Monthly Archives: May 2017

Guruieţii de la Şona

Nu cred că e cazul să porniţi la drum din Constanţa sau din Oradea având ca unic obiectiv sau ca ţintă principală piramidele de pământ de la Şona. Cred însă că, dacă tot aţi ajuns în zona Făgăraşului, guguloaiele merită un ocol. Asta dacă sunteţi cu maşina şi nu vă închinaţi la ea precum alţii la icoane. Dacă însă cutia de tablă e Dumnezeul vostru secret, lăsaţi-o aşa. Iar dacă nu dispuneţi de maşină mică, chiar nu mai ştiu ce să zic. Continue reading

Pe urmele neamului* – Cetatea Făgăraşului

*Neamul meu propriu şi personal, ca să fie clar. Tata se trage din Făgăraş, e născut şi crescut acolo. Drept e că, atunci când a plecat, a plecat cu tot familionul de origine, aşa că nu mai am rude prin zonă, dar parcă tot e un pic jenant că ultimele mele amintiri legate de Făgăraş sunt din liceu sau, hai, din facultate şi se rezumă la nişte flash-uri cu un restaurant care funcţiona pe atunci în pivniţele cetăţii. Continue reading

Malta – Cele trei oraşe şi Ħaġar Qim

Este ultima postare dedicată Maltei, cel puţin până când m-oi refugia iarăşi pe insulă din calea frigului, şi, ca de obicei, pe final încep să obosesc sau să mă plictisesc să tot debitez variaţiuni pe aceeaşi temă. Noroc cu Niepce, Daguerre şi ăilalţi inventatori într-ale fotografiei, datorită lor am posibilitatea să compensez lipsa de chef şi inspiraţie cu câte un calup de poze trântit acolo unde cuvintele refuză să-mi iasă din taste. Continue reading