Category Archives: Peru

Peru (7) – În vizită la indienii uro

Ultima zi în Peru! Deprimant, noroc că nu e în acelaşi timp şi ultima zi din concediu, altfel treceam pe xanax încă de la primele ore ale dimineţii. Şi când spun primele ore ale dimineţii chiar nu glumesc, agenţia parteneră de la faţa locului şi-a impus în cele din urmă punctul de vedere (asistasem şi eu seara la recepţie la bătălii înverşunate duse pe tema asta), astfel încât ne-am trezit programaţi să plecăm cu Continue reading

Peru (6) – Cu autobuzul la cota 4.335

După marele stres de la Machu Picchu a urmat o zi liniştită, petrecută în cea mai mare parte în autocar, pe ruta Cuzco – Puno, pe platoul andin Altiplano, la altitudini care pe alocuri trec bine de 4.000 metri.

Dacă reuşesc să mă refugiez în spatele autocarului şi am locul de lângă mine liber, astfel încât să nu mă toace nimeni mărunt şi să-mi pot întinde Continue reading

Peru (4) – Cusco, my love

Gata, am zis! Nu plec pe nicio Vale Sacră! N-o să plângă nici Tambomachay, nici Ollantaytambo şi nici Pisac-ul după mine, în schimb eu mă voi da cu capul de pereţi dacă nu-mi fac damblaua în Cuzco al meu. Cuuum, zbori enşpe mii de kilometri până aici, dai o căruţă de bani şi nu vii să vezi Valea Sacră?!? Nu! Adică da, nu vin nicăieri. Vei regretaaaaaaa… Aham. Continue reading

Peru (2) – Zbor deasupra Anzilor

În general nu mă dau în vânt după zborurile cu avionul, de când mă ştiu am o problemă cu spaţiile înguste, iar lipsa de mişcare şi de nicotină nu prea contribuie nici ele la buna mea dispoziţie. Şi, dacă prin absurd aş fi fost încă flămândă de avion, periplul ăsta sud-american m-ar fi săturat cu siguranţă. 10 (ZECEEEEEEE ) avioane, na să ai! Continue reading

Peru (1) – Cum am ajuns în America de Sud şi prima destinaţie: Lima

Demult, undeva prin Cretacic, când tocmai începusem să-mi descopăr dorul de ducă, mă gândeam că oricum nu voi avea vreodată şansa să văd piramidele egiptene, drept pentru care mi-am propus, în compensaţie, să calc măcar o dată, pentru un traseu cât de scurt, în fiecare dintre masivele montane ale României. Continue reading