Brazilia (1) – Poor Niagara :)

Poor Niagara! Asta ar fi exclamat Eleanor Roosevelt, Primă Doamnă a Statelor Unite, asistând la frenezia apelor dezlănţuite de la Iguazu. Nu ştiu cât e adevăr şi cât e mit în povestea asta (aş arunca cu ouă stricate după Frau Iohannis dacă şi-ar permite să exclame „Biata Beuşniţă/ Vânturătoare/ Vălul Miresei/ Bigăr/ etc./ etc.” în faţa Cascadei Rinului, să spunem :))), dar eu chiar cred că a luat-o gura pe dinainte în faţa minunăţiei învolburate. Şi mai cred că episodul ăsta se întâmpla în Brazilia, nu în Argentina. Deci nu la Iguazú, ci la Iguaçu, nu la Garganta del Diablo, ci la Garganta do Diabo.

E greu să faci o comparaţie între partea braziliană şi cea argentineană a cascadelor. M-aş aventura totuşi să afirm că Iguaçu brazilian e mai degrabă pentru ochi, iar Iguazú argentinean e mai degrabă pentru suflet.

Cum marea majoritate a căderilor de apă se află în Argentina, perspectivele sunt mult mai largi atunci când priveşti cascadele dinspre Brazilia. Dacă în ajun avusesem parte de ploaie torenţială (pentru care, însă, le sunt recunoscătoare tuturor zeilor ploii, de la Gebeleizis şi până la Chaak, aşa cum am scris şi aici), în Brazilia le-a venit rândul lui Inti, Ra, Helios, Aton, Shamash şi celorlalţi zei solari să-şi încaseze partea de mulţumiri. În primul rând pentru cele trei curcubee pe care le-au desenat peste apă. Special pentru mine, cred. 🙂

Există, firesc, şi un revers al medaliei. În Argentina aproape că experimentasem un sentiment binecuvântat de singurătate printre cascade. Aici, în Brazilia, înaintam greu, alături de sute de alţi turişti, iar în punctele de belvedere se foloseau la greu coatele pentru a se ajunge în „prima linie a frontului”. Traseul nu e atât de variat precum cele din Argentina, te îndrepţi încet, încet, cu paşi de pitic, relativ în linie dreaptă, de momentul culminant: Gâtlejul Diavolului. Doar la final părăseşti drumul şi faci dreapta pe o pasarelă care te apropie suficient de mult de marea cascadă, încât să-i simţi mângâierea (nu e tocmai blajină) pe obraji. În schimb, priveliştea, Doamne Dumnezeule ce privelişte …

Am ezitat mult dacă să optez sau nu pentru un zbor cu elicopterul deasupra apelor învolburate. Până la urmă am zis pas. Nu din raţiuni financiare, nu era chiar atât de scump (110 USD, dacă îmi amintesc bine). Pur şi simplu îmi trebuia să ascult zgomotul apei, nu pe cel făcut de elicopter, şi să simt în ochi praful de apă, nu în nas mirosul de kerosen.

La final, ai parte de o belvedere asupra cascadelor de la un fel de balcon, o staţie intermediară a liftului care te urcă spre ieşirea din parcul naţional. Cred că optic e cea mai frumoasă privelişte pe care ţi-o oferă cascadele. Şi, totuşi, sufletul parcă mi-a rămas în Argentina. Sau măcar frânturile de suflet pe care reuşisem să le recuperez atunci când am părăsit magicul Cuzco.

Ioana

5 thoughts on “Brazilia (1) – Poor Niagara :)

  1. TANIA

    Superbe imaginile surprinse de tine; maretie ,spectaculozitate ,frumusete….Bravo ,Ioana:* iar curcubeul ,a fost special pentru tine (te-ai indoit vreo clipa?).Chiar daca am vazut pasarela puternica ,tot mi-ar fi fost teama!!!ce forta trebuie sa aiba puhoaiele alea,mai bine nu ma gandesc:)) :*

    Reply
    1. Ioana Post author

      Totul era sub control, nimic periculos :)). De multe ori văd şi eu pozele altora de pe munte, mă gândesc wow unde a urcat ăla, după care îmi amintesc: stai aşa, că şi eu am fost acolo şi parcă nu era nici muchia aia atât de ascuţită şi nici prăpastia aia atât de înfricoşătoare :). Aşa m-am gândit şi eu, că erau cu dedicaţie specială curcubeele, de la însuşi Inti :)). Merci, Tania :*

      Reply
  2. Pingback: Madeira – Grădinile Tropicale Monte Palace | De pe drum …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.