Bolivia (2) – Isla del Sol

Încă n-am scăpat de Lacul Titicaca. Ce bineeeee! Din Copacabana ne îmbarcăm pe un fel de barcă-vaporaş, un kitsch din ăla care se chinuie întrucâtva să imite bărcile tradiţionale ale indienilor, cu două capete de pumă la prova (mă rog, aşa m-am gândit eu după ce am decis că sigur sunt capete de animale şi că seamănă mai degrabă cu o pumă decât cu o lamă sau o baby alpaca, celelalte două specii care te urmăresc obsesiv prin ţinutul incaşilor, cu precizarea că baby alpaca o face doar prin lâna conţinută – sau nu – în puloverele oferite la orice colţ de stradă, la preţuri care te fac să înghiţi în sec).

Începe ploaia tocmai când ne apropiem de Insula Soarelui (Isla del Sol). S-a pornit şi vântul, iar eu încep să mă murez în barcă. Numai ce mi se uscaseră şosetele după episodul Uros. Pfff, nici nu-mi vine să cred că tot astăzi am fost în vizită pe insuliţa plutitoare de dincolo de graniţă. Parcă a trecut o eternitate de atunci. De fapt două eternităţi, că una dintre ele am petrecut-o doar în vamă, după ce Ambasada Boliviei de la Lima trecuse pe două dintre paşapoarte aiurea perioada de valabilitate a vizei.

Când acostăm în Yumani, partea de sud a insulei, ploaia s-a oprit. Mă uit în sus, e în continuare înnorat. Perfect, nu se putea mai bine, chiar nu e o plăcere să te bată soarele în cap la o altitudine de 3800 m deasupra nivelului mării. Alergia mea la soare îşi spune cuvântul în ciuda tuturor cremelor de protecţie solară şi am început să mă umplu de pete roşii.

Cum părăsim portuleţul, ne iau în primire două statui. Manco Capac şi Mama Occlo, primii incaşi. Potrivit legendei (sau uneia dintre legende, că variante sunt destule), pe această insulă s-ar fi născut civilizaţia incaşă, după ce zeul Inti şi-a trimis copiii (cei doi menţionaţi mai sus) pe pământ, aceştia apărând dintr-o stâncă pe Isla del Sol. Între cele două statui, Treptele Inca. Mă uit din nou în sus, de data asta nu la cer. Mamăăăăă, e ceva de urcat. Întreb dacă urcăm treptele, mi se răspunde că da. Haida. Pornesc vitejeşte, îmi închipui că sunt pe munte. Şi urc, şi urc. Hai că mai e un pic, nu te opri, nu te opriiiii! Uffff, am ajuns în vârful dealului, mă întreb dacă iar am depăşit cota 4.000. Cred că da, altitudinea maximă a insulei e de 4.075 m şi îmi pare că nu prea aş mai avea unde urca. Cel puţin nu în partea asta a insulei. Mă aşez pe o piatră, aştept să apară restul grupului. De unde sunt eu, nu mai văd treptele, am cotit-o uşor spre dreapta în ultima parte. Stau vreun sfert de oră, nu apare nimeni. Ce naiba? Mă întorc. Văd scările, nimeni cunoscut pe ele. Unde dracu au dispărut ăştia?

N-am întrebat cât stăm pe insulă, nici n-am anunţat că aş avea intenţia să dispar, deci plec în căutarea lor. Cobor din nou treptele, uşor dezorientată. Trec pe lângă Fântâna Inca fără să o bag în seamă (de aia-i bine din când în când să mai stai şi pe lângă ghid) şi aud parcă frânturi de conversaţie în limba română undeva în stânga mea. Nu văd încă niciun chip cunoscut, dar o iau după ureche şi, într-un final, îi ajung din urmă pe ceilalţi într-un fel de grădină botanică (bănuiesc că Grădină Inca, totul e Inca pe acolo). E frumos aici, nu e nici chiar vreo aglomeraţie nebună, cerul s-a mai limpezit şi în zare se văd piscurile înalte ale Anzilor, acoperite cu zăpadă. N-aş băga mâna în foc şi nu mă supăr dacă cineva care are mai mult habar mă corectează, dar cred că cele două vârfuri din fotografia-siglă de la începutul postării sunt Janq’u Uma (în dreapta, 6.427 m) şi Illampu (în stânga, 6.368 m), numerele 3 şi 4 în topul altitudinilor boliviene.

Tot de aici se vede şi Isla de la Luna, aflată la circa 7 km distanţă de insula noastră, care în anii 40 ai secolului trecut găzduia cea mai importantă închisoare boliviană, un adevărat lagăr de concentrare, în care au fost internaţi sute de ţărani bolivieni după revolta din 1946, iscată împotriva preşedintelui Villaroel.

Cică urmează highlight-ul acestei opriri, un fel de slujbă (îmi sună prost, dar nu ştiu cum să-i spun altfel) oficiată de un şaman. Ghidul ne spune ceva despre sacrificii rituale, iar eu văd o lamă legată în apropiere. Dacă se atinge de ea îl bag în spital, cât o fi el de şaman. Apare şi şamanul, dar animalele pe care urmează să le sacrifice aduc mai degrabă a Hariboi :). E bine, a scăpat! Începe să oficieze, evident că nu pricep nimic. Ba da, ceva tot pricep, o invocă în mod repetat pe Pachamama, mama pământului/timpului în mitologia andină, zeiţă a fertilităţii şi de asemenea mamă a lui Inti (zeul soarelui) şi a Killei (zeiţa lunii) în mitologia incaşă.

Îmi place vocea cu care rosteşte incantaţiile, mă linişteşte. Închid ochii şi aproape că ratez momentul de final, în care Hariboii dispar în foc. Şamanul se apropie şi dă cu nişte apă pe mine. Cred că m-a binecuvântat sau aşa ceva. Să sperăm că ţine. Ulterior, pe vaporul care ne va duce la mal, ni se vor înmâna chiar şi nişte diplome care atestă binecuvântarea dată de şaman. Sunt redactate doar în aymara (sau quechua?), deci habar n-am dacă nu cumva au zis urât de mama. Mă gândesc că totuşi o fi de bine.

Mai stăm o vreme pe aici, printre flori, apoi ne îndreptăm spre Cha’llapampa, partea de nord a insulei, unde se află Museo del Oro (nu ştiu de ce îi spune aşa, n-are nici măcar un gram de aur în el). Insula Soarelui e împărţită în trei regiuni: Yumani, Cha’llapampa, pe care le-am amintit deja, şi Cha’lla, în centru. Insula are o suprafaţă de 14,3 kmp şi o populaţie de aproximativ 2000 de oameni (turiştii nu se pun).

Chiar dacă iar dau de cranii trepanate şi mumii, artefactele sunt uşor diferite de cele pe care le-am văzut în Lima şi Cuzco, asta pentru că majoritatea aparţin culturii Tiahuanaco (Tiwanaku), una dintre cele mai importante culturi andine (cca. 300 – 1000 e.n.), precursoare a celei incaşe. Chiar mi-ar fi plăcut să ajung la ruinele de la Tiahuanaco, aflate la doar 72 km depărtare de La Paz, dar programul nu prevedea o asemenea vizită, iar mie timpul nu mi-ar fi permis să încerc să mă duc pe cont propriu. Adică mi-ar fi permis dacă aş fi renunţat să vizitez La Paz şi Valea Lunii, ceea ce nu-mi prea convenea.

Pe lângă exponatele istorice, în muzeu se pot admira măşti şi costume de dată mult mai recentă şi se poate afla câte ceva despre Carnaval de Oruru, un festival religios bolivian cu o tradiţie de mai bine de 2000 de ani, preluat în Patrimoniul cultural imaterial al umanităţii UNESCO.

După ieşirea din muzeu, care, deşi nu e foarte mare, aduce a labirint, aş vrea să ajung la Roca Sagrada, despre care citisem că ar avea forma unei pume. Se pare însă că nu prea mai e timp. În plus, sunt dezorientată. Habar n-am unde e stânca aia, hartă a insulei n-am, ca să nu mai spun că nici nu ştiu ce caut de fapt şi cum ar trebui să arate.

Revenim la debarcader, unde de data asta nu ne mai aşteaptă o barcă, ci un adevărat vaporaş de croazieră. Nu ne întoarcem în Copacabana (care e la doar 1 km distanţă), ci ne mai bucurăm câteva ore de oglinda întunecată a lacului. Ne primim diplomele de care vorbeam mai sus în timp ce servim masa, după care ies pe punte. E destul de frig, dar din când în când se arată soarele şi lumea începe să iasă la plajă. Eu stau şi fixez cu privirea munţii. Cred că aş putea face asta încontinuu timp de o săptămână fără să mă plictisesc. Vreau să ţină o veşnicie plimbarea pe lac. Nu ţine. Acostăm. Habar n-am unde. Ne preia un autocar cu destinaţia La Paz. O ultimă privire spre Titicaca. Oare voi mai avea vreodată şansa să mă întorc aici?

Ioana

2 thoughts on “Bolivia (2) – Isla del Sol

  1. TANIA

    Frumos ,frumos….:* ai talent de narator ,parc-as fi cu tine ,”vad” prin cuvintele tale locurile vizitate… Dar ,creste ingrijorator riscul de a te rataci de grup :))mai ales in zone mult prea indepartate:). Am sperat pana in ultima clipa ca ,ai preluat totusi conducerea unei “corabii” pe Titicaca , m-as fi laudat cu asta! Bravo Ioana!!

    Reply
    1. Ioana Post author

      S-ar fi chemat deturnare :)) Mă acuzau naibii de terorism, Poate daca aveau hidrobiciclete sau măcar un caiac acolo, mă băgam. Aşa însă mai preiau din când în când doar conducerea propriilor mele picioare :>. Încă două şi ne mutăm în Argentina, îţi vei vedea visul cu ochii =))) :*

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.