lăsaţi-o aşa. Iar dacă nu dispuneţi de maşină mică, chiar nu mai ştiu ce să zic. Continue reading

Pe urmele neamului* – Cetatea Făgăraşului

*Neamul meu propriu şi personal, ca să fie clar. Tata se trage din Făgăraş, e născut şi crescut acolo. Drept e că, atunci când a plecat, a plecat cu tot familionul de origine, aşa că nu mai am rude prin zonă, dar parcă tot e un pic jenant că ultimele mele amintiri legate de Făgăraş sunt din liceu sau, hai, din facultate şi se rezumă la nişte flash-uri cu un restaurant care funcţiona pe atunci în pivniţele cetăţii. Continue reading

Hundertbücheln – Movilele de la Movile

Până acum o lună nici măcar nu ştiam că în estul judeţului meu, dincolo de Agnita, există un sat pe nume Movile (fost Hundrubenchiu). Cu atât mai puţin ştiam că numele e perfect justificat de geografia locului şi că, în imediata apropiere a satului, din Podişul Hârtibaciului se ridică zeci de gâlme misterioase. O sută în cap, dacă ar fi să ne luăm după denumirea germană a localităţii Movile, Hundertbücheln. Continue reading

Bran (3) – Cetatea Râşnov

În ultima dintre cele trei zile petrecute la Bran, inspiraţi de splendoarea în roz de pe Culmea Ţigăneşti, ne-am fi dorit să repetăm figura. Cu un alt munte pe care-l bănuiam de ţinută girlish, Leaota. Ne-am lăsat amăgiţi de multitudinea de autocare şi microbuze care circulau de-a valma prin zonă şi care ne-au făcut să credem că-i un fel de peace of cake ajunsul până în satul Dragoslavele, Continue reading

Bran (1) – Un castel despre care s-a spus totul, inima unei regine şi un traseu surpriză (pentru mine)

La Bran am ajuns târziu, foarte târziu. De castel zic. Nu v-o servesc pe aia cu „spre ruşinea mea” că nu mi-e ruşine. N-am ajuns mai devreme pentru că n-am vrut. De mişunat am început să mişun prin ţară în a doua jumătate a anilor nouăzeci, în primii câţiva ani singurele drumuri care mă atrăgeau erau cele marcate cu cruci, triunghiuri, benzi şi buline. Roşii, albastre şi galbene. Continue reading

În vizită la Iulia şi Carolina. Alba Iulia. Alba Carolina.

Anul trecut, la sfârşit de aprilie, reuşeam într-un glorios final, după nenumărate amânări, să ajung la Alba Iulia într-o duminică însorită şi să mă plimb în voie prin cetate, pentru prima dată de la marea renovare încoace.

Habar n-am de ce n-am scris atunci, la cald. Cred că n-am mai apucat până să plec în Turcia, câteva zile mai târziu, iar odată întoarsă Continue reading

Râpa Roşie în culori de primăvară

Mi-era dor de Râpa Roşie, dor care începuse să îmbrace forme acute după zborul de anul trecut peste întinderile Cappadociei. S-a întâmplat să-mi ostoiesc dorul abia acum, în cea de-a doua zi de Paşte. S-a mai întâmplat să fie prima zi din an în care am conştientizat cu adevărat că a venit primăvara, în care am adulmecat pe îndelete şi îmbrăţişat cu sufletul verdele ierbii şi albul florilor de corcoduş. Continue reading

Turistă cu treabă prin Braşov

Zilele astea mi-am amintit de un fel de prolog la periplul meu sud-american despre care tot scriu şi tot scriu cu ceva întreruperi de mai bine de un an încoace. Dintre cele patru ţări în care am călcat, singura pentru care noi, românii, avem nevoie de viză turistică e Bolivia, iar de la agenţie fusesem informată iniţial că pentru obţinerea ei ar fi necesar să mă vaccinez împotriva febrei galbene. Continue reading

Trenule, maşină mică…(3) – Sighişoara cea colorată

De la Rupea la Sighişoara am făcut cu trenul accelerat – mă rog, InterRegio sau cum naiba îi spune mai nou – mai puţin de o oră. Iniţial era vorba că voi rămâne singură în Sighişoara, oraş în care păşisem o singură dată, pe când eram copil, urmând să mă întorc seara la Sibiu tot cu trenul, cu „escală” la Mediaş sau Copşa Mică. Continue reading