Bolivia (1) – Copacabana, originalul

Când spui Copacabana, gândul te duce automat la celebra şi, după părerea mea, mult supraevaluata plajă din Rio de Janeiro, nicidecum la un orăşel din Bolivia, situat pe malul Lacului Titicaca. Şi, totuşi, orăşelul ăsta, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din America de Sud, e originalul, şi nu acea plajă pe care nu recomand nimănui să-şi lase măcar prosopul singur şi de capul lui. De altfel, după Copacabana boliviană a fost denumit acel barrio din Rio, cu a sa plajă cu tot.

Originea denumirii nu este tocmai clară. S-a considerat iniţial că ar deriva din „kota kahuana”, ceea ce în limba aymara (limba indienilor bolivieni şi limbă oficială în Bolivia, alături de spaniolă şi quechua) înseamnă „vedere spre lac”. Între timp a apărut o altă teorie, în „Arhivele Indice” de la Sevilla descoperindu-se date care fac legătura cu o zeitate a fertilităţii în mitologia andină timpurie, Kotakavana, zeitate androgină care îşi avea „sediul” în apele Lacului Titicaca şi care s-ar circumscrie în mitologia occidentală mai degrabă ideii de sirenă.

Oricum ar fi şi chiar dacă i-am spus mai devreme orăşel, Copacabana este cel mai important oraş bolivian de pe malul Lacului Titicaca (bine, asta în condiţiile în care are puţin sub 6000 de locuitori) şi capitala judeţului (Municipio) omonim, respectiv sediul administraţiei Provinciei Manco Capac.

Titulatura de Lourdes sau, dacă vreţi, Fatima al/a Boliviei, se datorează unei Madone Negre (Virgen Morena, Virgen de Copacabana, Nuestra Senora de Virgen de la Candelaria), făcătoare de minuni, desigur, sculptată de un indian convertit măcar parţial de către dominicani, Francisco Tito Yupanqui (1550 – 1616), în jurul anului 1580. Legenda spune că într-o noapte, în cea de-a patra lună a calendarului indian, lui Yupanqui i s-ar fi arătat în vis o minunată femeie cu un prunc în braţe. Ia ghiciţi, cine era? Exact. Fără a dori s-o dau în blasfemie, nu pot să nu mă întreb cum se face că, atunci când are careva câte o viziune, mereu de serviciu pare a fi Fecioara Maria. De fiecare dată. În fine, Yupanqui s-a trezit mânat de dorinţa de a reproduce chipul visat. Sau chiar a primit ordin în acest sens de la Fecioara însăşi? Sunt cam în ceaţă, recunosc.

La fel de în ceaţă sunt în ceea ce priveşte Madona Neagră pe care am văzut-o în Basilica de Nuestra Senora de Copacabana, biserică realizată în stil maur (forma actuală datează de la începutul sec. XIX), care teoretic găzduieşte sculptura originală cu trăsături indiene realizată de Yupanqui. Din câte ştiu, acesta a sculptat iniţial chipul Fecioarei în cactus, apoi tot el a realizat trei replici din lemn închis la culoare. Ceea ce am văzut eu nu era nici pe departe cactus, iar cele trei replici sunt localizate în Peru, Argentina şi la Pucarani, tot în Bolivia. Prin urmare, habar n-am ce replică a cărei replici am văzut de fapt.

Încercând să mă dumiresc pe internet (cam degeaba), am dat însă de o altă informaţie: la câteva luni după vizita mea, în aprilie 2013, biserica a fost jefuită, fiind furate printre altele coroana din aur masiv şi celelalte accesorii preţioase cu care era împodobită statuia.

Din biserică n-am ce imagini să vă ofer, fotografiatul e interzis, dar mult mai interesantă mi s-a părut animaţia din faţa bisericii. Am văzut o grămadă de maşini împodobite cu ghirlande de flori şi mă gândeam iniţial că o fi vreo nuntă, vreo procesiune, ceva. So wrong! De fapt, weekend de weekend vin familii din întreaga Bolivie să-şi sfinţească … maşinile! Care maşini, în urma binecuvântării, sunt obligate să meargă nu ştiu câte mii de kilometri fără reparaţii. Mă rog, minune cerească mi s-ar fi părut să meargă kilometrii ăia fără benzină, dar cât să aştepţi totuşi şi de la divinitate?

Pentru ca meniul să fie complet, la sfinţirea grămezilor de table lucrează în echipă un călugăr şi un şaman. Ce să comentezi însă tu, care vii taman din ţara bătăilor pe moaşte!?!

Ce mi-a plăcut în mod deosebit la Copacabana au fost plăcintele vândute de indience pe stradă, pe care am tăbărât după bunul obicei pe care mi-l făcusem în Cuzco. Ce nu mi-a plăcut deloc, în sensul că m-a scos de-a binelea din sărite, a fost reacţia de grup la faptul că am ales să mănânc de pe stradă. Deh, de data asta nu mai eram singură. Dar, zău, când cinsprezece persoane (pe puţin) vin pe rând să te bată la cap, în timp ce tu înfuleci, şi să-ţi înşire toate maladiile cu care tocmai eşti pe cale să te pricopseşti, ajungi să-ţi cam pierzi simţul umorului.

Adică na, închipuiţi-vă şi voi: tu mănânci. Vine Vasilică să-ţi spună că nu e bine ce faci. Zici mersi pentru informaţie şi mănânci mai departe. Apare Gheorghiţă să-ţi spună că Vasilică a avut dreptate. Zici ok şi mesteci în continuare. La rând stă deja Cristinel care îţi atrage atenţia că mult adevăr grăit-au Vasilică şi Gheorghiţă. Mormăi ceva şi îi dai cu mestecatul înainte, atâta doar că trebuie din nou să te întrerupi, pentru că a apărut Marcelică care, la rândul lui, îţi ţine o prelegere pe aceeaşi temă. Băi, oameni buni, dacă era să mă ia dracu’ mă lua de la prima muşcătură, pe care din păcate aţi ratat-o, chiar trebuie să mă faceţi să-mi stea în gât mâncarea, după ce deja m-aţi diagnosticat cu malarie, febră galbenă (pardon, sunt vaccinată!) şi hepatită de toate tipurile? Lăsaţi naibii omul să-şi savureze masa, oricum, în opinia voastră, e una dintre ultimele lui plăceri. Apropo, a trecut aproape un an şi jumătate de atunci şi sunt bine mersi. Cel puţin din punctul de vedere al cumplitelor maladii pe care ar fi trebuit să mi le transmită „împuţitele” alea (în realitate nişte indience minunate şi nişte bucătărese desăvârşite).

Aşa. Din Copacabana ne-am urcat pe un vaporet cu destinaţia Isla del Sol, care merită însă propria ei postare.

Ioana

5 thoughts on “Bolivia (1) – Copacabana, originalul

  1. Adina

    Nu mai fi scumpa la vorba, ca…haaa haaa… muuulte mai ai de povestit! Si cate vor urma! Deci,16 zile,zici? :->

    Reply
    1. Ioana Post author

      Scumpă la vorbă? Io??? 8-} Păi na, tu mai ştii una alta, aici scriu ca şi cum m-ar citi bunică-mea :)).Pentru amănunte, ştii tu ;). Mia? :> 16 şi un pic ….

      Reply
  2. TANIA

    Am fost sigura ca obiceiul “sfintirii” masinilor ,este romanesc ( nu ca m-as fi mandrit cu asta :)))…Orasel micut ,dar deosebit de pitoresc – asa cum am vazut in cele putine ,fooooarte putine imagini. Si eu ,am obiceiul sa gust pe strada din preparatele “fast food ” …dar romanul ,s-a nascut carcotas 🙁 nu doar POET si-si da cu parerea ,chiar daca nu i-o solicita nimeni. Bravo Ioana ,eu astept in continuare….

    Reply
    1. Ioana Post author

      Chiar n-am mai multe poze, era o aglomeraţie cu maşinile alea sfinţite de nu-i voie. Mai aveam şi mâinile ocupate cu placintele alea :)). Vor fi mai multe de pe insulă, promit! Ca să nu mai spun din Buenos Aires :))

      Reply
  3. Pingback: Bolivia (2) – Isla del Sol |

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.