La Bran am ajuns târziu, foarte târziu. De castel zic. Nu v-o servesc pe aia cu „spre ruşinea mea”, că nu mi-e ruşine. N-am ajuns mai devreme pentru că n-am vrut. De mişunat, am început să mişun prin ţară în a doua jumătate a anilor nouăzeci, în primii câţiva ani singurele drumuri care mă atrăgeau erau cele marcate cu cruci, triunghiuri, benzi şi buline. Roşii, albastre şi galbene. Continue reading
Bran (1) – Un castel despre care s-a spus totul, inima unei regine şi un traseu surpriză (pentru mine)
12 Replies
Să nu vă gândiţi că cel mai greu urcuş din viaţa mea s-a întâmplat undeva pe munte, că nu-i cazul. Se făcea că eram la „poalele” unei pensiuni de lângă Cabana Plaiul Foii şi trebuia să urc fix un etaj pentru a ajunge să fac dracului un duş şi să-mi hodin oasele obosite după nu mai puţin de 17 (şaptesprezece) ore – hai bine, 16 jumătate – de traseu. Stăteam deja de vreo 5 minute în capătul de jos al scărilor, îmi venea să urlu