Nu mi-au fost suficiente patru zile pline în Budapesta. M-am mişcat în reluare, am petrecut în fiecare zi ore bune răsfăţându-mă pe terase şi lăsându-i pe alţii să se precipite, m-am mai retras la pensiune pentru câte o porţie suplimentară de somn în timpul zilei, am fost nehotărâtă în privinţa unor obiective, am strâmbat din nas la altele. Continue reading
Plimbându-mă în treaba mea prin Budapesta, m-a lovit la un moment dat, precum un ciocan în cap, o curiozitate morbidă de a afla versiunea maghiară oficială cu privire la istoria Transilvaniei. Cu lux de amănunte, dacă se poate. Aşa că m-am luat şi m-am introdus în Muzeul Naţional al Ungariei. Din care m-am extras după o eternitate mai bogată cu migrena vieţii, în condiţiile în care pe mine Continue reading
De claustrofobia mea cu iz de antropofobie am mai amintit pe ici, pe colo. Să fie sănătoasă, nu m-am prea omorât să mă iau la trântă cu ea, nu mi se pare chiar atât de handicapant că nu pot dormi într-un prici sau într-un refugiu de creastă, în condiţiile în care nu am oricum niciun fel de pornire să dorm într-un prici sau într-un refugiu de creastă. Mai nasol e când mă apucă panicile prin cabina de duş, Continue reading
Buda sau Pesta? Pesta sau Buda? Încă mă întreb care mi-a plăcut mai mult. După cinci nopţi petrecute acolo, Pesta devenise un fel de „acasă”. Locul în care, pe la unşpe noaptea, trăgeam o haină peste bluza de pijama cu iepuraşi, şlapii peste şosetele flauşate şi plecam la bere după colţ (sunt o divă, dadada). Cu Buda a fost altfel. De cum am părăsit zona Castelului Buda şi am păşit pe Tárnok utca, Continue reading
Ca (aproape) în fiecare an, perioada sărbătorilor de iarnă e una dedicată (aproape) exclusiv lenei. Inclusiv lenei de a scrie. Bine, anul ăsta sunt oricum prea ocupată cu alte activităţi care îmi perturbă plăcerea de a-mi savura lenea, gen cataplasme cu sare de Bazna, ungeri cu untul pământului, masaje terapeutice, kinetoterapii, alea. Continue reading
Una dintre cele mai dragi amintiri din Budapesta. O dimineaţă răcoroasă de sâmbătă. Tocmai s-a oprit ploaia, un pic de negură, aer perlat, străzi aproape pustii. Încă nu m-am îndurat să iau Budapest Card-ul ăla, nu mi-a trecut foamea de a descoperi oraşul la pas. Continue reading
După ce-am părăsit Cartierul Evreiesc, mi-am băut limonada şi cafeaua, am hotărât că prea multă disciplină strică. Nu trecuse nici jumătate de zi, iar eu aveam deja la activ două muzee şi, cumulat, vreo oră de stat cu ochii îngropaţi în hartă. Prin urmare, harta a dispărut în rucsac, iar eu am lăsat picioarele să mă poarte.
După ce ne-am plimbat prin Moscova anului 2013, ar cam fi cazul să revenim în prezent. În anul de graţie 2015 adică. Se făcea că trecuse vara şi că, după trei săptămâni de ace chinezeşti înfipte zilnic în mine, trăiam cu impresia că am scăpat pe termen lung de durerile de spate. Wishful thinking, desigur, după cum aveam să constat ceva mai târziu. Continue reading