Mi s-a lipit de suflet Valletta. Atât de tare, încât făceam ce făceam şi mă trezeam aproape în fiecare zi urcată în câte-un autobuz pregătit să ia calea capitalei malteze. Măcar pentru un scurt popas, preţ de o cafea. Asta în condiţiile în care îi rezervasem iniţial o singură vizită. Continue reading
S-o declar nulă? Nu-mi vine. Să ofer găsitorului recompensă? Degeaba ofer. Cert e că a trecut şi că au fost mai dese momentele în care m-am îngrozit contemplând contoarele de gaz decât cele în care m-am extaziat contemplând frunze colorate. Frig, ploaie, întuneric şi #frustrăridefumător. Continue reading
Cred că v-am mai povestit că am stat în nordul Pragăi, în Holešovice. Atât de în nord, încât hotelul meu căzuse de pe toate hărţile imprimate, în afara celei cu traseele mijloacelor de transport în comun. Şi mai la nord decât mine îşi făceau veacul la vremea lor, în general pe timp de vară, conţii şi contesele von Sternberg (Šternberk). Continue reading
Se făcea că la Praga era sâmbătă dimineaţa, iar eu jucam în filme cu tâmpiţi. Cu mine în rolul de şefă internaţională a tălâmbilor. Mr. Bean, păzea că vin! După cum îmi făcusem obiceiul, pe la şapte şi jumătate m-am înfiinţat în staţia de tramvai cu nume imposibil de pronunţat: Výstaviště Holešovice. Existau două variante ca să ajung la Vyšehrad, tramvaiul 17 (până în staţia Výtoň) Continue reading
Mi se întâmplă destul de des să mă transform, în prima zi de vacanţă, în cea mai bleagă şi dezorientată dintre toţi blegii dezorientaţi ai mapamondului. Mă rog, nu că ar fi neapărat nevoie de o transformare dramatică. Malta n-a făcut excepţie. Continue reading
St. Julian’s, Malta. 15 octombrie 2016, ora 5:23. Beznă. Fierbe aerul în cameră, plapuma (da, plapuma!!) zace făcută boţ pe pardoseală. Încerc să-mi vin în simţire şi să-mi dau seama ce mama mă-sii m-a trezit în creierii nopţii în prima zi adevărată de vacanţă. De afară nu mai pătrunde niciun zgomot, s-a încheiat programul artistic al clubului de noapte de lângă Hotel Alexandra. Cu câteva ore în urmă, sub balconul meu Continue reading
Pe la sfârşitul lui august, făcusem o obsesie pentru poteca de pământ. Nu orice potecă, ci una îngustă şi întunecată, moale şi elastică, fără urmă de piatră, cu muşchi şi licheni pe care să calci ca pe perne. Lungă şi dreaptă, despicând o pădure de brazi care n-au cunoscut ciuperca patogenă. Şi nici gândacul de scoarţă. Continue reading
Să trecem Vltava, zic! Era şi cazul, după ce timp de şase postări v-am ţinut pe loc pe malul stâng al râului. Apropo de Vltava, parcă mai dragă mi-e denumirea nemţească, Moldau, Moldova mai pe româneşte (Moldova noastră, că pe Republica de peste Prut o cheamă Moldawien). Chiar şi mai dragă îmi e însă Vltava lui Smetana, dar ajungem noi şi acolo. 🙂 Continue reading
Oricât ar încerca cineva să mă convingă de contrariu, părerea mea e de neclintit: e naşpa rău să fii regină. O fi, poate, mişto să fii regina magiei albe sau regina manelelor ori regina verzei murate, habar n-am, dar să fii regină din aia clasică, cu ţară, palate, castele, supuşi şi băgători de seamă, sucks big time! Pe de o parte, pentru că Maria Antoaneta, Anne Boleyn, Cleopatra, Maria Stuart, dementele alea merovingiene Continue reading
Nu voi scrie prea multe despre Malá Strana (Oraşul de Jos). Şi nu pentru că nu mi-a plăcut. Am fost atât de fermecată de străduţele cartierului de sub cetate, cândva oraş de sine stătător (Civitas Minor Pragensis), încât am senzaţia că pe alocuri am uitat de mine. 🙂 Continue reading