Amintiri din Vilnius

Profit de răgaz ca să închei o poveste începută odată cu blogul, acum cinci ani şi jumătate: povestea excursiei mele prin Ţările Baltice. Dacă tot am reuşit, cu chiu, cu vai, să finalizez (târziu, târziu de tot) capitolele dedicate Letoniei şi Estoniei, ar fi păcat şi, mai ales, nedrept să tratez tocmai Lituania cu flit.

E drept că Lituania a însemnat pentru mine doar două zile şi un pic petrecute în Vilnius, dar au fost zile minunate într-un oraş mai mult decât fermecător, nu tocmai atât de aspetic precum Tallinn sau Riga, nu tocmai atât de invadat de turişti, nu tocmai atât de scump.

Ce-aş putea scrie despre Vilnius după atâţia ani (să tot fie vreo şapte)? Un jurnal de călătorie, cu respectarea strictă a cronologiei şi cu o trecere în revistă a obiectivelor turistice? Nu, evident că nu. Scriu şi eu ce-mi vine-n minte.

Cum ar fi Turnul Gediminas cu priveliştile sale încântătoare. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri dimineaţa cu soare şi cu mult vânt în care mă învârteam ca giroscopul pe platforma turnului, îmbrăţişând cu privirea întregul oraş baltic, de la minunăţia de centru istoric şi până la platformele industriale de la periferii.

Sau cum ar fi Muzeul Naţional al Lituaniei (Noul Arsenal), aflat foarte aproape de turn, în care încercam cu încrâncenare să-mi întipăresc în minte chipurile Marilor Duci, de la Mindaugas la Gediminas, şi de acolo la ultimul erou medieval al lituanienilor, Vitautas cel Mare.

Cum ar fi malurile Râului Neris, care-şi trimiteau unul altuia mesaje de dragoste, scrise cu flori roşii pe fundalul verde al ierbii (As tave myliu = te iubesc).

Sau cum ar fi Campionatul European de Baschet, aflat pe atunci în plină desfăşurare la Vilnius, şi entuziasmul care pusese stăpânire pe mine după ce (eram sigură că) dădusem bot în bot, în plin centru istoric, cu însuşi Arvidas Sabonis, legendarul center lituanian şi la fel de legendarul număr 11 de la Portland Trail Blazers. Şi, din aceeaşi poveste, dezamăgirea cruntă care m-a lovit atunci când am aflat că Sabonis tocmai suferise un minor atac de cord. Deci nu, nu era el. Cu toate că nici acum nu-s foarte convinsă de asta. Prea sunt inconfundabile sprâncenele alea ale lui.

Cum ar fi străduţa mea preferată din Vilnius, Literatu Gatve, un fel de templu închinat literaturii lituaniene şi nu numai.

Cum ar fi goana după chihlimbarul baltic perfect sau cum ar fi statuile fără cine ştie ce pretenţii michelangeliste, dar pe care le descopeream cu încântare şi din întâmplare cocoţate pe câte un teatru sau ascunse pe sub câte un pod.  

Cum ar fi splendidele biserici care împânzesc oraşul, fie ele gotice, neo-clasice, dar mai ales baroce, majoritatea suveniruri din perioada Republicii celor două naţiuni, Uniunea polono-lituaniană.   

Sau cum ar fi Micul Ghetto (al intelectualilor) şi povestea teribilă a evreilor din Vilnius, care reprezentau mai bine de 40% din populaţia oraşului la început de secol XX. Era să scriu că au fost decimaţi de nazişti în Cel De-al Doilea Război Mondial, dar aş fi scris o aberaţie. Decimare însemna la origini executarea unui soldat din zece. În cazul evreilor din Vilnius, au fost asasinaţi 9,5 din zece…

Cum ar fi a doua „cea mai” preferată stradă din Vilnius, Sv. Ignoto Gatve, care mi s-a lipit de suflet ca marca de scrisoare, cu toate că era cam părăginită, sau poate tocmai pentru că era cam părăginită.

Sau cum ar fi expoziţia de sculptură modernă găzduită la acea vreme de grădinile Palatului Prezidenţial. Nu că m-aş pricepe.

Şi ar mai fi…

Ioana

4 thoughts on “Amintiri din Vilnius

  1. Tania

    Am recitit postările despre Estonia &Letonia, de aducere aminte și pentru că știu că ți-au plăcut mult.Arhitectura asemănătoare Germaniei, Scandinaviei(cât mă pricep eu) 🤔 Cel mai mult mi-a plăcut în Vilnius, imaginea cu tine la cafeneaua din Micul Ghetto! Străduța, arcada, tu …parca ar fi dintr-un film franțuzesc, gen : “La vie en rose”🤗 Pup, Ioana😘

    Reply
    1. Ioana

      Mie asa mi s-a parut: Letonia seamana a Germanie, Estonia aduce cu Tarile Nordice si Lituania cu Polonia. Toate trei cu ceva urme rusesti, pe ici, pe colo. Oai, asa de bine tin minte cafeneaua aia…. Mai tin minte si ce am baut, in poze nu se vede, ca eram gata cu consumatia cand am rugat chelnerul sa-mi faca o poza. Mi-a facut vreo sase :)) :*

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.