Bolivia (4) – La Paz, o capitală charismatică

Cu siguranţă există pe lumea asta nenumărate oraşe mult mai îngrijite şi mai curate decât La Paz, cu o arhitectură mult mai spectaculoasă, parcuri şi grădini mai încântătoare, monumente istorice mai impresionante, dar, totuşi, mie una mi-a căzut cu tronc oraşul ăsta. Poate nu chiar atât de mult pe cât a făcut-o Cuzco, pe care l-am declarat deja cel mai frumos oraş din lume, mi-a plăcut însă mai mult decât Buenos Aires şi infinit mai mult decât Rio de Janeiro, metropole incomparabil mai galonate (apropo, dacă Parisul vi se pare în ansamblu un oraş frumos, vă rog să ignoraţi orice părere pe care o voi exprima vreodată cu privire la estetica vreunui oraş).

Chiar are de toate oraşul ăsta, o diferenţă de nivel impresionantă, de aproape 900 m, între cel mai înalt şi cel mai coborât punct al oraşulului, cartiere rezidenţiale mai pe gustul meu decât tot ce am văzut în materie în America de Sud (teamă mi-e că pentru asta se face vinovată, măcar în parte, politica de toleranţă maximă faţă de criminalii de război nazişti – cel mai cunoscut nazist „bolivian” fiind „măcelarul din Lyon”, Klaus Barbie), un cartier ultramodern, Sopocachi, situat în districtul Catahuma, străduţe întortocheate, aşa cum îmi plac mie, în Casco Viejo, culoare cât încape, munţi de jur împrejur cât cuprinde.

Magazine alimentare în schimb nu prea are, iar asta am constatat-o pe pielea mea. Rămăsesem fără cafea şi am bezmeticit vreo oră şi jumătate pe străzi până să găsesc un fel de chioşc, de unde am putut cumpăra câteva pliculeţe de ness, timp în care trecusem pe lângă cel puţin 20 de farmacii.

La Paz, pe numele complet Nuestra Senora de La Paz (Doamna Noastră a Păcii), e situat în Canionul Rio Choqueyapu, cu o adâncime de cca. 400 m, tăiat în Podişul Altiplano. Altitudinea, care variază între 3200 şi 4100 m, face din el cea mai înaltă capitală din lume, fie ea şi administrativă. De fapt, şi Palatul Congresului (forul legislativ al Boliviei) tot în La Paz se găseşte, la Sucre avându-şi sediul doar Curtea Constituţională.

Oraşul are în jur de 900.000 de locuitori iar Agglomeration La Paz, incluzând şi oraşul El Alto, care s-a dezvoltat la vest de La Paz şi a devenit între timp chiar mai mare decât primul (oricum nu e foarte clar unde se termină un oraş şi unde începe celălalt), are o populaţie de cca. 1,8 milioane de oameni.

Istoric vorbind, oraşul a fost întemeiat în 1548 de Alonso de Mendoza (căpitan de profesie şi doar un alt conchistador de doi lei) ca staţie intermediară între Callao, cel mai important port din Peru, şi Potosi. Situat atât pe drumul argintului (extras din celebrele mine de la Potosi, exploatate încă de pe vremea incaşilor), cât şi pe drumul cocăi (adusă din Yungas), La Paz a devenit rapid un centru comercial major iar stabilirea capitalei la Sucre, în 1825, după proclamarea independenţei, nu i-a ştirbit din importanţă. După revolta din 1899, La Paz a devenit capitală administrativă, fiind singurul oraş mai serios din Bolivia neafectat de decăderea oraşului Potosi.

Când ajungi în La Paz, cu siguranţă te vei îndrepta spre km 0 al oraşului, Plaza Murillo. Piaţa, proiectată în 1588 de Juan Guitierrez Paniagua, s-a numit iniţial Plaza Mayor, apoi Plaza de Armas. După obţinerea independenţei, a fost rebotezată, devenind Plaza 16 de Julio (în amintirea scrisorii care proclama independenţa, semnată pe 16 iulie 1809 în La Paz). Finalmente, din 3.02.1902, poartă numele de Murillo, în onoarea lui Pedro Domingo Murillo (1757-1810), semnatar al actului respectiv şi martir al luptei pentru independenţă.

Ca să fiu sinceră, cât o fi el de erou naţional şi de martir, mie Murillo ăsta mi se pare un tip uşor dubios. Într-o primă fază, el, revoluţionarul şi eliberatorul, a luptat pentru reprimarea revoluţiei lui Tupac Amaru II, fiind chiar decorat şi înaintat în grad de către spanioli. Apoi l-a dus mintea să-şi falsifice o diplomă de absolvire a studiilor de drept, a fost prins şi declarat persoană non grata. Dacă ţin bine minte, şi-a pierdut şi ditamai moştenirea după taică-său, Juan Ciriaco Murillo, membru al elitei din La Paz.

Atunci brusc nu i-a mai plăcut de spanioli şi s-a gândit să se facă patriot de meserie. În această calitate a fost unul dintre semnatarii Proclamation Tuitiva Board, declaraţia de independenţă aminitită mai sus. În cele din urmă a fost capturat de spanioli şi spânzurat împreună cu alţi patrioţi în ianuarie 1810.

Statuia din centrul pieţei nu-i aparţine însă – aşa cum poate era de aşteptat – lui Murillo, ci unui preşedinte bolivian, Gualberto Villarroel (1943-1946), „El Presidente Colgado”, asasinat şi spânzurat în piaţă în urma unei revolte populare.

În Piaţa Murillo se află cam cele mai importante clădiri din oraş, adică: Catedrala Metropolitană, construită în 1835, Palatul Congresului şi Palatul Prezidenţial, ultimul mai cunoscut sub denumirea de Palatul Ars (Palacio Quemado), botezat aşa după ce a ars complet în timpul unei revolte, în 1875.

În piaţa centrală am remarcat trei chestii. În primul rând, oriunde e arborat steagul Boliviei e arborat şi steagul colorat al indienilor aymara. Seamănă cu cel incaş, atâta doar că cel incaş are culorile curcubeului dispuse în dungi orizontale iar cel bolivian e în pătrăţele. În al doilea rând, n-am văzut în viaţa mea atâţia porumbei adunaţi laolaltă. Mi-au venit instantaneu în minte versurile Adei Milea: „Am o cioară, o voi învăţa/ să stea deasupra cuiva şi să facă pe ea”. În mod miraculos am reuşit însă să petrec vreo oră în piaţă fără să fiu folosită de zburătoare pe post de WC :)). Aşa, iar în al treilea rând, copiii de indieni sunt absolut perfecţi.

Un alt obiectiv care nu ar trebui ratat în La Paz este Calle Apolinar Jaen, o frumuseţe de străduţă, scoasă parcă din cărticica cu poveşti. Cu siguranţă, cel mai frumos loc din câte-am apucat să văd în capitala boliviană. Iniţial se numea Kaura Kancha şi era piaţă de lame, apoi a fost botezată după Don Apolinar Jaen, tot revoluţionar martir şi el.

Se spune despre străduţă că ar fi bântuită de tot felul de spirite, cel mai infam dintre ele fiind o văduvă, care seduce beţivii şi-i face dispăruţi. Ca să combată spiritele rele, rezidenţii au montat la intrarea pe stradă ditamai crucea verde (oare nu era mai simplu să se lase de băutură?). Cea mai importantă clădire de aici ar fi Casa Museo de Murillo. Despre muzeu n-am ce vă spune că n-am intrat.

În fine, după o scurtă oprire la Biserica San Francisco din piaţa omonimă, considerată cea mai frumoasă clădire ecleziastică din La Paz, nu puteam să nu dau o tură prin Piaţa Vrăjitoarelor (Mercado de Hechiceria sau Mercado de las Brujas). Găseşti aici cam tot ce găseşti în orice alt târg indian, adică baby alpaca în draci, argintărie, coca, căciuli, magneţi etc., dar se numeşte aşa pentru că mai au şi fetuşi de lamă şi alte oribilităţi îmbălsămate, totemuri şi cine mai ştie ce prostii. La întrebările mele, o indiancă relativ vorbitoare de engleză mi-a declarat sus şi tare că fetuşii de lamă provin din avorturi spontane, dar tare mi-e că au învăţat şi ăştia că nu prea dă bine la majoritatea europenilor să te lauzi că te ocupi cu killereala.

Cam atâta am reuşit să văd în La Paz. M-am retras în cameră destul de devreme, aveam treabă multă. Mi se spărsese punguţa cu frunze uscate de coca uitată prin bagaj încă de la Cuzco şi mi-a luat cel puţin oră să mă asigur că n-a rămas nicio urmă de frunzuliţă în rucsac. Nu de alta, dar chiar n-aveam chef să mă aresteze vameşii a doua zi pe aeroport în Buenos Aires pentru trafic de stupefiante.

Ioana

3 thoughts on “Bolivia (4) – La Paz, o capitală charismatică

  1. TANIA

    Am observat din postarile tale prin America de Sud , ca foarte multi imbraca portul traditional (foarte pitoresc )este de apreciat…Ce Tribunal ai fi infiintat tu ,Ioana:)) si-i condamnai pe toti care ,intr-un fel sau altul au intervenit in viata acestor populatii ,pasnice si impacate cu traiul lor ,cu istoria lor . Bravo Ioana!:*

    Reply
    1. Ioana Post author

      Ei, aveau şi ăştia cuceritorii lor. Nu erau nici incaşii nişte Maice Tereza, până la urmă şi cu asta a avut noroc Pizzaro, populaţia de rând l-a sprijinit în prima fază, considerând că-i eliberează de sub jugul incaş. Mă enervează însă pe mine în mod deosebit spaniolii şi istoria lor de până la un moment dat. N-am treabă cu ăştia de acum, chiar mă bucur că Realul le-a tras-o bavarezilor cu 4-0 in seminfinalele Ligii :))). Gata de-acum cu indienii şi cu muntele. Coborâm în pampas 🙂 :*

      Reply
  2. Pingback: Argentina (1) – Buenos Aires: Dragoste la prima vedere? Nu prea! |

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.