Monthly Archives: May 2016

Înapoi la şcoală. Oarecum.

Nu m-am întors nici ca să termin şcoala generală, nici ca să mă înscriu la doctorat (asta spre disperarea maică-mii). Nu sunt nici profesoară, n-am fost vreodată, în schimb am o prietenă care este. Dirigintă, chiar. Şi care, în urmă cu ceva vreme, mi-a lansat provocarea (sau eu ei, zău dacă mai ştiu): Nu-i ducem pe ăştia micii pe munte în săptămâna „Şcoala altfel“? Ăştia micii fiind găligani de clasa a X-a. Ba-i ducem! Continue reading

Bulgaria: Aladja – Mănăstirea rupestră pe care nici măcar n-am vizitat-o

Şi despre care, în condiţiile date, n-ar trebui probabil să scriu. Nici nu o voi face în principiu, ar fi culmea imposturii să mă apuc să greblez netul la repezeală şi să vă servesc o tocană de informaţii de connoisseur despre un lăcaş de cult a cărui existenţă îmi era total necunoscută până să ajung la porţile sale. Continue reading

La plimbare prin Sankt Petersburg (1)

În faţa Catedralei Fecioarei din Kazan declar forfait. Îmi declin participarea la vizita de grup, adică. Nu vii nici la Ţarskoe Selo? Nu vin. Pornesc agale în lungul Griboedovei, le zâmbesc în trecere cepelor galben-verzi-albastre ale Catedralei Mântuitorului Însângerat. Tot în zonă, aproape de locul în care Griboedova se întâlneşte cu Moika, zăresc galbenul palid şi liniile clasice ale Palatului Mihailovski, Continue reading

Balcicul în 20 de imagini

De Florii am revenit pentru trei zile la Balcic. După aproape unsprezece ani. L-am regăsit aşa cum l-am lăsat: frumos şi liniştit. E adevărat că s-a mai construit între timp pe faleză, se mai construieşte încă, că alte clădiri pe atunci proaspăt văruite încep să poarte semne de paragină. Una peste alta însă, nimic nu pare să poată afecta serenitatea şi spiritul boem al Oraşului Alb. Continue reading